CJC şi îndesatul banilor în firma lui Stanciu Misterele consultanţei reabilitării unui drum judeţean (document)
CJC şi îndesatul banilor în firma lui Stanciu:Misterele consultanţei reabilitării unui drum judeţean (document)SC Structural Ing SRL, care a bifat contracte în valoare de 17 miliarde de lei vechi de la instituţia condusă de Nicuşor Constantinescu, va încasa 7,7 miliarde numai pentru know-how-ul reparării DJ 228
De la înfiinţare şi până în 2008, firma a mers pe profit zero, însă în 2009, după începerea colaborării cu CJC, profitul net al exerciţiului financiar a fost de 533.529 lei
Consiliul Judeţean Constanţa a contractat servicii de consultanţă pentru lucrările de reabilitare a sistemului rutier DJ 228, tronsonul DN 22C şi DN 2A.
Procedura de achiziţie a fost licitaţia deschisă, iar criteriul de atribuire oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. De precizat că valoarea estimată a contractului a fost de 985.685,67 lei fără TVA, iar cea de atribuire de 777.231 lei fără TVA. La licitaţie s-au prezentat doi ofertanţi, dar autoritatea contractantă - CJC - a preferat oferta SC Structural Ing SRL, care a fost desemnată câştigătoare.
De precizat că reabilitarea DJ 228 este finanţată din fonduri structurale europene accesate prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013, Axa Prioritară 2, „Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale", Domeniul major de intervenţie 2.1. „Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane - inclusiv construcţia/reabilitarea şoselelor de centură", cod SMIS 1483.
Tel Drum şi cele 300 de miliarde
Reamintim că firma care se va ocupa de reabilitarea propriu-zisă a DJ 228 este SC Tel Drum SA din Alexandria, judeţul Teleorman. Societatea a semnat contractul de lucrări cu CJC pe 27 iulie. Valoarea contractului de lucrări a fost estimată la 36.803.697 lei fără TVA, preţul de atribuire fiind de 30.751.686,81 lei fără TVA, adică de peste 300 de miliarde de lei vechi.
Precizăm, de asemenea, că SC Tel Drum SA Alexandria a aparţinut iniţial Consiliului Judeţean Teleorman, al cărui preşedinte este nimeni altul decât social-democratul Liviu Dragnea - apropiat al preşedintelui CJC Nicuşor Constantinescu, însă a fost privatizată în timpul şefiei acestuia.
Revenind la firma constănţeană Structural Ing SRL, căreia i-a revenit o felie de peste 7,7 miliarde de lei vechi fără TVA din finanţare europeană, precizăm că societatea este un client mai vechi al CJC condus de social-democratul Nicuşor Constantinescu.
Structural Ing şi CJC-ul lui Nicuşor
Potrivit site-ului www.e-achiziţii.com, firma deţinută de Constantin Stanciu şi de Ancuţa Elena Stanciu mai are în palmares nu mai puţin de şase contracte atribuite prin licitaţie de către CJC. Iată-le:
1. Contract nr. 15435/22.10.2008 - „Întocmire PT+DDE pentru proiectul Extindere Complex Terapeutic Centrul Albatros"
- oferte primite: 1
- valoare estimată: 234.010 lei fără TVA
- valoare finală: 233.500 lei fără TVA
2. Contract nr. 15411/22.10.2008 - „Întocmire PT+DDE pentru proiectul Extindere Complex de Integrare prin terapii specifice - Şcoala specială nr. 1"
- oferte primite: 1
- valoare estimată: 50.750 lei fără TVA
- valoare finală: 50.500 lei fără TVA
3. Contract nr. 15431/22.10.2008 - „Întocmire PT+DDE pentru proiectul extindere Şcoala specială nr. 2 Constanţa"
- oferte primite: 1
- valoare estimată: 43.370 lei fără TVA
- valoare finală: 43.000 lei fără TVA
4. Contract nr. 14403/27.07.2009 - „Elaborare SF+PT+DDE Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică a judeţului Constanţa"
- oferte primite: 2
- valoare estimată: 113.108 lei fără TVA
- valoare finală: 83.304 lei
5. Contract nr. 19555/29.09.2009 - „Elaborare PT şi DDE necesare reabilitării Monumentului triumfal Tropaeum Traiani"
- oferte primite: 2
- valoare estimată: 415.000 lei fără TVA
- valoare finală: 297.355 lei fără TVA
6. Contract nr. 19455/ 22.09.2010 - „Servicii de consultanţă pentru proiectul HIPERB - Muzeu al secolului XXI pentru turiştii din Constanţa"
- oferte primite: 1
- valoare estimată: 194.910 lei fără TVA
- valoare finală: 194.782 lei fără TVA
Un simplu calcul ne arată că SC Structural Ing SRL Constanţa a parafat cu CJC, în ultimii doi ani, contracte în valoare totală de 1.679.672 lei fără TVA, adică de aproape 17 miliarde de lei vechi, cel mai mare fiind, de departe, cel de consultanţă pentru reabilitarea DJ 228. Indicatorii financiari ai firmei arată că societatea a prosperat după demararea colaborării cu CJC. Astfel, dacă din anul înfiinţării - 2005 - şi până în 2008, firma a mers pe profit zero, în 2009 se constată că societatea familiei Stanciu a obţinut un profit net al exerciţiului de 533.529 lei.
De precizat că am încercat să-i contactăm telefonic pe reprezentanţii firmei Structural Ing pentru a obţine un punct de vedere referitor la reţeta succesului colaborării cu CJC, însă pe numărul de telefon fix de la sediu nu a răspuns nimeni, iar numărul de mobil era nealocat. Menţionăm că Ancuţa Elena şi Constantin Stanciu mai sunt asociaţi şi în Structural Group SRL.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp