Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:37 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consiliul Local Constanța aprobă reactualizarea viziunii de dezvoltare urbană Printre proiecte se află trenul metropolitan, un parc industrial dar și reabilitarea bulevardului Tomis. Toate ar trebui să fie gata până în 2030!(DOCUMENTE)

ro

28 Nov, 2023 17:00 2558 Marime text
  • Consilierii locali constănțeni sunt chemați să aprobe în ședința ordinară de miercuri, 29 noiembrie a.c., proiectul de hotărâre,  privind aprobarea viziunii de dezvoltare a polului național de creștere Zona Metropolitană Constanța, a obiectivelor strategice și a portofoliului de proiecte al Municipiului Constanța din cadrul strategiei integrate de dezvoltare urbană
  • Potrivit documentului, până în 2030, în municipiul Constanța ar trebui să dispună de un parc industrial, pavilion expozițional nou, tren metropolitan, un parc științific, un palat de evenimente dar și de o casă a societății civile
  • Vă reamintim, vineri, 24 noiembrie, a avut loc la Constanța o întâlnire extrem de importantă între reprezentațiI Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și primarii din zona metropolitană Constanța. Întâlnirea organizată de deputata constănțeană Cristina Rizea în colaborare cu Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a avut ca temă de dezbatere Trenul Metropolitan Constanța, o componentă importantă a strategiei de dezvoltare a infrastructurii de transport public în 2021-202
  • Pe lista obiectivelor strategice și a portofoliului de proiecte al Municipiului Constanța din cadrul strategiei integrate de dezvoltare urbană de realizat în următorii de 7 ani se află și „Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, Bulevardul Tomis“
  • Trebuie menționat că acest proiect care intră la vot în ședința de miercuri este de fapt o reactualizare a strategiei de dezvoltare adoptată încă din 2017
 
Consilierii locali constănțeni sunt chemați să aprobe în ședința ordinară de miercuri, 29 noiembrie a.c.,  viziunea de dezvoltare a polului național de creștere Zona Metropolitană Constanța, a obiectivelor strategice și a portofoliului de proiecte al Municipiului Constanța din cadrul strategiei integrate de dezvoltare urbană, vezi secțiunea „documente”.

Potrivit documentului, până în 2030, în municipiul Constanța ar trebui să dispună de un parc industrial, pavilion expozițional nou, tren metropolitan, un parc științific, un palat de evenimente dar și de o casă a societății civile.

Această viziune este de fapt o reactualizare a vechii strategii de dezvoltare a polului național de creștere Zona Metropolitană Constanța care a mai trecut prin Consiliul Local Municipal Constanța în 2017.

Termenul de depunere a pentru trenul metropolitan este iunie 2025

Vă reamintim, vineri, 24 noiembrie, a avut loc la Constanța o întâlnire extrem de importantă între reprezentațiI Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și primarii din zona metropolitană Constanța. Întâlnirea organizată de deputata constănțeană Cristina Rizea în colaborare cu Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a avut ca temă de dezbatere Trenul Metropolitan Constanța, o componentă importantă a strategiei de dezvoltare a infrastructurii de transport public în 2021-2027.

La întâlnire au participat Ionuț Cristian Savoiu, Ministru Secretar de Stat, Ștefan Roșeanu, președinte Autorității de Reformă Feroviară, Robert Dobre, directorul Direcției Analize, Programare și Evaluare Proiecte din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Carmen Buja, manager public, Adriana Ilie, Mădălina Teodor, Cătălin Ciupercă și Mihai Togănel, consilieri în cadrul aceleași direcții, Ioana Mirea și Răzvan Munteanu, experți în Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București.

Temele discuției au fost prezentarea oportunităților pe care investițiile în infrastructura feroviară prin implementarea proiectelor de tren metropolitan le poate aduce dezvoltării locale în zona metropolitană Constanța și modalitățile prin care autoritățile locale pot demara procedurile de aplicare pentru finanțarea din fonduri europene a acestor proiecte. Reprezentații din Minister au prezentat inclusiv ghidul cu indicatorii și pașii de urmat pentru aplicarea la acest tip de proiecte.


În cadrul acestei finanțări 85% din valoarea proiectelor este suportata din fonduri europene și încă 13% din bugetul de stat. Contribuția bugetelor locale este minimă, doar 2% din valoarea proiectelor. Termenul de depunere a proiectelor este iunie 2025, așadar un termen suficient pentru că autoritățile locale să ia o decizie în acest sens și să pregătească documentația.
 
Pe lista obiectivelor strategice și a portofoliului de proiecte al Municipiului Constanța din cadrul strategiei integrate de dezvoltare urbană de realizat în următorii de 7 ani se află și „Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, Bulevardul Tomis“, prin resistematizarea infrastructurii de transport, amenajarea de benzi dedicate transportului public și cu bicicleta, reabilitarea trotuarelor, iluminat, spații verzi, sistem irigații, stații autobuz, stații încărcare electrice, alte elemente SMART.

Acest proiect include și construirea unui pasaj la intersecția Bulevardului Tomis cu Bulevardul Aurel Vlaicu, precum și reabilitarea Bulevardului pe tronsonul Victoria – limita UAT Oraș Ovidiu. Proiectul este estimat la 200.000.000 de lei.

Implementarea viziunii de dezvoltare a Zonei Metropolitane Constanța va urmări potrivit aceluiași proiect desvoltarea infrastructura , serviciilor publice și mobilității, protecția și conservarea mediului, digitalizarea, cercetarea și inovarea, dezvoltarea turismului și protejarea patrimoniul cultural, vezi secțiunea „documente”.

CONTEXT

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României 2007 – 2030, Cadrul Naţional Strategic de Referinţă 2007 – 2013 în concordanţă cu politica de coeziune a Uniunii Europene a stabilit, ca obiectiv al priorităţii de dezvoltare teritorială echilibrată a ţării, dezvoltarea polilor de creştere existenţi sau în formare.

În acest sens Guvernul a aprobat încă din 2010 Memorandumul privind sprijinirea dezvoltării integrate a reţelei polilor de creştere din România, document ce susţine dezvoltarea oraşelor, pentru ca acestea să-şi poată realiza funcţiile urbane de bază, creându-se astfel condiţiile unei dezvoltări policentrice echilibrate a ţării şi ale afirmării principiului solidarităţii, ca principiu esenţial al politicii de coeziune a Uniunii Europene.

În cadrul acestui Memorandum, municipiul Constanţa şi zona sa de influenţă, reprezentată de cele 14 localităţi care alcătuiesc Zona Metropolitană Constanţa, se află pe lista polilor de creştere la nivel naţional conform Hotărârii nr.998 din 27 august 2008 şi urmează să beneficieze prin intermediul Programului Operaţional Regional, Axa Prioritara 1 – „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – potenţiali poli de creştere, Domeniul major de intervenţie 1.1.- Planuri integrate de dezvoltare urbană de asistenţă financiară dedicată realizării unor proiecte integrate de dezvoltare a zonei.

Finanţarea proiectelor integrate de dezvoltare a municipiului Constanţa şi a Zonei Metropolitane Constanţa se va realiza prin intermediul Planului Integrat de Dezvoltare a Polului de Creştere.

Viziunea de dezvoltare a Polului Naţional de Creştere Constanţa urmăreşte impunerea Zonei Metropolitane Constanţa ca un centru multifuncţional competitiv al României, cel mai important reper turistic al ţării şi principalul polarizator economic în regiunea Mării Negre, avându-se în vedere totodată dezvoltarea durabilă a întregii zone şi reducerea discrepanţelor actuale de dezvoltare dintre cele 14 localităţi.

 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
Citește și:

Deputatul Cristina Rizea „Dezbaterea Trenului Metropolitan Constanța, o componentă importantă a strategiei de dezvoltare a infrastructurii de transport public în 2021-2027” (GALERIE FOTO)

Primăria Constanța vinde șase terenuri. Două dintre ele au deja cumpărători (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • maria 29 Nov, 2023 11:01 Constanta nu are o sala de TEATRU dramatic, moderna; nu are are teatru de OPERA si BALET;nu are teatru de REVISTA; nu are o sala a SPORTURILOR multifunctionala; nu are STADION multifunctional; un TEATRU pentru COPII;nu are BAZIN de INOT;nu are TEATRU in AER LIBER; nu are CINEMATOGRAF in aer liber; nu are PATINUAR; nu are ACVARIU; zestrea ANTICA este lasata in paragina; NU ARE si NU ARE.....Cel mai trist oras din Romania, conform sondajelor. Alocati bani pentru nevoile reale ale cetatenilor nu pentru cai verzi pe pereti.