Constanţa de odinioară „O problemă pe care străinătatea n-a fost în stare s-o rezolve şi-a căpătat dezlegarea la noi cu aparate româneşti“ (galerie foto)

În ziarul „Românul“, care apărea la Arad, în numărul 153, de joi, 12/25 iulie 1912, se scria despre „Sborurile din Constanţa“. Cititorii din capătul celălalt al ţării erau informaţi că: „Sâmbătă după amiază, în faţa unui public numeros, s-au făcut la Anadalchioi nişte sboruri foarte interesante de sublocotenentul Protopopescu şi aviatorul francez Simon. Sborurile sublocotenentului Protopopescu s-au făcut spre a se experimenta greutatea aparatelor de telegrafie fără fir, instalate pe aeroplan şi cu care în curând se vor face diferite experienţe de recepţiune, aparate inventate - după cum se ştie - de dnii căpitani Dan Zaharia şi Gustav Rotlender. Pe Duminică 15 cr., s-a organizat un mare meeting de aviaţiune, din iniţiativa dlui sublocotenent Protopopescu, la hipodromul din Anadalchioi, unde vor sbura aviatorii sublocotenenţi Protopopescu şi Simon. Venitul realizat va servi pentru ridicarea unui monument regretatului Caranda. Tot în acest scop d. sublocotenent Protopopescu va organiza în zilele de 25-29 Iulie, în oraşul Câmpulung un meeting de aviaţiune, la care vor participa mai mulţi aviatori români“.

O lună mai târziu, o altă publicaţie, „Gazeta ilustrată“, scria cu litere mari: „O problemă pe care străinătatea n-a fost încă în stare s-o rezolve şi-a căpătat dezlegarea la noi cu aparate româneşti, graţie străduinţelor cpt. Zaharia din Marină şi G. Rotlender: e vorba de utilizarea marii invenţii a lui Marconi, telegrafia fără fir, prin intermediul aeroplanului. Experienţele făcute deunăzi la Constanţa au reuşit pe deplin. S-au putut transmite cu uşurinţă şi exactitate de pe aeroplan comunicaţiuni la o distanţă de 30 km. Ştiindu-se că aeroplanul a fost pilotat de St. Protopopescu, nu mai e nevoie să spunem că aparatul de zburat s-a comportat minunat în atmosferă, în tot timpul experienţelor“.
 
Dar cine a fost Gustav Rotlender, despre care, cu siguranţă, se ştie mult prea puţin şi căruia nimeni nu i-a aşezat în memoria colectivă nici măcar un însemn de recunoştinţă? Gustav Rotlender a venit din Austria, în anul 1904, la Constanţa, din motive politice, poate şi pentru că soţia sa, grecoaică, se simţea mai aproape de Levant. A trăit şi a murit la Constanţa. A fost primul radiotelegrafist maritim al României şi a condus decenii în şir staţia de radiocoastă din oraş.
 
În 1912, aviaţia militară română se evidenţia pe plan mondial printr-o invenţie absolută care aparţinea acestui brav bărbat venit din munţii Renaniei la malul Mării Negre pentru a sluji interesele României. Gustav Rotlender inventează aparatul de telegrafie fără fir şi efectuează primele experimente pentru legătura aer-pământ. Regele Carol, prezent la demonstraţie, l-a decorat şi l-a îmbrăţişat. Onoruri naţionale, admiraţie.



 Gustav Rotlender a avut opt copii. Trei dintre ei au îmbrăţişat aceeaşi meserie ca a tatălui. Victor Rotlender a fost trecut în Dicţionarul Recordurilor Marii Britanii pentru rapiditatea fenomenală a transmisiunilor sale de radiofonie. Otto a fost, de asemenea, un excelent radiografist. Fiica sa, Iosefina, s-a născut în 1907, la 8 iulie, la Constanţa, în clădirea staţiei de radiocoastă, acolo unde locuia şi muncea întreaga sa familie. Am cunoscut-o acum mult timp, consumându-şi anii din urmă ai vieţii într-o casă de pe strada Decebal, înconjurată de geamantane cu fotografii, care îi evocau anii tinereţii prinşi cu lacrimi pe obraz.

Ne povestea: „Staţia de radiocoastă era pe locul gării de astăzi. Un cartier de funcţionari ai Direcţiei Maritime Portuare. Acolo s-a clădit un imobil pentru staţia de telegrafie fără fir. Am stat acolo până la cutremurul din 1940. Apoi ne-am mutat în oraş, pe bulevardul Ferdinand. Când au început bombardamentele, a căzut o bombă pe casă şi a trebuit să ne mutăm din nou. Ne-am aşezat tot pe Ferdinand, la 81, lângă vila inginerului Aldea. Când m-am căsătorit, am venit aici, pe strada Decebal. Stau de peste 50 de ani în această casă“.


Iosefina s-a căsătorit cu Pănescu, tot radiotelegrafist. „Tata ne punea să învăţăm toţi alfabetul Morse, indiferent că eram fată sau băiat“, ne mărturisea. Tatăl meu era un bărbat frumos, comunicativ, pasionat de meseria lui. A venit în ţară de la Cernăuţi, care aparţinea Austro-Ungariei pe atunci. S-a angajat la Serviciul Maritim Român. A fost mai întâi ungător, apoi mecanic, dar el cunoştea radiotelegrafia. A făcut această meserie până la sfârşitul vieţii. A făcut o invenţie pentru telegrafie fără fir la distanţă, în zbor. Experienţele s-au efectuat în port, pe un avion al aviaţiei militare române.
 
A fost Regele Carol l şi a vizitat staţia. Pe vremea aceea, aveam doar un frate, mai târziu am ajuns opt copii la părinţi. Mai târziu, acest frate a fost deportat în Rusia pentru simplul motiv că purta numele de Rotlender. A murit acolo. Ţin minte că, atunci când a intrat regele pe poartă, i-au pus un covor roşu să meargă pe el. A venit Carol special şi l-a decorat pe tata pentru invenţia lui. Eu şi fratele meu eram îmbrăcaţi frumos, stăteam pe o scară şi priveam la cei mari. Ne pusese să ne uităm la avionul care zbura şi unde se afla aparatul făcut de tata. Atunci el a spus: «Eu am să dispar, dar de mine se va mai auzi». Tata a lucrat toată viaţa la staţie. Scriau ziarele despre el, lumea îl cunoştea. A murit la 14 ianuarie 1942. Avea 64 de ani.

 
Mama era grecoaică, venită din Sulina la Constanţa. Se numea Flamburiadis. Tatăl ei avea şlepuri pe Dunăre. La Constanţa lucra lenjerie ca să se întreţină. Aşa am învăţat şi eu să lucrez macrameuri. Şcoala am făcut-o la nr. 2, lângă geamia turcească. Traversam Piaţa Ovidiu să merg la şcoală. Circula un trenuleţ pentru funcţionarii DMR, care ajungea în port. Cu el veneam la şcoală, dacă nu mergeam pe jos. Ducea lucrătorii şi funcţionarii din port. Bărbatul meu a învăţat telegrafia în casa noastră. Aveam un frate, Victor, care era as în telegrafie. A fost trecut şi în analele Angliei, după ce a murit. Tata punea pe oricine să înveţe alfabetul Morse. Îi plăcea la nebunie să transmită: punct, linie, punct. Astăzi mi se pare că totul nu a fost decât un vis. Am avut o viaţă liniştită, dar dureroasă, căci fraţii mei au murit toţi tineri. Eu am fost cea mai mare şi i-am îngropat pe toţi. Fuseserăm o casă plină de oameni, apoi am strâns doar singurătatea mea.“
 
Când a rămas singură, Iosefina a lucrat în atelierul fotografic al lui Cicu, al cărui atelier era pe bulevardul Tomis. „În timpul războiului, patronul s-a refugiat în Basarabi şi eu am condus atelierul. Era o modă să faci fotografii cu orice prilej. Cel puţin în timpul războiului, când erau nemţii în Constanţa, patronul făcuse bănet, nu glumă, din developatul pozelor. Veneau, plecau cu submarinele, torpilau, dar aparatul de fotografiat nu le lipsea. Eu retuşam şi primeam comenzile. Cicu era foarte cunoscut şi talentat. Meserie am prins de la el. Am dat examen şi m-am calificat retuşieră. Nouă ani am lucrat în laboratorul fotografic.“


În anii din urmă, Iosefina se zbătea cu o nobleţe princiară să ţină piept uitării şi sărăciei. Deşi tatăl său fusese un inventator de recunoaştere mondială, numele său fiind trecut în toate cărţile de referinţă despre priorităţi româneşti în lume, deşi soţul său fusese decorat pe front cu însemnate distincţii, inclusiv „Coroana României“ cu spade, Iosefina Rotlender-Pănescu nu a beneficiat de nicio atenţie din partea autorităţilor. A plecat spre stele cu tristeţea că oamenii Constanţei care au însemnat ceva pentru ţară nu sunt recunoscuţi şi preţuiţi.
 
Fotografiile pe care le reproducem sunt din colecţia Iosefinei Pănescu.