Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:55 06 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța „Idolul copilăriei mele“. Eden Lică, întâlnire cu Ilie Năstase legat de sportul care face furori în SUA (GALERIE FOTO + VIDEO)

ro

06 Mar, 2025 17:00 335 Marime text
Eden Lică și Ilie Năstase. Sursa foto: Facebook (Eden Lică)
 
  • De patru ori campion al SUA la pickleball, Eden Lică (ambasador internațional al pickleball-ului) e și medaliat cu bronz la Indian Wells și are peste 50 de medalii la nivel profesionist. 
 
Constănțeanul Eden Lică, fost jucător de tenis, iar în ultimii ani cu o carieră importantă în SUA în pickleball, se preocupă pentru implementarea, dezvoltarea și extinderea acestui sport și în România.
 
Sportul cu cea mai mare urcare în preferințe peste Ocean, pickleball combină tenisul de masă, tenisul de câmp şi badmintonul. Fiul cel mare al lui Marcel Lică (fostul fotbalist, arbitru internaţional şi ex-preşedinte al FC Farul Constanța, dar și conducător la Unirea Constanța), Eden Lică a început să practice pickleball acum opt ani, în SUA, la clubul din Connecticut unde era antrenor de tenis. Încet-încet, rezultatele au apărut, iar constănțeanul a devenit un profesionist de top, cu rezultate însemnate, atât la simplu, cât și la dublu, iar alături de Andrei Dăescu a alcătuit un dublu redutabil. Eden Lică e de patru ori campion al SUA. E medaliat cu bronz la Indian Wells și are peste 50 de medalii la nivel de profesioniști, jucător în Major League Pickleball și ambasador internațional al picklebalului.
 
Primul club de Pickleball din România
 
Eden Lică și Ilie Năstase. Sursa foto: Facebook (Eden Lică)Zilele acestea, Eden Lică a avut o întâlnire și cu legendarul Ilie Năstase tot legat de pickleball. „Am avut onoarea să-l întâlnesc pe idolul copilăriei mele, dl. Ilie Năstase, legenda tenisului mondial și românesc, la o întâlnire de afaceri cu privire la înființarea primului club de Pickleball din România (Constanța). Doamne Ajută!“, a punctat Eden, care a schimbat și câteva mingi, la pickleball, cu fostul mare jucător de tenis.
 
„Copiii și părinții au nevoie să practice acest sport“
 
Inițiativa lui Eden Lică a cules multe mesaje de apreciere din partea celor apropiați.
 
„Într-adevăr, onoare. Să ai spor, Eden! Doamne ajută!“, „Numai succese, Eden! Ce onoare, frumos!“, „Mult succes!“, „Felicitări,  Eden, mult succes!“, „Să fie într-un ceas bun!“, „Ce proiect minunat, să sperăm că vei reuși!“, „Baftă!“ sau „Bravo Eden! Copiii și părinții au nevoie să practice acest sport foarte plăcut! Cand va fi deschiderea clubului?“, au fost câteva dintre mesaje.

  
„Să facem pickleballul cel mai atractiv sport din România!“

Dornic să dezvolte pickleball și în România, Eden Lică a postat în vara anului trecut un mesaj pe Facebook, în această direcție.

„Seminar pickleball (sportul care a pus stăpânire pe America, sportul cu cea mai mare urcare în Statele Unite, cu peste 35 de milioane de jucători activi de toate vârstele. Seminarul va fi prezentat în orașul tău, la clubul tău de către Eden Lică, de 4 ori campion al Americii. Medalie de bronz la Indian Wells, peste 50 de medalii la nivelul de profesioniști, jucător în Major League Pickleball și ambasador internațional al picklebalului. Vom vorbi despre ce este cu adevărat pickleballul, despre turnee, strategie, tehnică, simplu, dublu, dublu mixt, cum și de unde îți procuri certificatul de antrenor, unde poți juca turnee, unde îți poți caută locuri de munca antrenând pickleball. De asemenea, fiecare club va avea cel puțin 4 terenuri, iar în viitorul apropiat vom începe să organizăm turnee naționale, simplu, dublu, mixt, iar mai târziu vom călători la turnee internaționale, sperând ca, în 2028, echipa Românie să fie prezentă pentru prima dată la Jocurile Olimpice, dacă petiția va fi aprobată. De asemenea, vă voi împărtăși cum lucrez cu jucătorii de toate vârstele, fie ei copii, adulți sau oameni trecuți de prima tinerete. Pickleballul este un mod de viață, este deja implementat în toate facultățile americane și, odată ce ai ajuns un jucător de top, poți câștiga bani din clinici, turnee, sponsori, publicitate, etc. Dacă aveti întrebări, vă rog să-mi scrieți pe messenger în vederea stabilirii zilei seminarului și toate celelalte detalii. Haideți să ne unim și să facem pickleballul cel mai atractiv sport din România!“, a fost mesajul lui Eden.
 
Antrenor pentru Andre Agassi și Andy Roddick!
 

În SUA, acum doi ani, Eden Lică a avut parte de cel mai frumos moment al carierei sale de până atunci, antrenându-i la pickleball, la un turneu, pe doi foști celebri jucători de tenis, americanii Andre Agassi și Andy Roddick - foști lideri ai clasamentului ATP și câștigători de turnee de Grand Slam (opt Agassi, unul Roddick).
 
Agassi și Roddick i-au întâlnit la Seminole Hard Rock Hotel & Casino (Hollywood - Florida), la Pickleball Slam, pe alți doi tenismeni legendari, John McEnroe și Michael Chang. Sfaturile și pregătirea lui Eden au contat, iar perechea Agassi - Rodick a ieșit câștigătoare, cucerind premiul de 1 milion de dolari! În timpul întâlnirii, la simplu, McEnroe l-a învins pe Agassi cu 15-13, 16-14, iar Roddick a trecut de Chang cu 15-10, 15-10. La dublu, învingătoare a ieșit perechea Agassi - Roddick (21-15, 21-23, 12-10), care și-a adjudecat astfel și întâlnirea.   
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.  

Sursa foto galerie: Facebook (Eden Lică)

 
Citește și:
 
„A fost modelul meu în tenis“
Constănțeanul Eden Lică, antrenor la pickleball, în SUA, pentru celebrii Andre Agassi și Andy Roddick (GALERIE FOTO)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii