Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:42 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța, în Noaptea binecuvântată a Învierii. Programul complet

ro

01 May, 2021 00:00 4875 Marime text
  • În noaptea sfântă, Lumina Învierii va fi purtată pe ape, de ÎPS Teodosie, către credincioșii ce îl vor aștepta în Portul Tomis.
  • Credincioșii sunt așteptați în Portul Tomis, din Constanța, începând cu ora 23.30, urmând ca, după sosirea pe ape a ÎPS Teodosie cu Lumina Sfântă, enoriașii să plece în procesiune spre Catedrala din Constanța.
  • Lumina va fi dată oamenilor în jurul orei 23.45, iar slujba de Înviere se va finaliza aproape de ora 5.00.
Motive de bucurie pentru creștinii care în această noapte se vor bucura de Învierea Domnului!
 
Lumina Învierii va fi adusă de la Ierusalim, de la Mormântul Sfânt, iar apoi purtată pe ape, de ÎPS Teodosie, către credincioșii ce îl vor aștepta în Portul Tomis.
 
Programul în seara de Înviere este cel tradițional.
 
Credincioșii sunt așteptați în Portul Tomis începând cu ora 23.30, când va sosi Lumina Sfântă, adusă pe ape, urmând să se pornească într-o mică procesiune spre Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
 
Lumina va fi împărțită credincioșilor începând cu ora 23.45, se vor împărți și paștile sfințite, iar slujba Învierii va fi ținută până în jurul orei 5.00.
 
A doua zi, va fi oficiată slujba Vecerniei, a doua Înviere cum este cunoscută în popor.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

LIVE. ÎPS Teodosie, despre Sărbătorile Pascale
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii