Constănţeanul supărat Aproape 30 de familii cer ajutorul primarului Făgădău. Oamenilor li s-a spus că urmează să fie evacuaţi pentru a face loc noului sediu al Poliţiei Locale! (galerie foto)
Constănţeanul supărat: Aproape 30 de familii cer ajutorul primarului Făgădău. Oamenilor li s-a spus că urmează
29 Aug, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
7181
Marime text
Aproape 80 de suflete aşteaptă cu inima la gură să vadă ce le rezervă viitorul. Iar acest viitor este la mâna primarului municipiului Constanţa, Decebal Făgădău. Sunt 28 de familii care locuiesc de mai bine de un deceniu în căminul Liceului „Vasile Pârvan”, pe strada Industrială nr. 7 din Constanţa. Recent, oamenii au fost înştiinţaţi verbal de administratorul clădirii, Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public şi Privat Constanţa(RAEDPP), că Primăria Constanţa vrea transformarea acestui imobil în sediu al Direcţiei Generale Poliţia Locală Constanţa.
Mai mult, oamenii care au toate dările achitate la zi susţin că începând cu luna septembrie 2018 vor rămâne fără energie electrică şi apă potabilă. Facem menţiunea că, în ultimii 13 ani, familiile care, rând pe rând, au primit repartiţie în acest cămin au beneficiat de utilităţi de pe urma contractelor încheiate de Liceul „Vasile Pârvan“ cu furnizorii de energie, respectiv apă. Numai că, la începutul acestui an, Consiliul Local Constanţa a aprobat fuziunea prin absorbţie a Colegiului Tehnic „Vasile Pârvan” cu Liceul Tehnologic „Miron Costin”, astfel, din anul şcolar 20018-2019, nu mai există Colegiul Tehnic „Vasile Pârvan” în reţeaua şcolară constănţeană.
Am stat de vorba şi cu managerul defunctei instituţii de învăţământ, Mirela Mihaela Mihai, care spune că liceul a fost desfiinţat şi era firesc să solicite rezilierea contractelor de furnizare a energiei electrice şi a apei începând cu data de 31 august a.c.
Cu alte cuvinte, oamenii care locuiesc în căminul de la „Pârvan“ nu mint! Nici nu ar avea de ce s-o facă, sunt disperaţi, au copii mici, o tânără aşteaptă să aducă un copil pe lume, alţii sunt bătrâni şi şi-au pierdut orice speranţă.
Cu ultimele puteri, oamenii au redactat o scrisoare deschisă adresată primarului municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, pe care o reproducem integral în cele ce urmează:
„Scrisoare deschisă, către domnul Decebal
Făgădău, primarul Constanţei.
Dezastrul sufletesc şi financiar în care ne găsim noi, cele 28 de familii care locuiesc în căminul Liceului «Vasile Pârvan» , imobil aflat în custodia RAEDPP Constanţa, este fără margini, de aceea ne adresăm dumneavoastră pentru a ne susţine în situaţia dezastroasă în care ne aflăm.
Suntem 28 de familii care locuiesc în acest imobil, oameni respectabili, cu servicii, corecţi, făcând parte din toate sferele sociale, doctor, inginer, farmacist, muncitori, familii care au în grijă copii minori, şcolari, bătrâni şi femei însărcinate. O parte din noi locuim în acest imobil din 2005, între timp imobilul s-a populat. Am fost bucuroşi de acest lucru, încercând să întreţinem imobilul, cu toate că întreţinerea lui nu a fost atât de uşoară, având în vedere că eram legaţi de Liceul «Vasile Pârvan» (reţelele de apă şi lumină).
Pe data de 20.08.2018 am primit o înştiinţare verbală, trăsnet pentru noi, anume că Primăria vrea acest imobil pentru Poliţia Locală. Totodată, am fost înştiinţaţi că începând cu data de 01.09.2018 va fi întreruptă furnizarea de energie electrică şi a apei potabile. Gândiţi-vă, domnule primar că majoritatea locatarilor au făcut investiţii în acest imobil, îmbunătăţiri, camere zugrăvite, parchetate, faianţate, băi, înlocuirea tabloului electric, canalizare, am plătit fochist şi supraveghetor centrală, ca totul să fie în ordine. Vă rugăm să ţineţi cont că în lateralul imobilului există un spaţiu nelocuit care poate fi dat spre folosinţă către Poliţia Locală. Vă rugăm sa ne susţineţi în demersul nostru pentru a nu rămâne în stradă în apropierea iernii, mai ales că oraşul nostru este unul turistic, iar cei care închiriază ne găzduiesc din luna septembrie până în luna mai. Încheiem rugându-vă să ţineţi cont de situaţia noastră disperată în care ne aflăm şi să veniţi cu o salvare pentru noi.
Cu stimă şi respect, chiriaşii căminului «Vasile Pârvan»”.
Primarul Făgădău, „câine surd la vânătoare”. Ce spune directoarea RAEDPP?
Prin intermediul Biroului de Presă al Primăriei şi prin mesajul trimis direct edilului-şef, am adus la cunoştinţa autorităţilor situaţia disperată a acestor oameni. La schimb, am avut să ştim ce se va întâmpla cu aceste familii şi ce soluţii se întrevăd pe termen scurt şi mediu. Până la închiderea ediţiei nu am primit niciun răspuns, cu toate că semnalam prin instrumentele jurnalistice o problemă socială a oraşului.
Pe această cale, facem apel şi către consilierii locali municipali, indiferent de culoarea politică, să se implice serios pentru rezolvarea situaţiei în care se regăsesc aceşti oameni, chiar dacă aceştia se identifică în proporţie covârşitoare cu electoratul PSD.
Singura informaţie validă vine din partea directorului RAEDPP, Mădălina Moţăţăianu, care ne-a precizat că Regia a primit de la Direcţia de Patrimoniu a municipalităţii o adresă prin care li se aduce la cunoştinţă că imobilul în cauză nu va mai fi administrat de READPP. Acest lucru se va întâmpla cel mai probabil luna viitoare, pentru că trebuie adoptată o hotărâre de Consiliu Local în acest sens.
„Nu ştim unde vor fi mutaţi oamenii, ei sunt la zi cu toate obligaţiile contractuale, nu avem ce să le reproşăm. De la Direcţia Patrimoniu ne-a fost solicitată şi o situaţie locativă, pe care am remis-o deja“, a adăugat Moţăţăianu.
Pe surse, am aflat totuşi că Primăria a făcut o solicitare către Ministerul Educaţiei Naţionale prin care solicită şi preluarea clădirii fostului Liceu „Vasile Pârvan“ împreună cu acceptul schimbării destinaţiei acesteia în spaţii de birouri pentru primăria Constanţa. Informaţia nu a putut fi verificată însă la nivelul oficialilor administraţiei locale. Nu ar fi exclus ca salvarea acestor familii să vină chiar printr-un refuz al Ministerului Educaţiei Naţionale.
Vom reveni.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii