Constănțeanul supărat. Arțarii din Piațeta Cazino din stațiunea Mamaia, puși la pământ de drujbele firmei care lucrează pentru Primăria Constanța (GALERIE FOTO)
Constănțeanul supărat. Arțarii din Piațeta Cazino din stațiunea Mamaia, puși la pământ de drujbele firmei
17 Jun, 2023 00:00
ZIUA de Constanta
4172
Marime text
- După tăierile copacilor de pe bulevardul Ferdinand din Constanța care le-au adus amendă și dispunerea sistării operațiunii după verificările Gărzii de Mediu, municipalitatea atacă acum stațiunea Mamaia
- Constănțenii s-au sesizat cu privire la tăierea unor copaci din Piațeta Cazino
- Biroul de presă al municipalității a precizat pentru ZIUA de Constanța că cei cinci arțari tăiați ar fi fost uscați
- Starea arborilor ar fi fost evaluată de inspectorii de specialitate din cadrul Serviciului Spații Verzi - Direcția de Servicii Publice din cadrul Primăriei Constanța
După tăierile copacilor de pe bulevardul Ferdinand din Constanța care le-au adus amendă și dispunerea sistării operațiunii după verificările Gărzii de Mediu, municipalitatea atacă acum stațiunea Mamaia.
Constănțenii s-au sesizat cu privire la tăierea unor copaci din Piațeta Cazino, despre care susțin că erau perfect sănătoși.
Oamenii sunt scandalizați, mai cu seamă că atât municipiul cât și stațiunea suferă la capitolul spații verzi iar stâlpii de iluminat public din Mamaia vopsiți în verde nu compensează în niciun fel măcelărirea arborilor. Garda de Mediu a fost sesizată și în acest caz.
Arțarul este un arbore rezistent, cu lemnul alb și tare, are flori de culoare galben verzuie, grupate în inflorescențe care se deschid în aprilie-mai înaintea apariției frunzelor.
Arțarul este iubitor de climat călduros dar rezistent la geruri. Crește și se dezvoltă bine pe soluri uscate, dar fertile cu conținut mare de calciu. Rezistă bine și la semiumbră. Crește până la 30 de metri. Este rezistent la fum și praf, motiv pentru care se folosește de-a lungul șoselelor și autostrăzilor, în perdele de protecție.
Biroul de presă al municipalității a precizat pentru ZIUA de Constanța că cei cinci arțari tăiați ar fi fost uscați.
Starea arborilor ar fi fost evaluată de inspectorii de specialitate din cadrul Serviciului Spații Verzi - Direcția de Servicii Publice din cadrul Primăriei Constanța.
Biroul de presă a adăugat că operațiunile de tăiere au fost solicitate de municipalitate și executate de firma care se ocupă de toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi aflată sub contract cu Primăria Constanța.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Garda de Mediu Constanța a cerut sistarea tăierilor copacilor de pe bulevardul Ferdinand din Constanța
UPDATE - Tăierile au fost sistate de Garda de Mediu. Viceprimarul municipiului Constanța, Florin Cocargeanu „Pe Bulevardul Ferdinand au fost tăiați astăzi 11 copaci sănătoși"
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii