Crimă multiplă şi sinucidere. Cum au sfârşit sub trenul „Pasărea Măiastră“ Bucureşti - Constanţa trei fetiţe, mama şi fratele lor, ce urma să vină pe lume
Crimă multiplă şi sinucidere. Cum au sfârşit sub trenul „Pasărea Măiastră“ Bucureşti - Constanţa
19 Aug, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
8158
Marime text



Şocantă şi de o cruzime de care nu s-a auzit de-a lungul vremurilor.
Pe scurt, faptele s-au petrecut cam aşa, potrivit CFR Călători: „În jurul orei 9.20, trenul IR 1983 Bucureşti - Constanţa a lovit în zona Pasărea un grup de patru persoane, trei copii şi o femeie. Autorităţile Statului (Poliţia, Procuratura etc.) au fost la faţa locului pentru realizarea procedurilor aferente în astfel de situaţii“.
Abia ceva mai târziu s-a aflat cum stăteau lucrurile şi că, de fapt, era vorba despre o crimă multiplă combinată cu sinucidere.
O femeie din Brăneşti şi-a luat cele trei fete de mână, a aşteptat trenul în pădure şi, când s-a apropiat locomotiva, efectiv a împins-o pe una dintre ele pe şine, apoi, cu celelalte două de mână, s-a aruncat sub roţile uriaşei maşini de tractat trenul.
În pregătirea abominabilei crime, femeia nu a avut niciun fel de remuşcări, nici faţă de viaţa ei, nici faţă de a celor trei copile, nici faţă de cea a băieţelului său nenăscut.
Mecanicul de locomotivă, un om trecut prin multe evenimente de acest gen, a fost şocat de ce a văzut

„Pasărea Măiastră“ cu clonţul de fier. O pasăre uriaşă, supranaturală
De anul trecut, din 28 iunie, trenul care i-a lovit pe cei trei copii şi pe mama lor se numeşte „Pasărea Măiastră“ şi circulă din Bucureşti către litoral cu o locomotivă pictată.„În folclorul românesc, Pasărea Măiastră e o fiinţă supranaturală, plină de lumină şi culoare. E înzestrată cu puteri magice, iar frumuseţea ei unică încântă doar privirea celor cu adevărat privilegiaţi“, spuneau anul trecut cei ce realizau proiectul. Un tren de-a dreptul de basm, l-a caracterizat CFR-ul.
Tema creaţiei care personalizează şirul de vagoane „Pasărea măiastră“, reinterpretată într-o viziune modernă, doreşte să transmită atributele tinereţii: să încânte, să întinerească, să dea avânt celei mai vesele garnituri de tren care să circule în România.
Numai că nu totul iese cum vrem noi.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii