Cristuff SRL, firma lui Tudor Hubati, directorul adjunct al Administrația Zonei Libere Sulina, în faliment. Se cere atragerea răspunderii
Cristuff SRL, firma lui Tudor Hubati, directorul adjunct al Administrația Zonei Libere Sulina, în faliment. Se
30 Oct, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
4208
Marime text
- Tudor Hubati, directorul general adjunct al Regiei Autonome Administrația Zonei Libere Sulina, ne-a declarat în legătură cu dosarul 454/88/2017/a3, cu obiect „atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă, că se va apăra!
- „Este obligația mea ca ființă umană să mă apăr împotriva oricărei acuzații. Nu știu pentru ce mi se atrage răspunderea, în condițiile în care lichidatorul a făcut o documentație cu 0. Este obligația lichidatorului să reușească să smulgă ultimul bănuț de la cei vinovați. Este, de asemenea, obligația mea ca ființă umană să mă apăr împotriva oricărei acuzații“.
- Tudor Hubati este coasociat în trei societăți comerciale: Izobat Delta SRL, Imobiliar Delta Trade SRL și Batinav Delta SRL, deținând 90% din acțiuni, valoarea beneficiilor fiind 0 lei.
Judecătorii Secţiei civile de contencios administrativ şi fiscal de la Tribunalul Tulcea a acordat un nou termen în dosarul (454/88/2017) privind falimentul societății comerciale Cristuff S.R.L., cu sediul în municipiul Tulcea, și avându-l ca asociat unic pe Tudor Hubati, directorul general adjunct al Regiei Autonome Administrația Zonei Libere Sulina. Noul termen al dosarului a fost stabilit pentru data de 20 noiembrie 2020.
Tudor Hubati a candidat la Primăria Sulina din partea PSD la alegerilor locale din acest an.
Revenind, dosarul se află pe rolul Tribunalului Tulcea din data de 3 martie 2017.
Pe data de 5 mai 2017, Judecătorii Secţiei civile de contencios administrativ şi fiscal de la Tribunalul Tulcea au decis, prin hotărârea 742/2017, deschiderea procedurii de insolvenţă în forma simplificată cu privire la debitoarea S.C. Cristuff S.R.L. și au dispus intrarea societăţii debitoare în procedura falimentului. Totodată, judecătorii au hotărât dizolvarea societăţii debitoare și au desemnat în calitate de lichidator judiciar pe Spectrum Insolvency I.P.U.R.L. care va exercita atribuţiile prev. de art. 63 şi 64 din Legea nr. 85/2014.
„Acțiune pentru anularea operațiunilor frauduloase“
Pe data de 12 aprilie 2018, tot pe rolul Tribunalului Tulcea a fost înregistrat dosarul cu numărul 454/88/2017/a2 și având ca obiect „Acțiune pentru anularea operațiunilor frauduloase“. Părţile acestui dosar sunt Spectrum Insolvency I.P.U.R.L. lichidator judiciar la SC Cristuff SRL – reclamant, asta în timp ce Tudor Hubati și SC Cristuff SRL prin administrator special Hubati Tudor sunt pârâți.Prin cererea înregistrată, lichidatorul judiciar Spectrum Insolvency I.P.U.R.L. i-a chemat în judecată pe pârâții Tudor Hubati și SC Cristuff SRL prin administrator special Hubati Tudor, solicitând, conform rolii.ro, „anularea operațiunilor de transfer de bani în cuantum de 285.000 lei din averea debitoarei către asociatul unic, obligarea pârâtului (Tudor Hubati) la restituirea către averea debitoarei a sumei de 285.000 lei și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată“.
Motivarea acțiunii
În motivarea acțiunii, lichidatorul judiciar Spectrum Insolvency I.P.U.R.L. a arătat că, în îndeplinirea mandatului, la data de 16.05.2017, a solicitat asociatului unic/administratorului societatii debitoare o serie de documente contabile, precum balanța de verificare pentru luna anterioară deschiderii procedurii insolventei, aprilie 2017, bilanțul contabil al anului 2016. O parte din înscrisurile solicitate au fost comunicate, mai arată lichidatorul judiciar, la data de 24.05.2017.Tot în motivarea acțiunii lichidatorului judiciar Spectrum Insolvency se mai consemnează că, „din analiza înscrisurilor puse la dispoziție (anexa 3 - balanța de verificare 1/30 aprilie 2017), s-a constatat ca pe contul 455 „sume datorate asociaților“ se afla înregistrat un sold debitor în cuantum total de 285.400 lei, ceea ce presupune faptul ca aceasta sumă a fost ridicată din societate de către asociatul unic al societatii fară a fi restituită sau justificată cu documente financiar contabile“.
Notificare în vederea clarificării situației contabile
„Informația a fost coroborată cu bilanțul contabil al anului 2016 (anexa 4), când pe același cont 455 se poate observa faptul că sumele au fost încasate de către asociat în perioada 2016 / 2017. Astfel, la 31.12.2015, asociatul unic creditase societatea cu suma de 307.210 lei, având de recuperate aceasta suma. La 31.12.2016 soldul contului devine negativ (-176 .190,00 lei), ceea ce înseamnă ca asociatul unic a încasat toata suma creditată anterior (307.210,00 lei), dar și o sumă în plus în valoare de 176.190,00 lei iar in perioada (....), soldul debitor creste la un total 285.400, ceea ce confirmă încasarea de către asociat a sumei de 109.210,00 lei doar în primele 4 luni ale anului 2017. Având în vedere cele constatate, la data de 11.01.2018, pârâtul Tudor Hubati a fost notificat în vederea clarificării situației contabile, aducându-i-se la cunostință valoarea datoriei către societate în cuantum de 285.400,00 lei. De la acest moment, pârâtul nu a mai răspuns niciunei solicitări venită din partea lichidatorului judiciar“, potrivit motivării cțiunii lichidatorului judiciar Spectrum Insolvency.
Apărarea lui Tudor Hubati
În apărarea sa, prin întâmpinarea formulată la data de 07.05.2018, Tudor Hubati a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că afirmațiile lichidatorului judiciar Spectrum Insolvency I.P.U.R.L. sunt susținute de datele din bilanțurile anilor 2016, 2017 și din balanța aferentă lunii aprilie 2017, înscrisuri care nu fac dovada transferului.Mai mult, Hubati a arătat că „acest transfer nu s-a realizat, pârâta neprezentând documente care să-l ateste, respectiv contracte, chitanțe, dispoziții de plată, extrase de cont, etc“.
„S-a arătat că bilanțul și balanța unei societăți comerciale nu constituie mijloace de probă pentru transferurile patrimoniale sau pentru creanțele înscrise în acestea. Pe de altă parte, pârâtul a arătat că în contabilitatea societății s-au strecurat erori care au dus la reliefarea în bilanț a sumelor pretinse de reclamantă. Aceasta, deoarece contul 455 „Sume datorate asociaților“ se află înregistrat un sold debitor. Or, soldul contului 455 nu poale fi debitor, fapt nepermis de OMFP 1802/2014, întrucât acest cont este de pasiv și evidențiază în credit sumele cu care asociații au creditat societatea, iar în debit sumele care le-au fost returnate. Dincolo de acest fapt, pârâtul a precizat că transferul menționat nici nu era posibil deoarece falita nu înregistrase încasări în perioada menționată, așa încât nu a dispus de fondurile necesare pentru efectuarea plății respective“, se mai arată în acțiunea lui lui Tudor Hubati.
Cine mai poate rectifica evidența contabilă
Acesta a mai precizat că aportul respectiv a fost necesar pentru îndestularea creditorilor în perioada ianuarie - octombrie 2016, situație ce se poate constata din analiza documentelor justificative, respectiv a chitanțelor cu care au fost stinse datorii. Hubati mai arată că atunci când a fost informat de către lichidatorul judiciar Spectrum Insolvency I.P.U.R.L. despre pretențiile pe care le susține, i-a comunicat faptul că s-a strecurat o eroare în situațiile contabile, însă acesta insistă în stabilirea obligației sale de plată. Administratorul special al SC Cristuff SRL a mai menționat că numai lichidatorul ar mai putea să rectifice evidența contabilă, pentru ca aceasta să concorde cu realitatea, în fapt neexistând nicio chitanță, dispoziție de plată sau extras de cont care să ateste încasarea sumelor.Acțiunea, respinsă definitiv la Constanța
Prin decizia 1233/2018, din 21.09.2018, Tribunalul Tulcea a respins cererea lichidatorului judiciar Spectrum Insolvency I.P.U.R.L de chemare în judecată ca neîntemeiată. Nemulțumit de hotărârea pronunțată de Tribunalul Tulcea, pe data de 26 octombrie 2018, lichidatorul judiciar a formulat apel, acesta fiind trimis spre soluționare Curții de Apel Constanța, instanță care, prin decizia 121/2020 din 04.06.2020, a respins definitiv acțiunea Spectrum Insolvency I.P.U.R.L.Revenind la dosarul „mamă“ al falimentului societății comerciale Cristuff S.R.L., judecătorii Tribunalului Tulcea au stabilit ca noul termen să aibă loc la data de „20.11.2020 pentru a se cita părţile cu mentiunea închiderii procedurii în temeiul art.174 din legea nr.85/2014, în vederea emiterii unei adrese către lichidator să precizeze dacă înţelege să formuleze cererea de atagere a răspunderii, în temeiul art.169“.
Atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă
Pe data de 23 octombrie 2020, pe rolul Tribunalului Tulcea a fost înregistrat dosarul cu numărul 454/88/2017/a3, cu obiect „atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă (art. 169 Legea 85/2014)“. Părțile sunt: S.C. Nadomet Logistic S.R.L. prin adm. judiciar MG Activ Insolvency SPRL creditor, SC Cristuff S.R.L. debitor, Spectrum Insolvency I.P.U.R.L., lichidator, D.G.R.F.P. Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finantelor Publice Tulcea, reclamant și Hubati Tudor, pârât.Contactat telefonic pe data de 28 octombrie 2020, Tudor Hubati, directorul general adjunct al Regiei Autonome Administrația Zonei Libere Sulina, ne-a declarat în legătură cu dosarul 454/88/2017/a3, cu obiect „atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă, că se va apăra!
„Este obligația mea ca ființă umană să mă apăr“.
„Este obligația mea ca ființă umană să mă apăr împotriva oricărei acuzații. Nu știu pentru ce mi se atrage răspunderea, în condițiile în care lichidatorul a făcut o documentație cu 0. Este obligația lichidatorului să reușească să smulgă ultimul bănuț de la cei vinovați. Este, de asemenea, obligația mea ca ființă umană să mă apăr împotriva oricărei acuzații. Onorata instanță, în baza probelor, va decide și atunci lucrurile sunt foarte simple. (...)ׅׅ“, ne-a mai declarat directorul general adjunct al Regiei Autonome Administrația Zonei Libere Sulina.Potrivit declarației de avere completată la data de 03.03.2020, în calitate de director general adjunct al Regiei Autonome Administrația Zonei Libere Sulina, Tudor Hubati este coasociat în trei societăți comerciale: Izobat Delta SRL, Imobiliar Delta Trade SRL și Batinav Delta SRL, deținând 90% din acțiuni, valoarea beneficiilor fiind 0 lei.
Tudor Hubati mai este președinte al Asociației de locatari ANL Sulina, de unde a încasat 2064 lei/an 2019.
Declarația de avere poate fi citită integral accesând secțiunea Documente.
Citește și
Picus Consulting SRL, în faliment! S-a dat un nou termen. Firma aparține fostului şef al Spitalului Judeţean Constanța
Insolvența societății Argos SA, firmă condusă de familia Lazia, amânată pentru ianuarie 2021
Se vând bunurile Clubului Județean de Rugby Farul Constanța!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii