Cum a preluat administratorul public al judeţului, Mirela Matichescu, societatea Noche Caliente de la Răzvan și Nicoleta Micu. Parteneri şi în Club Crush. Agenţia lui Micu - licenţă retrasă de ANT
Cum a preluat administratorul public al judeţului, Mirela Matichescu, societatea Noche Caliente de la Răzvan
12 Aug, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
7755
Marime text
Societatea Noche Caliente SRL a cooptat-o recent în acţionariat pe Mirela Matichescu, administratorul public al judeţului Constanţa. Decizia a fost luată de asociaţii firmei, George Răzvan şi Nicoleta Micu. Matichescu a venit în societate cu un aport în numerar la capitalul social în sumă de 20 de lei, reprezentând două părţi sociale.
Totodată, acţionariatul firmei Noche Caliente SRL a decis retragerea din societate a lui George Răzvan Micu, care şi-a cesionat la valoarea nominală aportul sau la capital, în valoare totală de 190 de lei, divizat în 19 părţi sociale, către Nicoleta Micu. Bărbatul s-a retras şi din funcţia de administrator, iar în locul său a fost numit, pe perioada nelimitată, cu puteri depline, Diana Van de Gucht, cu cetăţenie română, domiciliată în Belgia.
Între timp, potrivit Oficiului Registrului Comerţului, Mirela Matichescu a devenit asociat unic, preluând şi cele 20 de părţi sociale de la Nicoleta Micu.
Noche Caliente SRL este o societate comercială înfiinţată în anul 2015, cu sediul social în municipiul Constanţa, şi are ca obiect de activitate „activităţi de închiriere şi leasing cu bunuri recreaţionale şi echipament sportiv“.
Facem precizarea că Mirela Matichescu şi George Răzvan Micu au fost asociaţi şi în societatea Club Crush SRL.
George Răzvan și Nicoleta Micu deţin şi SC Airtours SRL, înfiinţată în 2006, cu sediul social în municipiul Constanţa. Firma are un capital social subscris de 230 de lei, integral vărsat, compus din 23 de părţi sociale. Societatea este deţinută de Nicoleta Micu, născută pe 6.12.1974, în Constanţa, cu 1% din capitalul social, şi George Răzvan Micu, născut pe 27.04.1977, în Constanţa, cu 99% din capitalul social. Administratorul firmei, pe care funcţionează agenţia de turism Monde Tour, este George Răzvan Micu.
Precizăm că, pe data de 4 octombrie 2016, într-o notă informativă, Autoritatea Naţională de Turism a publicat lista agenţiilor de turism pentru care s-a procedat la retragerea în vederea radierii din oficiu a licenţelor de turism, listă pe care se regăseau 1.385 de societăţi. Ulterior, pe 5 şi 6 octombrie, au fost publicate alte liste, în care numărul agenţiilor de turism s-a redus. Printre acestea se regăsea şi agenţia deţinută de George Răzvan și Nicoleta Micu.
Citeşte şi:
Fosta firmă a Mirelei Matichescu, Club Crush SRL, undă verde de la Primăria Constanţa pentru amenajarea unei plaje
Le-au fost retrase licenţele. Ce agenţii de turism din Constanţa se mai regăsesc pe lista neagră a ANT! (IV) (document)

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii