Fostul golgeter al Farului şi al Stelei Cum a ratat Marian Popa Campionatul Mondial din 1990 (galerie foto+video)

Fostul mare atacant constănţean Marian Popa a înscris 73 de goluri în cele 168 de meciuri jucate în prima divizie din România pentru FC Farul, Steaua şi FC Braşov. Fost junior al Farului, Marian şi-a îndeplinit visul din copilărie de a purta tricoul alb-albastru la seniori şi a făcut-o în mod strălucit, fiind unul dintre cei mai buni atacanţi ai Farului din anii 90. A urmat, logic, transferul la Steaua. Redutabilul vârf şi-a etalat şi în Ghencea virtuţile de golgheter, cucerind trofee şi jucând şi în cupele europene. La finele unei cariere încheiate devreme, la doar 28 de ani, Marian Popa a rămas în memoria microbiştilor ca un atacant pur-sânge, cu un dezvoltat simţ al golului şi care, printre altele, în 1993, a înscris toate golurile Farului din victoria cu 6-3 contra Oţelului Galaţi.
 
Născut pe 3 martie 1967, la Constanţa, Marian Popa a început fotbalul la 11 ani, la Farul, cu antrenorul Adam Munteanu. La clubul constănţean şi-a petrecut tot junioratul, cu menţiunea că, în ultimul an şi jumătate din această perioadă, a fost antrenat de Constantin Tâlvescu, după ce Adam Munteanu a ieşit la pensie. Marian a început de la pitici ca vârf şi toată cariera a jucat atacant. Câteodată, rar însă, mai era distribuit ca extremă dreapta. Postul său care l-a consacrat şi l-a făcut cunoscut a fost însă cel de vârf de careu. Era puternic, bătăios şi valorifica oportunităţile. Proteja bine mingea şi se afla mereu în faţa porţii.

 Deşi era cel mai bun junior, nu a fost oprit la seniori

 După încheierea junioratului, deşi se remarcase la nivel juvenil, Marian nu a fost păstrat în lotul echipei mari a Farului. „Fără falsă modestie, eram cel mai bun de la grupa mea de juniori. Nu am fost oprit însă la seniori. Atacantul de la juniori care a fost preferat în locul meu s-a pierdut apoi rapid“, spune Marian Popa. Jucătorul de 18 ani avea să ajungă la echipa Voinţa Constanţa, care juca în Divizia C. Aici a petrecut un an frumos, cu realizări. „La Voinţa era un colectiv foarte bun, care m-a primit excelent. Formaţia era pregătită de Victor Florea. Jucau, printre alţii, Bădescu, Pacea, Ruja sau Samara. Am dat goluri şi am fost apreciat“, povesteşte Marian.

 În armată a fost tuns numărul 1

După un an, a trebuit să plece în armată. Iniţial, fusese repartizat la Deveselu (o comună din judeţul Olt), însă, până la urmă, a rămas în judeţ, la Mangalia. „Echipa Metalul Mangalia pusese ochii pe mine, după un meci foarte bun contra ei, cu Voinţa. La Centrul Militar Judeţean m-am întâlnit cu colonelul Oaie, comandantul de unitate de la Mangalia, căruia îi plăcea fotbalul şi sprijinea Metalul. Aflând de ordinul pentru Deveselu, colonelul mi-a propus să fac armata la Mangalia. Am fost de acord, dar am cerut să nu fiu repartizat la marină, unde stagiul militar era de doi ani. S-a rezolvat şi am ajuns la geniu marină, pentru un an şi patru luni. Am fost coleg de armată cu alţi doi fotbalişti, Costi Bârboră şi Viorel Năstase. Când am ajuns în unitate, pe noi, fotbaliştii, ne-au tuns numărul 1, faţă de zero, cum au fost tunşi ceilalţi. Chiar şi aşa, mai să nu ne mai cunoaştem între noi“, rememorează Marian Popa. Astfel a ajuns atacantul la Metalul Mangalia, care a fost rampa sa de lansare către FC Constanţa.

 „La şcoală, era doliu când pierdea Farul“

Echipa fanion a judeţului Constanţa l-a remarcat rapid. Săptămânal, FC Constanţa susţinea meciuri de verificare cu Metalul. „Îi băteam şi la Mangalia, şi la Constanţa. După ce făcusem un an de armată, Farul a cerut transferul a trei jucători de la Metalul: eu, Bârboră şi Băjenaru. Mutarea s-a făcut, iar ultimele patru luni de armată le-am petrecut la Constanţa, la grăniceri“, arată Marian Popa. Era sezonul 1987/1988 când acesta a ajuns la Farul (FC Constanţa pe atunci). „M-a încercat o bucurie nemăsurată. Mi-am văzut dorinţa împlinită. Din copilărie visam să joc la prima formaţie. La şcoală, era doliu când Farul pierdea şi fericire mare când învingea“, spune fostul atacant, care a învăţat la Şcoala numărul 6, amplasată în preajma stadionului „Farul“.

 Făcea pereche în atac cu Zahiu

 „Marinarii“ jucau atunci în Divizia B, iar Marian Popa spune că i-a fost destul de greu la început. „Diferenţa dintre Divizia C şi Divizia B la mine s-a cunoscut mai mult. Dintre cei trei care am venit de la Mangalia, eu am prins echipa de start ultimul, după şase luni. Însă apoi nu am mai ieşit dintre titulari. Când am venit la Farul, antrenor era Emanoil Haşoti, iar în vestiar am găsit fotbalişti precum Gârjoabă, Răuţă, Marian Dumitru, Marian Dinu, Popovici, Petcu, Iovănescu, Buduru, Zahiu, Funda sau Cămui. Jucam cu 9 sau 11 pe spate, iar după ce am intrat în primul 11, făceam pereche în atac de regulă cu Zahiu“, arată Marian Popa, folosit în sezonul 1987/1988 în 21 de meciuri, în care a marcat de şase ori. La finele campionatului, FC Constanţa a promovat în Divizia A.

 Cum şi-a cunoscut soţia

„A fost o bucurie mare atunci. Eram ca o familie, ne înţelegeam foarte bine. În afara terenului, eu eram prieten la cataramă cu Sendi Popovici, Vasile Mănăilă şi Constantin Gârjoabă“, povesteşte Marian Popa. De altfel, prin intermediul acestuia din urmă, atacantul avea să-şi cunoască şi soţia, Nicoleta, care era colegă de serviciu cu nevasta lui Gârjoabă, Dana. Marian şi Nicoleta s-au căsătorit în anul 1992 şi au împreună o fată, Nastasia, de 22 de ani. Tânăra nu a făcut sport, îndreptându-se în viaţă pe o altă cale. Este studentă în anul III la Farmacie, la Universitatea „Ovidius“. Soţii Popa au fost cununaţi de fostul preşedinte al FC Farul, Hacic Garabet, şi de soţia acestuia, Clemenţa. Dintre foştii colegi de la Farul, Marian Popa are în continuare o legătură strânsă cu fostul portar Anton (care este acum la Vaslui) şi cu Bârboră.    

 Înainte de Steaua, tratase cu Dinamo şi semnase cu Poli Timişoara

 În sezoanele 1988/1989 şi 1989/1990, pe care Farul le-a încheiat pe locul nouă în prima ligă, meciurile şi rezultatele echipei au fost influenţate în mod pozitiv de golurile lui Marian Popa. În prima stagiune, a jucat 31 de meciuri şi a punctat de opt ori, iar în anul următor a fost folosit în 28 de partide şi a înscris de 15 ori. Inevitabil, marile echipe din Divizia A, începând cu Steaua şi Dinamo, şi l-au dorit în lot. „Iniţial, optasem pentru Dinamo, dar a venit Revoluţia, iar transferul nu s-a mai concretizat. Ulterior, am semnat pentru Poli Timişoara. Am plecat acolo, am stat vreo două luni, dar Farul nu mi-a dat dezlegare. După care, până la urmă, am ajuns la Steaua. Ieşisem pe locul doi în clasamentul golgheterilor, după Balint, de la Steaua, ceea ce pentru un jucător de la o echipă de provincie era ceva. Steaua avea nevoie de un vârf. Anterior, discutasem la Constanţa cu generalul Gavrilă, iar apoi clubul din Ghencea a trimis maşină după mine. Aşa am ajuns la Steaua, în vara anului 1990. Antrenor era Costică Ştefănescu, iar unul dintre secunzii săi - Florin Marin. În locul meu au venit de la Steaua trei jucători: Pistol, Petre Grigoraş şi Viorel Turcu“, arată Marian Popa.

 Coleg de cameră cu Dan Stângaciu

 Prima perioadă a constănţeanului la Steaua s-a întins între 1990 şi 1992. În ambele sezoane, echipa a terminat pe locul secund în Divizia A. Popa a cucerit însă o Cupă a României, în ediţia 1991/1992, şi a jucat în Cupa Cupelor (un meci, în 1990/1991) şi în Cupa UEFA (1991/1992, şase meciuri, două goluri). „M-am integrat destul de bine, am dat şi goluri (n.r. - 9 în 22 de meciuri în primul an, 11 în 27 de partide în cel de-al doilea), devenind titular. Am găsit în Ghencea fotbalişti mari, precum Stângaciu, Gherasim, Dan Petrescu, Iovan, Bumbescu, Ungureanu, Ilie Dumitrescu sau Ilie Stan. Purtam tot nouă pe tricou şi îi aveam parteneri în atac pe Ovidiu Lazăr, Andraşi sau State“, povesteşte Marian Popa. Devenit golgheter şi la Steaua, constănţeanul a avut o evoluţie deosebită în dubla din Cupa UEFA cu echipa spaniolă Sporting Gijon, pe care Steaua a eliminat-o după 2-2 în deplasare şi 1-0 în Ghencea. În ambele partide, Marian a înscris câte un gol. „Nivelul de la Steaua era ca la universitate faţă de liceu“, spune Popa, care îl avea coleg de cameră atunci pe portarul Dan Stângaciu.

A marcat de 14 ori în 18 meciuri pentru Farul

După cei doi ani petrecuţi în Ghencea, Steaua a vrut prelungirea contractului, însă atacantul îşi dorea un contract în străinătate, încercând varianta Logrones. Mutarea a picat însă, iar Popa, întors la Steaua, nu a mai avut loc în lot. „Logrones juca în prima ligă spaniolă. Din păcate, eu am mers la ei din vacanţă, fără pregătire, iar ei coborau de la munte, din stagiu de pregătire fizică. Nu au avut răbdare cu mine. Portar era Lotopegui. Când am revenit la Steaua, antrenorul Anghel Iordănescu mi-a spus că a făcut lotul, astfel că, după o perioadă, am plecat la Farul, care lupta pentru evitarea retrogradării. Am ajuns pe finalul turului şi am reuşit să ne salvăm, şi chiar bine, cu mai multe etape înainte de final“, arată Marian Popa. După doi ani la Farul (în sezonul 1992/1993, a marcat de 14 ori în 18 meciuri!), vârful de atac a jucat din nou la Steaua, care i-a luat faţa lui Dinamo în privinţa acestui transfer. „În 1993, am participat cu echipa B a României la un turneu în Coreea. Selecţionerul lotului era Florin Halagian, care antrena şi Dinamo. Acesta mi-a propus să merg în Ştefan cel Mare, dar am ajuns tot în Ghencea“, punctează Popa.

 „Gol de aur“ pentru victoria Stelei din Supercupă

A doua sa perioadă la Steaua, când l-a avut coleg de cameră în cantonamente pe Lăcătuş, s-a întins pe un sezon (1994/1995), în care „militarii“ au cucerit campionatul, Supercupa României (adusă de golul lui Marian Popa, din meciul cu Gloria Bistriţa) şi au jucat în Liga Campionilor, întrecere în care constănţeanul a susţinut patru meciuri. „Antrenorul Ţiţi Dumitriu îl prefera titular pe Adrian Ilie, deşi acesta nu era vârf împins, ca mine. Eu intram câte 10 - 15 minute pe meci, însă dădeam gol mereu. Adrian Ilie a marcat abia după zece etape“, îşi aminteşte Marian. Aşa s-a întâmplat şi în partida din Supercupă, în care Popa a intrat pe teren în minutul 70 şi a punctat în minutul 110 pentru victoria cu 1-0 a Stelei, prin „golul de aur“. Echipa de atunci a Stelei a fost: Stângaciu - Panait (70 Roşu), Prodan, Doboş, Pârvu - I. Stan, Gâlcă, Panduru, Militaru - Lăcătuş, Ad. Ilie (70 M. Popa). În continuare, vârful a mai jucat la Farul, FC Braşov şi Budapesti VSC, în Ungaria (1996/1997), această echipă fiind ultima din cariera sa de nivel înalt. „În Ungaria, am jucat puţin, vreo două - trei luni. În 1993, am fost operat de menisc, în urma unei accidentări dintr-un amical. După un an, accidentarea a recidivat şi am suportat o nouă intervenţie chirurgicală“, spune Marian Popa.

 „Când treceau pe stradă Petcu sau Iovănescu, se opreau maşinile“

După ce s-a retras, a mai evoluat la nivel mai mic, „alături de prieteni“, aşa cum s-a întâmplat în cazul echipei Săgeata Stejaru, care a promovat din D în C. De asemenea, s-a lansat şi în afaceri, dar a îmbrăţişat şi cariera antrenoratului (pregătind juniorii Farului şi ai Metalului ori echipa de futsal Municipal Constanţa). Printre jucătorii cu care a lucrat la juniori se numără şi Vasile Şicu, fost la Săgeata ori Callatis Mangalia. O perioadă, a fost preşedinte la Portul Constanţa. Momentan, nu mai este implicat în fotbal la vreun club, mai jucând însă din când în când fotbal în sală. Marian Popa s-a declarat dezamăgit de fotbalul etalat în ultimii ani de FC Farul. „Nu contează rezultatul, ci modul în care pierzi, iar echipa a fost datoare în ultimii ani la acest capitol. Nu e un capăt de ţară să înregistrezi un eşec, dacă lupţi. Au fost partide când unii jucători ieşeau de pe teren cu echipamentul alb. Dar poate că nu era dero la club să fie spălat echipamentul. Pe mulţi dintre jucătorii de astăzi nici nu-i cunosc. Înainte, când treceau pe stradă Petcu sau Iovănescu, se opreau maşinile“, remarcă Marian Popa.

 Hat-trick cu FC Argeş. Dacă luau bătaie, picau!

De-a lungul carierei, acesta a avut multe meciuri de care îşi aduce aminte cu plăcere. „La Farul, a fost un meci cu FC Argeş la Constanţa, în care, dacă nu băteam, retrogradam. La pauză, oaspeţii conduceau cu 1-0. Am reuşit să întoarcem însă soarta meciului după pauză. Eu am marcat de trei ori şi am câştigat cu 3-1. De asemenea, am jucat bine şi într-un meci Farul - Rapid 0-0, când am fost ţinut de Ştefan Iovan. Nu am punctat, dar am avut destule realizări. La Steaua, îmi aduc aminte de dubla cu Gijon. Cu Farul am mai câştigat un meci cu Buzăul, cu care ne băteam la promovarea în prima ligă. Conduşi cu 1-0, am învins cu 2-1, marcând Zahiu şi eu (golul victoriei). Iar de pe lista mea de favorite nu poate lipsi, bineînţeles, partida Farul - Oţelul Galaţi 6-3“, spune Marian Popa. Acest partidă l-a inclus pe atacant în istoria Farului, dar şi a fotbalului românesc, după ce a marcat toate cele şase goluri ale Farului! Meciul s-a jucat la Constanţa, pe 9 iunie 1993, iar Marian Popa devenea al cincilea fotbalist român care înscria de şase ori într-un meci, după Arpad Thierjung (în 1937, în meciul Chinezul Timișoara - CAO Oradea 7-3), Ioan Ciosescu (în 1955, la Știința Timișoara - Dinamo București 8-0), Gică Hagi (în 1986, în confruntarea Sportul Studențesc București - FC Olt 7-5) și Claudiu Vaișcovici (în 1988, la Dinamo București - CSM Suceava 9-1). De la recordul lui Popa au trecut apoi 21 de ani până când un alt fotbalist român a dat din nou şase din nou goluri într-o partidă în Liga 1. E vorba de Claudiu Keşeru, de la Steaua, în victoria cu Pandurii (6-0), din august 2014.

 „În meciul cu Oţelul, mi-a ieşit totul“

„În acel meci cu Oţelul, mi-a ieşit totul, şuturi, driblinguri. Gălăţenii erau antrenaţi de Aurel Ţicleanu şi jucau la ofsaid. Am reuşit să le dejucăm însă această tactică. Paradoxal, deşi a pierdut cu 3-6, Oţelul a condus cu 1-0, după un gol al lui Caşuba de la 40 de metri. La pauză am intrat însă în avantaj, 2-1, după ce oaspeţii au ieşit greşit la ofsaid. După pauză, am punctat pentru 3-1, iar la acest scor arbitrul ne-a acordat un penalty. La mine a venit Stelian Carabaş, cerându-mi să-l las pe el să bată, însă am zis că execut eu. Nu ştiu ce mi-a venit, pentru că nu eram înnebunit după gol, important pentru mine, când jucam, era să câştige echipa. În plus, nici nu trăgeam la titlul de golgheter. Am înscris şi de la punctul cu var, iar apoi am mai dat două goluri. La final, am fost euforic, iar după meci am sărbătorit cu bunii mei prieteni Popovici şi Mănăilă“, povesteşte Marian Popa reuşitele sale din acel meci de poveste.

 Telegrama care i-a dat speranţe

Fostul atacant, care a împlinit de curând 48 de ani, are şi două meciuri jucate în tricoul echipei naţionale, în 1990 şi 1993, ambele amicale, cu Israelul. Debutul său la prima reprezentativă s-a produs pe când era jucător al Farului, pe 25 aprilie 1990, tricolorii câştigând cu 4-1. Marian Popa a fost la un pas să participe şi la Campionatul Mondial din 1990, din Italia. „La club s-a primit telegramă de convocare. Am plecat la Bucureşti, iar când am ajuns acolo, mi s-a spus că nu mai fac parte din lot, că s-au operat câteva schimbări. În locul meu a fost luat Zsolt Muzsnay. Pe parcursul lui 1990, participasem la mai multe stagii ale echipei naţionale“, arată Marian Popa.    

Sursa foto 6 - digisport.ro; 13 - prosport.ro