Cursul valutar Enel
Cursul valutar Enel
12 Sep, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
9137
Marime text
Facturile de curent se platesc, in 2007, la cursul monedei europene din octombrie 2006 * Divizarea companiei italiene in Enel Electrica, distribuitor, si Enel Energie, furnizor, a fost facuta fara a cere acordul beneficiarilor, care au fost doar instiintati
Preturi mari, care nu aduc profituri. Cam asa s-ar traduce, in acest moment, situatia in care se afla Enel Electrica. Compania controlata de statul italian a ajuns cel mai mare distribuitor de energie electrica din tara noastra, dupa ce a preluat societatile nationale Electrica Banat, Dobrogea si Muntenia Sud. Pentru cele trei retele de distributie, Enel a platit aproape un miliard de euro. Totusi, castigurile nu au aparut peste noapte pentru italieni. In primii doi ani de la privatizarea celor doua societati autohtone, italienii au castigat putin sub pretul pe care l-au platit pentru a fi furnizorii romanilor. Insa, dupa cum zice proverbul, "Dumnezeu da, dar nu baga si in sac". Compania Enel Electrica nu i-a impresionat cu nimic pe autohtoni, mai ales prin prisma faptului ca penele de curent nu le sunt straine constantenilor. Cand ti-e lumea mai draga, curentul te paraseste, iar intunericul pune stapanire pe casa. Ca sa nu mai vorbim de reteaua de electrificare din statiunea Mamaia, care a inspaimantat mai ales amatorii de plimbari cu telegondola, care au fost obligati sa traiasca experienta unica de a ramane blocati, suspendati la aproape 50 de metri deasupra solului. Problemele sunt multiple si nu inceteaza sa apara. Si asta, in conditiile in care societatea italiana a incheiat, anul trecut, un contract cu o firma din Moldova, in urma caruia au achizitionat materialele necesare modernizarii retelei de inalta si medie tensiune de pe intreg teritoriul judetului.Platim la cursul valutar din 2006
Toate bune si frumoase numai ca, daca studiem cu atentie o factura emisa de Enel, ne dam seama ca, in loc sa platim pentru un euro atat cat spune Banca Nationala in ziua emiterii chitantei, noi ne aliniem cursului din octombrie 2006. Spre exemplu, daca ieri v-a fost emisa factura de curent, nu o platiti la cursul BNR, de 3,3120 de lei/euro, ci la cursul din octombrie anul trecut, adica 3,5334 de lei/euro. Diferenta este simtita, fara doar si poate, de buzunarul beneficiarilor serviciilor de... exceptie ale Enel-ului. Reprezentantii companiei distribuitoare nu sunt insa de parere ca diferenta de curs ar fi o problema. "Totul este in conformitate cu prevederile codului fiscal. Acciza se calculeaza la cursul din octombrie anul trecut. Probabil ca, luna viitoare, se va modifica si la noi cursul", spune Irina Hulpac, inginer sef al unitatii teritoriale a Enel Energie Constanta. Explicatia ar trebui sa convinga si consumatorii care, de un an de zile, folosesc un curs valutar care nu mai este de actualitate. Nici contractul de furnizare a energiei electrice nu prevede folosirea unui curs valutar vechi de un an. Si, ca sa nu stea linistiti, consumatorii de energie au fost avertizati ca "datorita necesitatii implementarii prevederilor legii nr. 13/2007 a energiei electrice, care impun separarea juridica a activitatilor de distribuire si de furnizare a energiei electrice, pana la data de 1.07.2007, si conform cu hotararile Consiliului de Administratie al Societatii si a Adunarii Generale a Actionarilor, (...) incepand cu 28.06.2007, SC DFEE Enel Electrica Dobrogea SA, cu sediul in Constanta, (...) avand ca obiect principal de activitate distributia si furnizarea energiei electrice, s-a divizat partial, in conditiile legii, din acest proces rezultand o societate comerciala: SC Enel Energie SA, cu sediul in Bucuresti (...)".Modificare sa fie, dar s-o stim si noi
In respectiva notificare se mai spune ca, de la 28 iunie a.c., Enel Energie SA desfasoara numai "activitatea de furnizare a energiei electrice". De asemenea, hartia semnata de Domenico Cappellieri, din partea Enel Distributie Dobrogea SA si de Mario Coni, din partea Enel Energie SA, mai precizeaza ca "urmare a succesiunii legale ce a operat in temeiul divizarii Enel Electrica Dobrogea SA, contractul a fost transferat la Enel Energie SA, care a dobandit toate drepturile si este tinuta de toate obligatiile aflate in sarcina Enel Electrica Dobrogea SA, ce deriva din contractul de furnizare de energie electrica incheiat, in vigoare la data divizarii". Cu alte cuvinte, Enel Electrica Dobrogea este distribuitorul, iar Enel Energie, furnizorul. Toate bune si frumoase, insa beneficiarii serviciilor celor doua companii nu au fost intrebati daca sunt sau nu de acord cu noile prevederi ale contractelor in baza carora primesc curent electric. Au fost notificati, insa nu li s-a cerut acordul, asa cum ar fi fost normal, in cazul unei astfel de cesionari a activitatii. "Oamenii au fost instiintati. Nu era necesar sa-si dea acordul. Daca nu sunt de acord cu modificarile, pot schimba societatea de furnizare", explica foarte calma Irina Hulpac, inginer sef al unitatii teritoriale a Enel Energie Constanta, fara a tine cont ca societatea pe care o reprezinta detine monopolul pe acest tip de activitate, in aceasta zona. Insa, ciudat este faptul ca, daca intervine vreo defectiune in distribuirea de energie electrica, societatea Enel Energie, adica furnizorul, este buna de plata, in cazul unor despagubiri. "Noi suntem un fel de purtatori de cuvant intre distribuitor si client. Daca este vreo problema, noi facem legatura dintre Enel Electrica si beneficiarii serviciilor", a mai precizat reprezentanta Enel Energie.Scris de: {autor}DEI{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii