Dănuţ Căpăţînă, şeful Spitalului Judeţean - profil de manager inculpat (documente)
Dănuţ Căpăţînă, şeful Spitalului Judeţean - profil de manager inculpat (documente)
06 Nov, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
6168
Marime text
Potrivit datelor oficiale, numele lui Dănuţ Căpăţînă a fost legat de-a lungul anilor de mai multe societăţi comerciale
Dănuţ Căpăţînă, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a fost trimis în judecată pentru tentativă la infracţiunea de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie, cu consecinţe deosebit de grave. Cei care l-au deferit Justiţiei pe şeful celei mai mari unităţi sanitare din Dobrogea sunt procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa. Alături de Căpăţînă au mai fost trimise în judecată mai multe persoane, printre care se află Mihai Corneliu Stănculescu, şeful Serviciului de Achiziţii, Violeta Androne, director financiar-contabil, şi Micu Renato Cristea, fost director administrativ al spitalului. Dacă în ediţia de ieri a cotidianului ZIUA de Constanţa am detaliat cum ar fi acţionat inculpaţii, averile lor, dar şi cine se află în spatele firmelor menţionate de procurori, în continuare vom încerca să realizăm profilul de afacerist al managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Potrivit declaraţiei de avere completate la data de 5 iunie 2011, Dănuţ Căpăţînă era acţionar la SC Performance Profile, cu 50% părţi sociale/acţiuni, la SC Smart Resources SRL (activitate suspendată din 2010), cu 50% părţi sociale/acţiuni, şi la SC Smart Energy SRL (activitate suspendată din 2009), cu 50% părţi sociale/acţiuni.
Cu toate acestea, potrivit Registrului Comerţului, numele lui Dănuţ Căpăţînă a fost legat, de-a lungul anilor, de mai multe societăţi comerciale.
Conform Monitorului Oficial al României nr. 2571/2003, aproape de jumătatea lunii august 2003, Lucica Simona Barascu, născută la data de 26.11.1971, în Feteşti, judeţul Ialomiţa, domiciliată în Constanţa, pe strada I. L. Caragiale nr. 43, şi Dănuţ Căpăţînă, născut pe data de 26.03.1959, în Medgidia, domiciliat în Constanţa, pe bulevardul 1 Mai nr. 3, au fondat societatea comercială Rusmap Consulting SRL. Firma avea sediul social în locuinţa Lucicăi Simona Barascu şi avea ca obiect de activitate „activităţi juridice, de contabilitate şi revizie contabil, consultanţă în domeniul fiscal, activităţi de studiu de piaţă şi de sondaj, consultanţă pentru afaceri şi management. Activitatea principală a fost de „activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management”.
Potrivit Registrului Comerţului, firma a fost în întrerupere temporară de activitate, din data 08.10.2009 până la data de 07.10.2012, iar în prezent are ca activitate principală „consultanţă pentru afaceri şi management”. Situaţia financiară a unităţii este următoarea: 2013 - număr mediu angajaţi - 0, profit - 0 lei, pierdere - 0 lei, cifră de afaceri - 0 lei. Situaţia este aceeaşi şi pentru anii 2012 şi 2011. De menţionat că SC Smart Resources SRL Constanţa a fost la un pas de dizolvare, dar s-a renunţat la acest demers.
Facem precizarea că am încercat să obţinem un punct de vedere de la reprezentanţii SC Picus Consulting SRL, însă acest lucru nu a fost posibil, la numărul de telefon pus la dispoziţie de RECOM răspunzând un bărbat care a susţinut că nu are nicio legătură cu unitatea mai sus precizată.
Tot pe strada Grănicerului a avut sediul şi SC R.M.B. Inter Med Solutions SRL Bucureşti, din dosarul managerului Căpăţînă.
Dănuţ Căpăţînă, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a fost trimis în judecată pentru tentativă la infracţiunea de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie, cu consecinţe deosebit de grave. Cei care l-au deferit Justiţiei pe şeful celei mai mari unităţi sanitare din Dobrogea sunt procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa. Alături de Căpăţînă au mai fost trimise în judecată mai multe persoane, printre care se află Mihai Corneliu Stănculescu, şeful Serviciului de Achiziţii, Violeta Androne, director financiar-contabil, şi Micu Renato Cristea, fost director administrativ al spitalului. Dacă în ediţia de ieri a cotidianului ZIUA de Constanţa am detaliat cum ar fi acţionat inculpaţii, averile lor, dar şi cine se află în spatele firmelor menţionate de procurori, în continuare vom încerca să realizăm profilul de afacerist al managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Potrivit declaraţiei de avere completate la data de 5 iunie 2011, Dănuţ Căpăţînă era acţionar la SC Performance Profile, cu 50% părţi sociale/acţiuni, la SC Smart Resources SRL (activitate suspendată din 2010), cu 50% părţi sociale/acţiuni, şi la SC Smart Energy SRL (activitate suspendată din 2009), cu 50% părţi sociale/acţiuni.
Cu toate acestea, potrivit Registrului Comerţului, numele lui Dănuţ Căpăţînă a fost legat, de-a lungul anilor, de mai multe societăţi comerciale.
Conform Monitorului Oficial al României nr. 2571/2003, aproape de jumătatea lunii august 2003, Lucica Simona Barascu, născută la data de 26.11.1971, în Feteşti, judeţul Ialomiţa, domiciliată în Constanţa, pe strada I. L. Caragiale nr. 43, şi Dănuţ Căpăţînă, născut pe data de 26.03.1959, în Medgidia, domiciliat în Constanţa, pe bulevardul 1 Mai nr. 3, au fondat societatea comercială Rusmap Consulting SRL. Firma avea sediul social în locuinţa Lucicăi Simona Barascu şi avea ca obiect de activitate „activităţi juridice, de contabilitate şi revizie contabil, consultanţă în domeniul fiscal, activităţi de studiu de piaţă şi de sondaj, consultanţă pentru afaceri şi management. Activitatea principală a fost de „activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management”.
Smart Resources SRL Constanţa
Conform Monitorului Oficial al României nr. 3200/2003, Bogdan Ovidiu Maftei, născut la data de 06.06.1976, în Botoşani, judeţul Botoşani, Lucica Simona Barascu şi Dănuţ Căpăţînă pun bazele SC Smart Resources SRL Constanţa, cu obiect de activitate „activităţi juridice, de contabilitate şi revizie contabil, consultanţă în domeniul fiscal, activităţi de studiu de piaţă şi de sondaj, consultanţă pentru afaceri şi management”. Unitatea avea acelaşi sediu social ca şi SC Rusmap Consulting SRL, adică în locuinţa Lucicăi Simona Barascu.Potrivit Registrului Comerţului, firma a fost în întrerupere temporară de activitate, din data 08.10.2009 până la data de 07.10.2012, iar în prezent are ca activitate principală „consultanţă pentru afaceri şi management”. Situaţia financiară a unităţii este următoarea: 2013 - număr mediu angajaţi - 0, profit - 0 lei, pierdere - 0 lei, cifră de afaceri - 0 lei. Situaţia este aceeaşi şi pentru anii 2012 şi 2011. De menţionat că SC Smart Resources SRL Constanţa a fost la un pas de dizolvare, dar s-a renunţat la acest demers.
Turimobil SRL
Conform Monitorului Oficial al României nr. 1908/2003, Lucica Simona Căpăţînă şi soţul ei, Dănuţ Căpăţînă, au pus bazele SC Turimobil SRL Constanţa (în prezent în faliment), cu sediul social în casa femeii. Cei doi au fost şi administratorii unităţii. Turimobil SRL Constanţa avea ca obiect de activitate „activităţi imobiliare asupra bunurilor proprii sau închiriate”.Picus Consulting
Potrivit Monitorului Oficial 234/2006, soţii Căpăţînă au fondat SC Picus Consulting SRL Constanţa, având sediul social, ca şi celelalte firme, în casa Lucicăi Simona Căpăţînă. Firma avea ca obiect de activitate „activităţi juridice, de contabilitate şi revizie contabilă, consultanţă în domeniul fiscal, activităţi de studiu de piaţă şi de sondaj, consultanţă pentru afaceri şi management”.Pe terenuri retrocedate
Aşa cum arătam şi în ediţiile trecute, un an mai târziu, după deschiderea firmei, soţii Dănuţ şi Lucica Simona completează domeniul de activitate cu prelucrarea informatică a datelor, iar pe 15 octombrie 2008 mută sediul social al firmei pe bulevardul Mamaia nr. 530, Careul C1, lot 5, vila turistică VT2A. Mai precis, adresa corespunde unui apartament (obţinut prin credit ipotecar) în suprafaţă totală de peste 123 de metri pătraţi, din Mamaia, în Summerland-ul lui Costică Zelcă, apropiat al primarului municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre. Foarte interesant, ansamblul rezidenţial a fost ridicat de societatea lui Zelcă, SC Stop SRL, pe terenuri retrocedate de primarul Radu Mazăre firmei Holland Development.Firmă tocmai din America
În luna iulie 2009, Lucica Simona şi Dănuţ Căpăţînă se retrag din firmă, lăsându-i în locul lor pe Maria, de 58 de ani, şi Alexandru Iorga, de 65 de ani, din Feteşti, adică unde s-a născut Lucica Simona Barascu, actuala Lucica Simona Căpăţînă. Mai mult decât atât, în luna decembrie a anului 2011, în SC Picus Consulting a fost cooptat Alsecon Limited, cu sediul social în... SUA, oraş Newark, stat Delaware, District New Castle, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 96,67%. Asta în timp ce Alexandru Iorga are o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 3,33%.Situaţie financiară de invidiat
Potrivit RECOM, situaţia financiară a unităţii este următoarea: 2013 - număr mediu de salariaţi - 1, profit - 193.671 de lei, pierdere - 0 lei, cifră de afaceri - 529.883 de lei; 2012 - număr mediu de salariaţi - 1, profit net – 170.979 de lei, pierdere bruta - 0 lei şi o cifră de afaceri netă de 635559 de lei; 2011 - număr mediu de salariaţi - 1, profit net - 194.149 de lei, pierdere brută - 0 lei şi cifră de afaceri de 1.047.532 de lei.Facem precizarea că am încercat să obţinem un punct de vedere de la reprezentanţii SC Picus Consulting SRL, însă acest lucru nu a fost posibil, la numărul de telefon pus la dispoziţie de RECOM răspunzând un bărbat care a susţinut că nu are nicio legătură cu unitatea mai sus precizată.
Smart Energy Group
Mai departe, conform Monitorului Oficial al României nr. 0025/2008, Dănuţ Căpăţînă, cu domiciliul în locuinţa soţiei, şi Cristian Gheorghe, domiciliat tot în Constanţa, pe aceeaşi stradă cu soţii Căpăţînă, au deschis societatea comercială Smart Energy Group SRL Eforie, cu sediul social în Eforie, pe strada Argeş nr. 6. Firma avea la vremea respectivă obiect de activitate „activităţi de testări şi analize tehnice”.Rusmap Consulting
Potrivit Monitorul Oficial nr. 1432/2010, SC Rusmap Consulting SRL îşi schimbă numele în SC Performance Profile SRL şi s-a completat obiectul de activitate cu „activităţi generale de curăţenie a clădirilor, activităţi specializate de curăţenie, alte activităţi de curăţenie, activităţi de asistenţă socială, fără cazare, pentru bătrâni şi pentru persoane aflate în incapacitate de a se îngriji singure, activităţi de îngrijire zilnică pentru copii, alte activităţi de servicii”. La jumătatea lunii mai 2010, SC Performance Profile SRL a deschis un punct de lucru pe strada Grănicerului nr. 8 şi s-a închis cel de pe strada Delfinului nr. 22.Tot pe strada Grănicerului a avut sediul şi SC R.M.B. Inter Med Solutions SRL Bucureşti, din dosarul managerului Căpăţînă.
„Management în domeniul sanitar şi spitalicesc”
Monitorul Oficial al României nr. 4558/2010 arată că soţii Căpăţînă au completat obiectul de activitate al Performance Profile SRL cu următoare menţiune: „inclusiv management în domeniul sanitar şi spitalicesc”, astfel obiectul principal de activitate fiind „activităţi de consultanţă pentru afaceri ş management, inclusiv managementul în domeniul sanitar şi spitalicesc, excepţie reorganizare şi lichidare juridică”. Tot potrivit M.O. 4558/2010, Dănuţ Căpăţînă a fost numit director general al societăţii.Suspendat din funcţia de director general
Monitorul Oficial al României nr. 4814/2010 (5.11.2010) arată că Lucica Simona Căpăţînă şi Dănuţ Căpăţînă au decis suspendarea din funcţia de director general pe cel din urmă, pe perioada ocupării funcţiei de manager al Spitalului Clinic Judeţean de urgenţă Constanţa. Potrivit RECOM, Performance Profile SRL are sediul în Constanţa, pe strada I. L. Caragiale nr. 43, la mansarda unui bloc. Situaţia financiară a unităţi este următoarea: 2013 - număr mediu de salariaţi - 0, profit - 0 lei, pierdere 59.223 de lei, profit - 0 lei, cifră de afaceri - 0 lei; 2012 - număr mediu de salariaţi - 1, profit net - 751 de lei, pierdere bruta - 0 lei şi o cifră de afaceri netă de 61.000 de lei; 2011 - număr mediu de salariaţi - 0, profit net - 4.106 de lei, pierdere bruta - 0 lei şi o cifră de afaceri netă de 119.045 de lei.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii