Date din proiect Cum va arăta viitoarea parcare supraetajată de pe Aleea Hortensiei din Constanța?
Date din proiect: Cum va arăta viitoarea parcare supraetajată de pe Aleea Hortensiei din Constanța?
07 Oct, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
4514
Marime text
- Amplasamentul este situat în teritoriul administrativ al domeniului public al Municipiului Constanța, într-o zonă adiacentă pe Aleea Hortensiei
- Suprafața totală a terenului este de 3852 mp.
- Va avea un regim de înălțime P+4E+Terasă circulabilă
- Valoarea investiției este de aproximativ 1.400.000 euro.
La finele lunii august 2024, Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunţa publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul Primăriei Constanța.
Este vorba de proiectul „Edificare Parcare Publică Supraetajată, Aleea Hortensiei, Zona Cireșica”, propus a fi amplasat în municipiul Constanța, str. Hortensiei, Zona Cireșica, județul Constanța. Valoarea investiției este de aproximativ 1.400.000 euro.
Amplasamentul este situat în teritoriul administrativ al domeniului public al Municipiului Constanța, într-o zonă adiacentă pe Aleea Hortensiei. Terenul este compus din parcela cu numărul cadastral 257662 și este delimitat de strada Aleea Hortensiei, spații verzi și clădiri de locuințe colective. Suprafața totală a terenului este de 3852 mp.
Parcarea va fi amenajată și cu locuri unde se pot încărca vehiculele propulsate cu motor electric. Pentru a veni în sprijinul mediului în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, este deosebit de important ca parcarea supraetajată să capete rol de hub de încărcare a vehiculelor electrice. Obiectivul de investiție va fi echipat cu iluminat public interior și exterior, supraveghere video, bariere la acces și ieșire, control automat acces, rigole pentru scurgerea apei pluviale exterioare, spații verzi, sistem de alarmare luminos și acustic și panouri fotovoltaice.
Vecinătăţile amplasamentului sunt:
- La Nord Est – Imobile locuințe colective P+4E – 15M , Grad de rezistență la foc II, distanța dintre clădiri – 14.71m;
- La Sud Est – Alee carosabilă și imobil locuințe colective P+10E – 33M, Grad de rezistență la foc II, distanța dintre clădiri – 19.39m;
- La Sud Vest – Imobil locuințe colective P+10E – 33M , Grad de rezistență la foc II, distanța dintre clădiri – 12.79m;
- La Nord Vest – Imobil locuințe colective P+10E – 33M , Grad de rezistență la foc II, distanța dintre cladiri – minim 10.79 m
O clădire rezidențiala (Blocul C5) este amplasată pe partea de SV a zonei la o distanță minimă de aproximativ 13 metri. O clădire rezidentiala (Blocul G7) este poziționat în partea de SE a zonei la o distanță de aproximativ 20 de metri. Accesul la amplasament se realizează în partea de Nord Vest și Sud Est de pe Aleea Hortensiei. Conform studiului de oportunitate aferent pre-acordului de finanțare dintre UAT Constanța și BERD parcarea a fost recent reabilitată de Primăria Constanța (asfalt nou, marcaj, borduri).
Pe teren în momentul de față sunt amenajate aproximativ 67 de locuri de parcare.
Date legate de proiect
Regim de înălțime P+4E+Terasă circulabilă
H atic – 15.15 m
Steren acte = 3852 mp
Steren măsuratori = 3852 mp
Sconstruită = 963 mp
Sdesfasurată = 4865 mp
Suprafata construita aferenta CUT = 4865 mp
Suprafata construita aferenta POT = 963 mp
POT propus = 25%
CUT propus = 1.26
TOTAL locuri de parcare = 122 locuri, din care
22 locuri de parcare amenajate la sol
100 locuri de parcare în parcare supraterană
Amintim că recent a fost depus și proiectul “Edificare parcare publică supraetajată, strada Căpitan Dobrilă Eugeniu, Zona Gradinița Amicii”. Imobilul identificat cu nr. Cadastral 256050 este proprietatea Municipiului Constanța – Domeniul public, conform înscrisurilor din Extrasul de carte funciară pentru informare nr. 256050. Suprafața totală a terenului este de 4.859 mp. Totodată, a fost depusă și documentația pentru proiectul „Elaborare documentație tehnico-economică (Studiu de Fezabilitate) în vederea edificării de parcări publice supraetajate în municipiul Constanța”, amplasat în municipiul Constanța, bulevardul Tomis, zona Dacia.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Taxa pentru parcarea rezidențială se dublează iar cea de staționare va costa 200 de lei. Taxa pentru ocupare ocazională a domeniului public, amânată! (VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii