Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:42 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De la 1 aprilie nu se mai acordă subvenție la căldură! Abonații Termoficare Constanța SRL vor plăti 1.800 de lei pentru gigacalorie! (DOCUMENT)

ro

03 Mar, 2023 00:00 8635 Marime text
 
 
  • În prezent, pentru consumatorii casnici se aplică o subvenție consistentă, astfel încât prețul facturat a rămas 450 de lei/Gcal
  • De la 1 aprilie însă această subvenție nu se va mai aplica, astfel încât, constănțenii vor plăti 1.801,91 de lei/gigacalorie
  • Constanța este singurul oraș din țară unde subvenția la energie termică nu se acordă tot timpul anului, așa cum se întâmplă în București, Oradea, Iași, Craiova, Timișoara, etc
  • Pe măsură ce vor fi date în funcțiune noile conducte magistrale prețul va scădea, spune, directorul de la Termoficare Constanța SRL, Liviu Popa
  • Reprezentanții Primăriei Constanța nu ne-au putut furniza deocamdată un răspuns legat de prețul pe care îl va plăti populația pentru gigacalorie după data de 1 aprilie a.c., deoarece primarul nu se afla în instituție
 
 
Pe ordinea de zi suplimentară a ultimei ședințe ordinare a Consiliului Local Municipal Constanța s-a afla și un proiect prin care s-a aprobat prețul local al energiei termice furnizate de către societatea Termoficare Constanța SRL.

De la 1 aprilie 2023,  prețul gigacaloriei va fi de 1.801,91 de lei/Gcal, vezi secțiunea „documente”.

Până la 31 martie a.c.,pentru consumatorii casnici se aplică o subvenție consistentă, astfel încât prețul facturat a rămas 450 de lei/Gcal, diferența fiind suportată de autorități.

De la 1 aprilie însă această subvenție nu se va mai aplica, astfel încât, constănțenii vor plăti prețul întreg pentru gigacalorie.



 
Constanța este singurul oraș din țară unde subvenția la energie termică nu se acordă tot timpul anului, așa cum se întâmplă în București, Oradea, Iași, Craiova, Timișoara, etc.

 
În această situație, l-am întrebat pe directorul societății Termoficare Constanța SRL, Liviu Popa ce se va întâmpla cu prețul energiei termice și apei calde de la 1 aprilie a.c.
 
Din păcate, acesta nu a putut furniza un răspuns, deoarece: „nu știm dacă CLM va acorda subvenție în continuare sau nu, după data de 1 aprilie a.c. Subvenția este o cheltuială pentru Primărie, nu poate operatorul să impună această cheltuială.

Prin lege prețul local e apanajul primăriei. Dacă se stabilește de CLM acordarea subvenției la energia termică pe tot anul, atunci noi vom produce documentația necesară.
 
Cât privește costul apei calde acesta are două componente - energia termică înmagazinată în apă ( măsurată în GCal), respectiv cantitatea ( volumul) de apă consumat (măsurat în metri cubi ). Acestea diferă de la bloc la bloc. Acolo unde sunt debranșări e consum mai mare de apa rece și costul cu apa caldă crește.
 

Pe măsură ce vor fi date în funcțiune noile conducte magistrale ne așteptam să scadă prețul”, a precizat Liviu Popa.
 
Reprezentanții Primăriei Constanța nu ne-au putut furniza deocamdată un răspuns legat de prețul pe care îl va plăti populația pentru gigacalorie/apă caldă după data de 1 aprilie a.c., deoarece primarul nu se afla ieri în instituție.

Și în 2022, după ce a fost sistată subvenția, facturile la întreținere începând cu luna aprilie au explodat, în condițiile în care prețul pentru gigacalorie era atunci de 1.337.79 lei inclusiv TVA.

Costul metrului cub de apă caldă plătit de abonații sistemului centralizat au variat în primăvara și vara anului trecut între 54 și 75 de lei, funcție de numărul abonaților din cadrul asociațiilor de locatari dar și de pierderile din rețea.

Anul acesta prețurile vor crește și mai mult.

Amintim totuși că în mai multe rânduri, edilul Vergil Chițac a spus că vrea să-i convingă pe constănțenii care au plecat din sistemul centralizat să revină și că are certitudinea că așa se va întâmpla în următorii ani, după ce se vor finaliza lucrările de reabilitare a conductelor magistrale.

Până atunci însă, cu excepția sezonului rece când se aplică subvenția, clienții Termoficare Constanța SRL sunt condamnați să plătească un preț uriaș pentru apa caldă de consum.
 
Vom reveni.
 
PRECIZĂRI:
         

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Constănțeanul supărat! Facturile la întreținere au explodat. „1 mc apă caldă = 60,87 lei?! Nu e o greșeală!” (GALERIE FOTO)


 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii