Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:58 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dezinformarea lui Radu Mazare

ro

27 Apr, 2009 02:39 3454 Marime text

DESCHIDERE_Radu_Mazare_16.jpgPrimarul Radu Mazăre a răspuns printr-un comunicat de presă, pe care nouă nu ni l-a trimis, informaţiilor potrivit cărora cotidianul ZIUA de Constanţa a fost interzis de la distribuţie din chioşcurile deţinute de firma Conpress Group SRL

Societatea comercială, care îl are pe edilul Constanţei printre asociaţi, nu mai difuzează în chioşcurile sale ZIUA de Constanţa. Un fapt demn de menţionat este că ediţia locală a cotidianului ZIUA ar trebui distribuită împreună cu „ziarul mamă" de către firma de distribuţie SC Tutun şi Ziare SRL, al cărui unic acţionar este SC Conpress Group SRL. Mai pe scurt, în ambele afaceri este implicat Radu Mazăre, fapt dovedit de Registrul Comerţului. Chiar dacă a făcut declaraţii de presă în care înclină scoaterea ziarului ZIUA de Constanţa de la distribuţie un fapt totalmente comercial, Radu Mazăre omite anumite aspecte.

Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă

De aproape nouă ani, societatea Conpress Group şi, ulterior, SC Tutun şi Ziare SRL au distribuit cotidianul ZIUA de Constanţa în baza unui contract de distribuţie încheiat cu aparatul de distribuţie al cotidianului naţional ZIUA, până în data de 6 aprilie 2009, când a încetat brusc difuzarea. „În ceea ce priveşte cazul Ziua de Constanţa, administratorul societăţii Conpress Group ne-a confirmat că această publicaţie nu a avut niciodată contract de difuzare semnat cu societatea de difuzare a presei, publicaţia fiind difuzată împreună cu cotidianul central Ziua, pe baza unui contract al acestuia din urmă, expirat în anul 2007 (...). Faptul că publicaţia ZIUA de Constanţa a ales să nu aibă un preţ propriu de vânzare a condus la imposibilitatea difuzorului de presă de a-şi acoperi cheltuielile de distribuţie!!!", susţine Mazăre în comunicatul de presă. Însă, se pare că primarul Constanţei, care a lucrat ca jurnalist, nu realizează că, de fapt, ZIUA de Constanţa este un fascicul al cotidianului ZIUA, dedicat, exclusiv, cititorilor din Constanţa. Trebuie menţionat că situaţia cotidianului ZIUA de Constanţa nu este singulară pe piaţa locală, un exemplu elocvent fiind şi ediţia de Dobrogea a României Libere.

Tutun şi Ziare comandă ZIUA de Constanţa

În ciuda faptului că Radu Mazăre afirmă că pentru distribuţia cotidianului ZIUA, împreună cu suplimentele sale, inclusiv ZIUA de Constanţa, nu mai există o înţelegere contractuală încă din anul 2007, notele de comandă trimise de SC Tutun şi Ziare SRL către SC ZIUA SRL susţin contrariul. Spre exemplu, nota de comandă trimisă de SC ZIUA SRL către SC Ziua de Constanţa pe 22 aprilie 2009, pentru ediţia ZIUA de Constanţa din 23 aprilie 2009 (dată la care Radu Mazăre a semnat comunicatul de presă referitor la ZIUA de Constanţa), arată că SC Tutun şi Ziare SRL a comandat 360 de exemplare de la ZIUA de Constanţa. De asemenea, şi în ziua precedentă, 22 aprilie 2009, SC Tutun şi Ziare SRL a comandat 400 de exemplare din tirajul cotidianului nostru. Nici după comunicatul de presă transmis de primarul Radu Mazăre, SC Tutun şi Ziare nu a încetat comenzile. Pe 24 aprilie 2009 au cerut 330 de exemplare, pe 25 aprilie, 410 exemplare, iar ediţia de astăzi, 27 aprilie 2009, a fost comandată în 385 de exemplare. În ceea ce priveşte acuzaţia cum că nu există o relaţie comercială între aparatul de difuzare a ZIUA şi firma SC Tutun şi Ziare SRL, încă din 2007, trebuie menţionat că ZIUA a avut şi are o relaţie comercială cu aparatul de difuzare a cotidianului central ZIUA, relaţie oglindită prin facturări, operaţiuni bancare şi plăţi, până în ziua de astăzi.

Sabotare sau nu?!

Nu ne rămâne decât să ne întrebăm ce se întâmplă cu exemplarele ZIUA de Constanţa pe care SC Tutun şi Ziare SRL le comandă, le primeşte, le transportă de la Bucureşti la Constanţa, dar nu ajung în chioşcurile Conpress Group. Un fapt demn de remarcat este diferenţa dintre tirajul pe print, comandat de SC Tutun şi Ziare SRL, şi numărul de cititori online ai site-ului www.ziuadeconstanta.ro , ceea ce scoate în evidenţă sabotarea sistematică a tirajului ZIUA de Constanţa de către societatea de difuzare, discrepanţa fiind uriaşă. Cifrele demonstrează că, atât timp cât difuzarea ziarului nostru nu a fost sabotată, a existat o creştere clară a tirajului. O altă dovadă a creşterii calităţii cotidianului nostru este varianta online www.ziuaconstanta.ro , care are peste 100.000 cititori pe lună, faţă de doar 25.000 exemplare, cât se vând prin reţeaua de chioşcuri. Acest lucru demonstrează, fără drept de tăgadă, că nu calitatea cotidianului nostru este cea care a dus la scăderea tirajului, ci abuzurile constante la care este supus acesta din partea SC Tutun şi Ziare SRL.



Precedentul din 2002

Un lucru a mai susţinut Radu Mazăre în comunicatul de presă: că nu a mai cenzurat presa până acum. Însă raportul privind libertatea presei, întocmit în anul 2003, de Agenţia pentru Monitorizare a Presei, arată la capitolul „Presiuni politice asupra presei" un caz similar cu cel al cotidianului ZIUA de Constanţa, petrecut în anul 2002. La acea vreme, ediţia locală a unui important cotidian naţional „a fost scoasă din reţeaua de distribuţie Conpress în urma publicării unor dezvăluiri despre afacerile lui Radu Mazăre". Aşadar, Radu Mazăre omite să spună adevărul atunci când declară că „în ceea ce priveşte semnalul de sirenă (...), cum că noi am fi cenzurat vreodată şi alte publicaţii naţionale, precizăm că aceste afirmaţii sunt total false şi neadevărate". Pentru că a reclamat că reprezentanţii cotidianului nostru „nu au respectat absolut nici o normă a deontologiei profesionale, respectiv prezentarea punctelor noastre de vedere", am încercat să îl contactăm telefonic pe primarul Radu Mazăre, demers care a fost sortit eşecului.

 

{mos_ri:Radu Mazare}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • tdc 27 Apr, 2009 18:26 mazare un voronin de constanta