DNA acuză - afaceri necurate la Arhiepiscopia Tomisului! Pe cine a „tras“ după el Înaltpreasfinţitul Teodosie (galerie foto)
DNA acuză - afaceri necurate la Arhiepiscopia Tomisului!: Pe cine a „tras“ după el Înaltpreasfinţitul Teodosie
04 Feb, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
2946
Marime text
Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 de lei.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au finalizat cercetările specifice în dosarul în care Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, este bănuit că a încălcat legea! Drept urmare, ieri, DNA Constanţa a anunţat trimiterea în judecată, sub control judiciar, a Înaltpreasfinţitului Teodosie, acesta fiind acuzat de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
Alături de Înaltpreasfinţitul Teodosie, DNA Constanţa i-a mai trimis în judecată pe Ciprian Ioan Cojocaru (preot paroh în Parohiei „Sf. Maria“ - Constanţa), Bogdan Petrişor Malaxa (preot în Parohia „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena III“ - Constanţa), Gheorghe Nadoleanu (preot) şi Stere Beca, la data presupuselor fapte mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la presupusa săvârşire a infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
De asemenea, tot în prezenta cauză a mai fost deferit Justiţiei şi Aurelian Ştefan, la data presupuselor fapte mandatar al Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, „în perioada 2010 - 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), în scopul de a primi fonduri europene“.
„În documentele prezentate la APIA, inculpaţii au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafeţe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită „Ferma 3” - Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanţa), având categoriile de folosinţă „vii pe rod cu struguri pentru vin“/„vii pe rod cu struguri nobili pentru vin“, în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi. De asemenea, un alt aspect fals prezentat în declaraţiile depuse a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC), printre care şi evitarea instalării vegetaţiei nedorite, în condiţiile în care respectivele parcele erau abandonate şi invadate cu astfel de vegetaţie pe toată durata formulării cererii şi obţinerii fondurilor. Faptele au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă unică (SAPS), totalizând 1.392.964 de lei, după cum urmează: în anul 2010 - 142.988,37 de lei, în 2011 - 184.610,27 de lei, în 2012 - 239.732,26 de lei, în 2013 - 262.267,07 lei, în 2014 - 281.733,52 de lei, în 2015 - 281.633,28 de lei. În anul 2016, plăţile nu au fost autorizate, prin urmare, raportat la acel an, fapta a rămas în faza tentativei“, conform DNA.

În cauză s-a dispus instituirea unor măsuri asigurătoare constând în poprirea conturilor deţinute de inculpatul Petrescu Teodosie şi de persoanele responsabile civilmente, respectiv Arhiepiscopia Tomisului şi Aşezământul Monahal Sf. Apostol „Andrei“.
Faţă de fapta de luare de mită reţinută anterior în sarcina inculpatului Petrescu Teodosie s-a dispus clasarea cauzei.
Concret, Teodosie a fost acuzat că „în primăvara anului 2016, în calitate de arhiepiscop al Tomisului, a primit de la o persoană suma de 500 de euro“. „Banii respectivi au fost primiţi în legătură cu îndeplinirea, de către inculpatul Teodosie Petrescu, a îndatoririlor sale de serviciu ce decurg din calitatea de arhiepiscop al Tomisului, în sensul de a dispune ca persoana în cauză să primească remuneraţie legală pentru activitatea pe care o desfăşura într-o parohie“.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Constanţa, cu propunerea de a se menţine măsura preventivă şi măsurile asigurătoare dispuse în cauză.
Citeşte ş:
Veste proastă pentru Înaltpreasfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului!
Purtătorul de cuvânt al BOR, despre IPS Teodosie
„Sinodul nu poate suspenda pe niciun membru al său care este doar cercetat
UPDATE 2
Mai mulţi preoţi din Constanţa cer demiterea Arhiepiscopului Tomisului. Aceştia spun că în loc de salarii au primit lumânări (video+document)
ÎPS Teodosie nu s-a prezentat azi la Curtea de Apel Constanţa. Ce spune avocatul său (video)
„Falşi slujitori, ascunşi sub sutana lăcomiei...“
71% dintre participanţii la sondaj nu-l mai vor pe ÎPS Teodosie arhiepiscop al Tomisului

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii