Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:02 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doctorul Razvan Popescu, acuzat de malpraxis

ro

02 Dec, 2006 00:00 23723 Marime text

# Petru Botea, un constantean de 62 de ani il acuza pe medicul Razvan Popescu ca l-a operat degeaba * Barbatul sustine ca i s-a taiat o bucata din colon si, desi i s-a spus ca i se va monta un manson, acesta nu exista * Chirurgul Popescu spune ca nu a gresit cu nimic si ca fostul sau pacient, ori are probleme cu capul, ori incearca sa scoata niste bani de la el * Medicul a castigat in prima faza procesul, iar acum se judeca recursul

Razvan Popescu, doctor la sectia Chirurgie II din cadrul Spitalului Clinic Judetean Constanta, este acuzat de unul dintre fostii sai pacienti de o culpa medicala. Cazul s-a transformat intr-un proces castigat in prima faza de doctor la care pacientul, Petru Botea, a facut recurs.Medicul Razvan Popescu, de la Spitalul Clinic Judetean Constanta este acuzat de un fost pacient, Petru Botea, in varsta de 62 de ani, ca nu isi trateaza pacientii asa cum ar trebui. Povestea lui Petru Botea incepe la sfarsitul anului 2003, cand, inainte de sarbatorile de iarna, barbatului i s-a facut rau, acuzand dureri anale. "M-am dus la doctorul Pribeagu, care era de garda la spital. Acesta mi-a spus ca nu este un caz asa urgent si ca mai bine sa ma intorc dupa sarbatori. Totusi, simtindu-ma din ce in ce mai rau, am apelat si la ajutorul medicului Razvan Popescu, de la sectia Chirurgie II din cadrul Spitalului Judetean. Acesta mi-a spus ca am probleme mari. M-a internat pe 1 ianuarie, fara sa-mi prescrie niciun fel de tratament, iar dupa cateva zile mi-a spus ca trebuie sa fiu operat de tumoare la colon si sa mi se puna un manson, care costa 300 de dolari. De Sfantul Ion, pe 7 ianuarie, mi-a spus ca ma opereaza si i-am dat banii. M-a taiat, m-a tinut patru zile la reanimare si pe 14 ianuarie m-a externat", povesteste Petru Botea. Barbatul mai spune ca in seara zilei in care a fost externat s-a reintors la spital pentru ca se simtea foarte rau. Medicii bucuresteni spun ca nu a fost cancerMedicul care l-a operat a refuzat sa il interneze, facandu-i numai calmante. "Mi-a dat sa iau Tramal, tratament pe care il urmez de atunci. Medicamentul asta distruge flora stomacala, deja am probleme. In acea zi m-am intors acasa, insa peste cateva zile, cu rugaminti, m-am internat din nou. Numai ca fisa de internare nu mi-a facut-o el, ci doctorul Todoran. Seara, Popescu a venit la mine in salon, pentru ca ma simteam foarte rau. El, simtindu-se cu musca pe caciula, mi-a spus ca am cancer. O alta problema este ca m-a cusut cu ata nechirurgicala. De asemenea, de la operatie imi curge lichid seminal prin anus, ceea ce nu cred ca este normal. Popescu a spus ca dupa patru luni ma opereaza din nou. M-a pus sa fac fizioterapie. Spunea ca asa o sa ma simt mai bine", explica Botea. Reclamantul mai declara ca, in cautarea dreptatii si a adevarului, a incercat si varianta medicilor bucuresteni. "Popescu mi-a spus clar ca am cancer. Asa ca am plecat in Bucuresti ca sa vad daca mor, daca-mi iau sicriul sau nu", povesteste bolnavul. Acesta mai spune ca medicii bucuresteni au infirmat diagnosticul de cancer. "Am fost la Cantacuzino si la Spitalul Sf. Ioan. Mi s-a spus ca m-au macelarit, ca mi s-au taiat sapte centimetri din colon. M-am dus la Institutul National de Medicina Legala Mina Minovici, la o doamna, Rodica Botezatu. Raportul acesteia insa, afirma ca nu este caz de culpa medicala. Cu toate astea, toti ceilalti medici care m-au vazut mi-au spus cu totul altceva", spune Petru Botea. Barbatul a facut plangeri la conducerea SCJU, la Ministerul Sanatatii, dar i-a si intentat un proces medicului despre care spune ca i-a distrus viata. "Eu am fost la doctorul Catalin Grasa, pe vremea cand era directorul spitalului. Acesta mi-a spus ca Popescu este "omul" medicului Vasile Sarbu si ca nu are ce sa-mi faca pentru a ma ajuta. Mi-a mai spus ca "magaria" cu mansonul nu exista nicaieri, ca de fapt nici nu mi-a fost pus, cu toate ca eu i-am dat banii. De fapt, trebuia numai sa-mi extirpe tumoarea, nu sa taie. Am patit la fel ca barbatul ala, saracul, operat de Ciomu, numai ca mie mi-a taiat colonul, nu altceva", spune Botea. In ceea ce priveste procesul intentat medicului, Petru Botea spune ca a pierdut si a facut recurs. "Am pierdut din cauza hartiei de la INML", crede barbatul care declara ca vrea sa se opereze in strainatate pentru ca nu mai are incredere in cadrele medicale de pe plaiurile mioritice.Popescu se disculpaVarianta prezentata de medicul Razvan Popescu este cu totul alta. Acesta afirma ca i-a salvat viata celui care astazi il poarta prin tribunale. Doctorul sustine in continuare diagnosticul de cancer si ofera asigurari ca acesta a fost confirmat si de alte cadre medicale. "Faptul ca pacientul traieste si la trei ani dupa operatie, este dovada clara a faptului ca operatia a fost bine facuta", declara medicul. Dupa spusele lui, se pare ca Petru Botea a suferit interventii chirurgicale separate pentru cancer si pentru extirparea tumorii aparute. Gravitatea starii lui la cea de-a doua operatie s-a datorat faptului ca barbatul de 62 de ani a amanat prezentarea la spital. Medicul spune ca nu a operat singur, asa cum sustine pacientul, si isi dovedeste spusele prin prezentarea fisei cu numele doctorilor care au operat impreuna cu el.Procuratura tine cu PopescuPrintre acestia se afla si loctiitorul doctorului Vasile Sarbu, seful de sectie. De asemenea, Razvan Popescu sustine ca se afla in posesia unui document eliberat de Procuratura, in care se mentioneaza ca in cazul lui Botea nu a existat culpa medicala. Cu privire la problemele de sanatate pe care le are acum pacientul, Popescu afirma ca scurgerea respectiva este o urmare posibila a extinderii cancerului de rect. Cu privire la acuzatia ca ar fi cusut incizia facuta cu ata nechirurgicala, el raspunde usor amuzat. "Pai credeti ca eu am in sala de operatie ata de cusut bocanci? E prima oara cand aud asa ceva". Este insa adevarat ca exista posibilitatea ca, dupa orice fel de operatie, pacientul sa elimine fire. Medicul este foarte linistit in legatura cu procesul in care este acuzat de malpraxis. Spune ca are constiinta curata si niciun tribunal nu il va condamna ca a salvat viata unui pacient. Regreta insa ca, de ani de zile, reputatia lui este terfelita fara motiv. In incheiere, el isi exprima banuiala ca batranul nu este intreg la minte sau ca vrea cu tot dinadinsul sa scoata niste bani de pe urma acuzatiilor aduse. Doar instanta va decide insa cine are dreptate si cine a gresit.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Maria 14 Jul, 2017 15:30 Dr Razvan Popescu este un om si un medic minunat odata ajuns la dumnealui pleci pe jumatate vindecat iti exprima atata incredere urez multa sanatate si succes intergii ecipe cu care dumnealui fac minuni in sala de operatie?
  • M.Cusa 04 Jun, 2016 19:09 Doctorul Popescu Razvan ,e un medic minunat .A reusit intr o singura operatie sa rezolve o eventratie pe care un alt medic o provocase si nu reusise prin doua operatii sa o repare. Felicitari Doctorului Razvan Popescu pentru profesionalism, dar si pentru felul special in care stie sa comunice cu pacienti.
  • Anonim 23 Feb, 2015 20:55 O prostie mai mare nu am auzit! Intrati pe site-ul spitalului judetean Constanta si cititi comentariile lasate dcotorului Popescu. Fiecare o sa va dea fiori, si mai presus de orice, fiecare este spus din inima! Am vrut si eu sa las un comentariu, insa cuvintele nu au cum sa descrie acest medic minunat, si nici recunostinta pe care i-o port. Oricine ajunge sa vorbeasca macar o data cu dr Popescu, pleaca nu doar increzator, ci jumatate vindecat!
  • M CIUCHE 20 Oct, 2010 17:24 Nu cunosc despre acest caz ,fiind mai mult plecata din tara Intamplator ,am fost operata de colecist acum o saptamana chiar de dr R Popescu Desi am avut o criza f puternica de fiere ,cu opturarea canalui biliar ,cu declansarea de icter mecanic si cu o pancreatita acuta ,dr Popescu a venit sa ma vada la et 5 desi lucra la et 4 si mi-a dat toate lamurile necesare legat de aceasta situatie in care ma aflam , fara sa -mi pretinda ceva ! Dupa vreo 2 saptamani am fost la dr Popescu PT operatia de colecist care a avut succes ! Acum sunt in covalescenta ,ii multumesc dr POPESCU pt tot Nu pot sa creda ca toata munca dr Popescu poate sa fie improscata cu noroi Vin chiar din interior ,am vazut ca dr nu are clienti preferati ,sunt o echipa de oameni tineri care se lupta cu "RAUL " ,isi fac constiincios datoria , nu sunt numai chirurgi ci si psihologi ,cu dansii se invinge f usor acea slabiciune omeneasca ,numita TEAMA Daca dl BOTEA i-a dat niste bani dl Popescu ,poate ca are prea multi ,nu stiu ce sa zic?Nu am auzit pe nimeni in spital care sa spuna ca dr Popescu nu opereaza ,daca nu primeste o anumita suma de bani ! Urez ca adevarul sa iasa la suprafata si sincer imi pare rau de ceea ce ii se intampla dr POPESCU