Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:33 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul Bamburic, asasinat la comanda

ro

11 Dec, 2008 02:35 2901 Marime text

DESCHIDERE_pistol.jpgPoliţiştii au reţinut zece indivizi din Galaţi, şase dintre ei fiind suspectaţi că au avut legătură cu tentativa de omorPoliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii

Criminale au reuşit, la aproape 11 luni de la comiterea faptei, să soluţioneze dosarul Bamburic. Ceea ce poate fi apreciat ca un mare succes şi o lovitură de graţie dată lumii mafiote. Având în vedere că în cercetare s-a pornit, practic, de la zero, succesul operaţiunii, la care şi-au adus aportul zeci de poliţişti, este cu atât mai răsunător.

Ieri dimineaţă, zeci de poliţişti au descins în mai multe locuinţe din Galaţi. După 11 luni de muncă, poliţiştii ştiau că se apropie cu paşi repezi de soluţionarea dosarului Bamburic. Ştiau cine sunt autorii, unde îi pot găsi, dar deţineau probe pentru numai şase din ei. Alţi patru au fost reţinuţi pentru implicare în alte fapte. Anchetatorii încearcă acum să stabilească participaţia fiecăruia şi să departajeze faptele. Pentru moment, informaţiile sunt puţine. Neoficial, din datele deţinute de anchetatori, se poate spune că omul de afaceri Liviu Bamburic a fost asasinat la comandă. Deocamdată nu se cunosc detalii, dar se pare că cei şase au acţionat cu intenţia clară de a-l ucide pe Bamburic. Nu se ştie cine a comandat asasinatul, dar primele ipoteze formulate în dosar s-au confirmat pe parcurs. Este vorba de multe terenuri din zona Corbu şi Vadu, pe care, se vorbeşte, cineva ar fi pus mâna în cazul în care Bamburic murea. Deci, asasinii plătiţi ar fi putut fi angajaţi numai de moştenitori sau de eventualii parteneri de afaceri, care ar fi avut de câştigat de pe urma morţii omului de afaceri. Cei zece indivizi au fost reţinuţi. La domiciliile lor s-au găsit pistoale, săbii, cagule. Ulterior au fost escortaţi la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, iar de aici, la Parchetul de pe Tribunal. Urmau să fie prezentaţi instanţei, cu propunere de arestare pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor. Este posibil ca numărul celor care au pus la cale asasinarea lui Bamburic să fie mult mai mare, dar pentru ceilalţi nu au existat probe.

Liviu_Bamburic_impuscat_02.jpgDaniel Dediu a tras?

Singurul nume care se cunoaşte este cel al lui Daniel Dediu, fiul unui important om de afaceri din Galaţi, care ar avea mai multe fapte la activ. În luna mai 2007, acesta a fost prins în timp ce vindea un pistol cu amortizor şi mai multe arme albe fostului consilier PD Gheorghe Ciupercă, din localitatea 23 August. Dus la instanţă, cu propunere de arestare, individul a fost lăsat liber de două ori, de către magistraţii din Galaţi. Probabil acest fapt nu a avut nicio legătură cu aceea că tatăl său, omul de afaceri Lili Dediu, deţine, printre altele, o firmă de pază, societatea civilă de pompieri Salvosid şi cotidianul local Imparţial. După ce a fost pus în libertate, Daniel Dediu a dispărut, fiind dat în urmărire. În 2007, a fost pus în libertate. Dosarul, care se afla la DIICOT, a ajuns la Parchetului Judecătoriei Galaţi, pe 5 aprilie, la ora 11.00, iar raportul de expertiză balistic tocmai la ora 18.00. Inculpaţii au fost aduşi la ora 15.00, însă nu au putut fi audiaţi decât după sosirea raportului balistic. Prin urmare, au ajuns în faţa instanţei la o oră după expirarea mandatului de reţinere. La vremea respectivă, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, s-a autosesizat şi a dispus verificarea modului în care a fost instrumentat cazul, declarând că există indicii din care reiese că procurorul Alfredo Simionescu, care instrumentase dosarul, a comis abateri disciplinare. Nu se cunoaşte, pentru moment, dacă Daniel Dediu a fost cel care, în noaptea de 17 spre 18 ianuarie 2008, a tras cu un Makarov şapte gloanţe de 9 mm în Liviu Bamburic. Anchetatorii au precizat că, în cel mai scurt timp posibil, vor pune la dispoziţia opiniei publice toate detaliile referitoare la tentativa de omor căreia i-a căzut victimă omul de afaceri.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • maria 11 Dec, 2008 21:20 v-am scris cateva cuvinte referitoare la d-na tamaie ( ceara ). Nu ma credeti, dar este o JAVRA . PUNCT !