Două persoane fizice au câștigat suspendarea demolării garajului de Primăria Constanța. Iată cum
Două persoane fizice au câștigat suspendarea demolării garajului de Primăria Constanța. Iată cum
24 Dec, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
1076
Marime text
- Dispoziția de primar vizează desființarea pe cale administrativă a construcției executată fără autorizație de construire pe teren aparținând domeniului public al municipiului Constanța
- Pârâtul nu a făcut dovada faptului că terenul pe care este amplasată construcţia a cărei desfiinţare s-a dispus este în proprietatea publică a municipiului Constanţa
- În prezent, având în vedere faptul că imobilul teren pe care este amplasată construcţia a cărei desfiinţare s-a dispus a fost stăpânit în mod continuu, public, netulburat şi în calitate de proprietari, de către reclamanţi şi autorii acestora, aceştia au demarat o acţiune civilă prin care au solicitat constatarea dreptului lor de proprietate ca efect al uzucapiunii de peste 30 de ani
Primarul municipiului Constanța a făcut recurs în dosarul prin care două persoane fizice au cerut suspendarea unei dispoziții de primar, unde Tribunalul Constanța le-a admis cererea celor din urmă.
Vorbim, așadar de dosarul 8062/118/2024, înregistrat pe 20 decembrie 2024 la Curtea de Apel Constanța, în stadiul de recurs, unde Trăila Marius și Trăila Gabriela sunt intimați reclamanți, iar Primarul Municipiului Constanța este recurent pârât. Nu a fost stabilit termen în dosarul ce are ca obiect „suspendare executare act administrativ Dispoziţia nr. 3046/09.10.2024”.
Dispoziția de primar vizează desființarea pe cale administrativă a construcției executată fără autorizație de construire pe teren aparținând domeniului public al municipiului Constanța, aleea .... nr...., zona blocurilor D2 - D3, adiacent puncțului de transformare PTZ 138, respectiv garaj cu cod 8g614b, realizat pe structură stâlpi și cadre beton armat cu închideri perimetrale din cărămidă și bolțari, în suprafață de aproximativ 22 MP, cu o înălțime de aproximativ 2,4 m, structurat pe două încăperi, fără uși la accesul în garaj, cu acoperiș tip terasă din beton armat și platformă betonată, de către T.G.
Pe fond, judecătorii de la Tribunalul Constanța au dat următoarea soluție pe rol: „Admite cererea formulată de reclamanţii Trăilă Gabriela şi Trăilă Marius în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Constanţa. În temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendă executarea dispoziţiei nr. 3046 din data de 09.10.2024 emisă de Primarul Municipiului Constanţa până la pronunţarea instanţei de fond. Executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 15.11.2024”.
Cum a deliberat instanța, pe fond?
Astfel, pe fond, apărătorul reclamanţilor a solicitat instanţei admiterea cererii de suspendare. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată. Se solicită suspendarea dispoziției Primarului Constanța numărul 3046 din 9 octombrie 2024, fiind îndeprinte condițiile legale de admisibilitate a cerii de suspendare, există un pericol iminent prin executarea dispoziției de a se distruge un bun care aparent este în proprietatea reclamanților și care este construit pe un teren care aparent este tot proprietatea acestora.
Cu privire la inventarierea terenului pe care se află construcția în proprietatea publică a Municipului Constanța, cu toate că există o hotărâre de Consiliu Local în care este inventariat acest bun, nu există și o Hotărâre de Guvern care să ateste acest fapt, chestiune care lipsește și care este imperativ să fie necesară pentru a dovedi faptul că terenul este de proprietatea publică a Municipului Constanța.
Apărătorul pârâtului, având cuvântul, solicită instanţei respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată. Spune că nu sunt îndeplinite două condiții cumulativ obligatorii pentru a se putea dispune suspendarea executării unui act administrativ. În ceea ce privește cazul bine justificat, acesta nu este dovedit. Există și s-a depus la dosarul cauzei, pe lângă documentația anexă și extras din hotărârea de Consiliu Local, prin care se atestă că acest bun de la poziția 1333 face parte din domeniul public al Municipiului Constanța.
Faptul că nu există la acest moment o hotărâre de guvern este de notorietate pentru că actualizarea inventarului privind domeniul public al unui UAT și cu atât mai mult a municipiilor se actualizează, ca practică, o dată la 10 ani. Asta nu înseamnă că dacă nu există această hotărâre care datează din anul 2017, acest bun nu face parte din domeniul public al municipiului Constanța. De altfel nu se analizează legalitatea sau nelegalitatea acestui HCL. Prin urmare, nu există nicio prezumție, măcar de nelegalitate în ceea ce privește faptul că acest bun aparține domeniul public al municipiului Constanța şi care să creeze un caz bine justificat.
Garajul edificat din 1963, în mod legal
Contrar celor constatare de pârât, construcţia din care face parte şi proprietatea reclamanţilor a fost edificată în anul 1963 de către C.C.C.H. S~A., fostă I.C.H. Constanţa, autorizată să construiască prin avizul nr. 3073 din 17 mai 1963 eliberat de Comitetul de Stat pentru construcţii, arhitectură şi sistematizare de pe lângă Consiliul de Miniştrii.
Construcţia s-a aflat în patrimoniul C.C.C.H. S.A. până în anul 1993 când, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 73 din 5 aprilie 1993, a fost vândută numitului Groglot ###### ####, ce la acea dată avea calitatea de chiriaş conform contractului de închiriere nr. ##/270/1992. Vânzarea a avut ca temei legal dispoziţiile Decretului-#### nr. 61/1990, HG nr. 88/1991, HG nr. 562/1991 şi Legii nr. 85/1992, iar conform art. 4 din Legea nr. 85/1992 (forma în vigoare la data vânzării) „garajele construite din fondurile statului sau din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere."
După decesul numitului Groglot ###### #### dreptul de proprietate asupra construcţiei a fost dobândit de Grogloth ######## în baza certificatului de moştenitor nr. 325 din 21 decembrie 2007, care a înstrăinat imobilul către reclamanţi conform contractului de vânzare autentificat sub nr. 223 din 11 februarie 2014 la B.I.N. ########### #####. Toate aceste aspecte au fost aduse la cunoştinţă pârâtei încă din luna ianuarie anul 2021 prin răspunsul la adresa acesteia nr. 8793 din 15 ianuarie 2021.
În prezent, având în vedere faptul că imobilul teren pe care este amplasată construcţia a cărei desfiinţare s-a dispus a fost stăpânit în mod continuu, public, netulburat şi în calitate de proprietari, de către reclamanţi şi autorii acestora, aceştia au demarat o acţiune civilă prin care au solicitat constatarea dreptului lor de proprietate ca efect al uzucapiunii de peste 30 de ani, acţiune ce face obiectul dosarului nr. #####/212/2024 al Judecătoriei Constanţa, cu termen de judecată la data de 23 ianuarie 2025.
În data de 28 octombrie 2024 reclamanţii au formulat cerere de revocare împotriva dispoziţiei primarului municipiului Constanţa nr. 3046 din 9 octombrie 2024, cerere ce a fost înregistrată sub nr. 206640 din 28 octombrie 2024.
În speţă sunt îndeplinite ambele condiţii de admisibilitate a cererii de suspendare, respectiv cea a cazului bine justificat şi cea a pagubei iminente.
Primăria nu a putut dovedi că deține terenul
Pârâtul nu a făcut dovada faptului că terenul pe care este amplasată construcţia a cărei desfiinţare s-a dispus este în proprietatea publică a municipiului Constanţa, iar în apărările formulate prin întâmpinare în dosarul nr. #####/212/2024 al Judecătoriei Constanţa nu au invocat aspecte ce ţin de imprescriptibilitatea la care face referire art. 1844 C.civ. din 1864.
Cu toate că, încă din anul 2021, reclamanţii au comunicat pârâtului faptul că imobilul construcţie a cărei desfiinţare a dispus a fost edificat cu autorizaţie, iar în luna iulie 2024 au solicitat constatarea dreptului lor de proprietate ca efect al uzucapiunii, pârâtul a emis dispoziţia abia în luna octombrie 2024, cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Prin urmare, la o verificare aparentă, actul a fost emis cu nerespectarea principiului proporţionalităţii, întrucât executarea acestuia ar conduce la sancţionarea reclamantei pentru o presupusă faptă nedovedită (executarea de lucrări de construcţii fără autorizaţie pe un teren aparţinând domeniului public).
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Primăria Valu lui Traian, licitație de 1,5 milioane lei pentru modernizarea iluminatului public
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii