Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:51 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dr. Onciu „S-au contestat alcoolemii. Rezultatele au fost la fel"

ro

11 Aug, 2009 02:30 4702 Marime text

deschidere.jpg„Există o marjă de eroare care variază de la 0,5 la 0,20 la mie, în plus sau în minus. Nu este posibil ca valoarea să scadă sau să crească mai mult"

Cazul plutonierului Ionuţ Şerbănescu Vârciu, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea", a ridicat semne de întrebare în ceea ce priveşte corectitudinea rezultatelor de la Serviciul de Medicină Legală.

Este vorba, în fapt, despre rezultatele probelor biologice prelevate de la tânărul de 30 de ani, decedat într-un accident de circulaţie, pentru a stabili alcoolemia pe care o avea în sânge la momentul producerii tragediei. Rezultatele au fost contestate, după cum a fost mediatizat în presa locală, de soţia fostului angajat ISU Dobrogea. Aceasta a făcut declaraţii potrivit cărora bărbatul nu s-ar fi urcat la volan nici atunci după ce consuma o bere. Iată însă că rezultatele de la Serviciul de Medicină Legală (SML) din Constanţa arată că Ionuţ Vârciu avea la momentul producerii accidentului o alcoolemie de 1,75 la mie în sânge. Astfel, potrivit probelor, militarul era mort de beat în momentul impactului care i-a fost fatal. Pentru a vedea care este marja de eroare în aceste situaţii, am cerut punctul de vedere al dr. Mihai Onciu, fost şef al Serviciului de Medicină Legală din Constanţa, cu precizarea că declaraţiile medicului nu fac referire la un caz anume, ci privesc general rezultatele probelor recoltate de la persoane decedate, pentru stabilirea alcoolemiei. „Este vorba despre o determinare biochimică destul de exactă. Nu foarte, dar destul de exactă. În aceste cazuri există o marjă de eroare care variază de la 0,5 la 0,20 la mie, în plus sau în minus. Nu este posibil ca valoarea să scadă sau să crească mai mult. Teoretic, se poate vorbi de o uşoară eroare, pentru că rezultatele probelor pot depinde de la un specialist la altul. Conform metodei oficiale, analizarea probelor pentru depistarea alcoolemiei nu se face cu un aparat, ci este realizată de un specialist care se uită cum evoluează o culoare. Iar această marjă de eroare, cuprinsă între 0,5 şi 0,20,  este legată de identificarea culorii", a precizat medicul legist. De asemenea, acesta a mai adăugat că diferenţe între rezultate ar putea apărea în situaţiile în care probele sunt prelevate după o perioadă mai mare de la deces, iar sângele intră în putrefacţie. În cazul plutonierului Vârciu, însă, s-a intervenit rapid, iar rezultatele alcoolemiei au fost date publicităţii la trei zile de la producerea tragediei. „Contestaţii în cazul persoanelor decedate au mai fost, dar rezultatele au ieşit similare. Atunci când se fac contestaţii, Poliţia poate cere o probă din cantitatea prelevată, şi o poate duce la un alt Serviciu de Medicină Legală in Ţară sau la Institutul Naţional Mina Minovici", a mai explicat dr. Mihai Onciu, şeful Disciplină SML.

Reamintim că accidentul în care a fost implicat Ionuţ Vârciu s-a produs pe 3 august, în jurul orei 14.15, între localităţile Ovidiu şi Lumina, pe podul de peste Canalul Dunăre - Marea Neagră. Plutonierul Ionuţ Şerbănescu Vârciu, de 30 de ani, se afla la volanul autoturismului Mitsubishi, cu numărul CT 11 KYD, fiind însoţit de Traian Mocanu. Cei doi lucrau la Serviciul Logistic. Potrivit anchetatorilor, Vârciu conducea autoturismul dinspre Ovidiu spre Lumina, însă, la coborârea de pe pod, şoferul a pierdut controlul volanului, a rupt parapetele de pe partea dreaptă a drumului şi a căzut în gol de la câţiva metri. Mitsubishi-ul s-a rostogolit de mai multe ori, iar, în final, s-a oprit în mijlocul unui drum tehnologic. În mod aproape miraculos, deşi şoferul a murit pe loc, pasagerul a scăpat practic nevătămat, doar cu unele răni uşoare.

{mos_ri:Ionut Varciu}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii