După ce a blocat reabilitarea piețelor agroalimentare Griviței și Pescăruș, Chițac le transferă din nou la Administrația Fondului Imobiliar SRL (DOCUMENT)
După ce a blocat reabilitarea piețelor agroalimentare Griviței și Pescăruș, Chițac le transferă din nou
24 May, 2023 00:00
ZIUA de Constanta
5298
Marime text
- În ședința din luna februarie a.c., consilierii locali municipali au adoptat o serie de proiecte, printre care și cel privind revocarea dreptului de administrare al societăţii Administraţia Fondului Imobiliar SRL Constanţa asupra imobilelor piețelor Griviței, Filipescu și a clădirii de pe str. Mercur, pe care edilul Chițac spunea că le modernizează și apoi să le va da înapoi în administrarea AFI.
- Primarul Chițac a spus în acea ședință că a luat această decizie deoarece personalul Administrației este incapabil să întocmească o serie de proceduri
- La numai două luni de când de la adoptarea acestei hotărâri, primarul Chițac se răzgândește și propune pentru ședința din 26 mai a.c., revocarea parțială a hotărârii din luna februarie și redarea în administrarea AFI SRL a celor două piețe și a imobilului de pe Mercur nr.10
- Demersul vine ca urmare a adreselor Administrației Fondului Imobiliar SRL Constanța care a adus la cunoștința municipalității, faptul că în lipsa exercitării unui drept de administrare asupra imobilelor nu mai pot fi continuare proiectele de reabilitare ale acestora
Reorganizarea fostei RAEDPP, prin transformarea sa în Administrația Fondului Imobiliar SRL cu asociat unic Consiliul Local Constanța, a fost anunțată ca o etapă importantă în procesul de reformă și modernizare a serviciului de administrare și exploatare a domeniului public și privat al municipiului Constanța.
Prin noul statut Administrația Fondului Imobiliar SRL s-a subrogat în drepturile și obligatiile regiei continuând activitatea regiei de gestionare a fondului imobiliar public și privat al municipiului Constanța, până Ia data Ia care, municipiul Constanța va stabili prin hotărâre de Consiliu local, modalitatea de atribuire a gestiunii serviciului public de administrare a domeniului public și privat, dar nu mai târziu de 30.06.2023.
Administratorii societății Administrația Fondului Imobiliar SRL, sunt în acest moment: Alexandru-Marius Timofte, Ionel Damian, Mărioara Nițu, Stere Hira, Cristina Mădălina Filip, iar din 09.07.2022, director general cu delegare este Iuliana Dobrin.
Potrivit RECOM, în 2021, AFI SRL, a raportat un profit de 224.941 lei la un număr mediu de 100 de salariați și o cifră de afaceri de 9.192.512 lei.
Activitatea AFI pe componentele legate de locuri de joacă și piețe, târguri și oboare a fost deja dezgolită de conținut prin „revocarea dreptului de administrare al societăţii Administraţia Fondului Imobiliar SRL Constanţa asupra imobilelor situate în municipiul Constanţa”, proiecte aprobate în ședința Consiliului Local din 28 februarie a.c.
În ședința din luna februarie a.c., consilierii locali municipali au adoptat o serie de proiecte, printre care și cel privind „revocarea dreptului de administrare al societăţii Administraţia Fondului Imobiliar SRL Constanţa asupra imobilelor situate în municipiul Constanţa”, proiect inițiat în cadrul ședinței de primarul Vergil Chițac.
Concret, era vorba de obiectivele Piața Griviței, Filipescu, imobilul de pe str. Mercur și terenurile de tenis din Tomis Nord ale Administrației Fondului Imobiliar, pe care edilul promitea că vrea doar să le modernizeze și apoi să le dea înapoi în administrarea AFI, subliniind faptul că personalul Administrației este incapabil să întocmească o serie de proceduri.
„Nu este intenția noastră ca aceste active pe care le retragem de la ei să o facem ca să-i decapitalizăm. Nu are nici o legătură procesul lor de transformare în societate comercială cu faptul că noi retragem activele astea. E vorba de Piața Griviței, Filipescu, imobilul de pe str. Mercur și terenurile de tenis din Tomis Nord. Noi vrem ca activele astea să le revitalizăm, iar ei nu pot să o facă. Să fim onești: nu au specialiști care să știe să scrie un caiet de sarcini, să organizeze licitații, durează foarte mult procedurile la ei. Nu facem altceva decât să le retragem, le facem, le dăm după aceea înapoi să le exploateze. Asta e gândirea noastră, nicidecum alta!”, a spus în acea ședință de Consiliu Local, primarul Chițac.
Ulterior, AFI a pierdut și administrarea campusului social Henri Coandă, care a trecut în subordinea Direcției de Asistență Socială Constanța, dar și a locuințelor construite prin ANL.
La numai două luni de când primarul Chițac a luat prin HCL piețele Griviței și Filipescu din administrarea Administrației Fondului Imobiliar, aceasta s-a răzgândit și propune pentru ședința din 26 mai a.c., revocarea parțială a hotărârii din luna februarie și redarea în administrarea AFI SRL a celor două piețe și a imobilului de pe Mercur nr.10.
Mai exact, prin proiectul de HCL 273 din 19.05.2023, primarul Vergil Chițac propune revocarea parțială a nr. 75/28.02.2023.
Răzgândeala vine ca urmare a adreselor nr. 92949/11.05.2023 și nr. 96173/16.05.2023 ale Administratiei Fondului Imobiliar SRL Constanța care a adus la cunoștința municipalității că HCLM-ul adoptat în luna februarie a.c. blochează proiectele de modernizare și reabilitare a celor două piețe importante din municipiul Constanța, deoarece „în lipsa exercitării unui drept de administrare asupra imobilelor ce fac obiectul HCL nr. 75/28.02.2023, vezi secțiunea „documente”, privind revocarea dreptului de administrare al societății Administrația Fondului Imobiliar SRL Constanta asupra unor imobile situate în municipiul Constanța prevăzute la art. 1 alin. a), b), d), nu mai pot asigura continuarea programelor aflate în derulare pentru care au fost încheiate urmatoarele contracte: contract de Proiectare și Execuție de Lucrări aferent obiectivului de investiție nr. 11881/29.09.2022; contract de prestări servicii nr. 7591/22.06.2022 încheiat cu Customimage SRL având ca obiect serviciul de proiectare pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru reconfigurare și modernizare a Pieței Agroalimentare Grivița; contract de servicii nr. 12538/12.2022 încheiat cu Reload Arhitecture S.R.L. având ca obiect servicii de proiectare pentru documentație de avizare a lucrărilor de intervenții DALI, pentru proiectul „Reamenajare Piață Agroalimentară Pescăruș (Filipescu)"”, se arată în noul proiect de HCL.
Piața Pescăruș (Filipescu)
Totodată, AFI SRL reamintește municipalității, faptul că sunt programe și contracte în derulare precum și, fonduri alocate de la bugetul local pentru anul 2023 pentru imobilul situat în str. Mercur. Nr. 10 și astfel se impune revocarea art. 1 lit: a), b), d), art. 3, art. 4 la HCL nr. 75 /28.02.2023 privind revocarea dreptului de administrare al societății Administrația Fondului Imobiliar SRL Constanța asupra unor imobile situate în municipiul Constanța.
Reamintim, anul trecut, fosta Regie Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța, adică AFI SRL a atribuit un contract de servicii de elaborare a documentației tehnico-economice, servicii de asitență tehnică pe perioada de execuție a lucrărilor și execuția lucrărilor de construcții privind obiectivul de investiții „Reabilitare imobile aflate pe domeniul public și privat al primăriei Constanța prin RAEDPP Constanța – imobil str. Mercur nr. 10”. Câștigător a fost desemnată societatea Draft Dinamic Construct SRL. Valoarea contractului a fost de 8.369.050,54 lei.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Draft Dinamic Construct SRL controlată de Dumitru Țigănescu a încheiat un contract cu RAEDPP (DOCUMENTE)
Constănțeanul supărat. Ce a fost și ce a ajuns Piața Pescăruș din municipiul Constanța! (GALERIE FOTO)
În 2018, a fost tăiată de pe lista de investiții. Demarează reconfigurarea pieței agroalimentare Griviței, din centrul Constanței
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii