Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:14 13 04 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„E o filă de istorie!“ Delegație de la AS Tomis SNC Constanța, în vizită la cel mai vechi club de fotbal din lume, Sheffield FC (GALERIE FOTO + VIDEO)

ro

09 Apr, 2025 17:00 804 Marime text
  • Jucători la Tomis SNC Constanța, Sorin Bașturea, Aurel Trană, Edy Petrescu și Răzvan Dârmon sunt mândri că au bifat un moment istoric, unic.
 
O delegație de la clubul de fotbal de old-boys Tomis SNC Constanța a avut parte de o experiență deosebită, mergând în vizită la cel mai vechi club de fotbal din lume, Sheffield FC, din Anglia, înființat cu aproape 168 de ani în urmă! Cei patru constănțeni care au compus delegația au fost primii români primiți oficial de istorica grupare, cea care, în prezent, joacă într-o ligă inferioară.
 
Toți patru, Sorin Bașturea, Aurel Trană, Edy Petrescu și Răzvan Dârmon sunt jucători la Tomis SNC Constanța și sunt mândri că au bifat un moment istoric, unic. Delegația a fost condusă de Sorin Bașturea, președintele de onoare al Tomis SNC Constanța.
 
Banner uriaș cu data înființării
 
„De cel puțin patru - cinci ani, am avut intenția să fac ceva ce nu prea a mai făcut nimeni. M-am gândit într-un final că cea mai importantă și mai frumoasă deplasare ar fi la primul club din lume care a fost înființat în mod organizat, legal. Acesta este Sheffield FC, care a luat naștere pe 24 octombrie 1857. Pe stadionul lor, la o peluză, apare un banner uriaș, în care se menționează data înființării. Acum, Sheffield FC joacă în Liga a 7-a din Anglia“, a menționat Sorin Bașturea.

Fost atlet de performanță, acesta este în prezent director adjunct al CS Farul Constanța și, având și pasiunea fotbalului, de mulți ani joacă în competițiile veteranilor, fiind adânc implicat și organizatoric.
 
Sheffield Football Club este un club de fotbal englez, cu sediul în prezent în Dronfield, Derbyshire. Fondat în octombrie 1857, clubul este considerat de FIFA drept cel mai vechi club independent existent care joacă încă fotbal din lume“, se arată pe Wikipedia.
 
Schimb de cadouri
 

Cu o lună înainte de a merge în vizită, cei de la Tomis SNC Constanța au luat legătura cu Sheffield Football Club, au trimis un mail și au spus intenția lor: „Suntem un grup de iubitori de fotbal și vrem să venim în vizită la dumneavoastră, când vă va permite programul“. „Președintele clubului ne-a răspuns că e de acord, trimițându-ne patru invitații, în ziua când aveau un meci acasă, cu Liversedge, pierdut cu 1-2. Am văzut și meciul. Ne-a primit o delegație formată din domnul președinte și din cel mai în vârstă fotbalist în viață care a jucat la Sheffield FC. Acesta are acum 83 de ani și ne-a dat și un autograf pe un tricou special al echipei, făcut cadou nouă“, a menționat Sorin Bașturea.
 
Oaspeții de la Constanța au oferit și ei cadouri: un atlas al orașului de la malul mării, în care apărea și Gică Hagi, o minge cu tricolorul și o plachetă în care îi felicită pe cei de la Sheffield FC și „cu respect le spunem că suntem încântați să fim în vizită la cel mai vechi club din lume“.  
 
„Limba fotbalului se vorbește la fel peste tot“
 
La pauza meciului, constănțenii au fost prezentați publicului prezent.
 
„Spectatorii ne-au aplaudat, ceea ce am făcut și noi, la adresa lor. A fost un moment extrem de emoționant. Nu am crezut că fotbalul poate fi atât de respectat, indiferent din ce colț de lume vii, fără a te cunoaște anterior. Însă limba fotbalului se vorbește la fel peste tot. După meci, bineînțele că am rămas puțin, nu mai mult de o oră, la repriza a treia, la discuții și la un pahar de bere. Am făcut poze, inclusiv cu copiii pe stadion. De asemenea, le-am întrebat special pe gazdele noastre - era foarte interesant pentru noi - dacă, din România, a mai venit cineva oficial în vizită, să îi salute. Ni s-a spus că nu. Astfel că noi am fost prima delegație a României, chiar dacă de old-boys, care a mers oficial și a fost primită oficial la cel mai vechi club din lume. Din punctul meu de vedere, chiar dacă cuvintele sunt prea grele și frumoase, este o filă de istorie. Fiecare o interpretează și o traduce cum crede. Și ei ne-au spus că sunt încântați de vizita noastră. În viitor, am fi vrut să facem un meci cu ei, dar nu ne încadrăm la vârstă. Echipa lor e de seniori, până în 35 de ani, e campionat de seniori. Noi avem majoritatea peste 50 de ani. Altfel, nu ar fi fost nicio problemă să mergem noi acolo sau să vină ei aici“, a dezvăluit Sorin Bașturea.

 
A devenit membru al Sheffield FC
 
În calitate de șef de delegație, acesta a primit tricoul cu autograf din partea Sheffield FC, dar și calitatea de membru al clubului englez. Cei patru constănțeni au fost plăcut impresionați de atmosfera de la meciul susținut de istorica echipă, în ciuda înfrângerii.
 
„Oamenii au fost extrem de calzi, de liniștiți și de binevoitori. După înfrângere, n-am văzut pe cineva să țipe, să urle sau să aibă vreo reacție negativă. Pe coridorul pe care mergeau ambele echipe către vestiar, jucătorii își dădeau mâna. Pe stadion erau suporteri ale ambelor echipe. N-am auzit o înjurătură sau o exclamare nepotrivită. Am văzut doar aplauze, erau înconjurați în general de copii. Toată lumea petrecea o după-amiază plăcută, meciul jucându-se într-o zi de sâmbătă, de la ora 15.00. Am făcut și ceva cumpărături, suveniruri, de la magazinul clubului. Tricoul primit e unul de colecție, modelul de zeci de ani, culorile roșu - negru și sigla le-au păstrat. Vreau să le mulțumesc colegilor mei care au venit, dar și echipei noastre, pentru susținere în această vizită specială, care a avut răsunet. E un lucru excepțional, din punctul nostru de vedere, noi având acest hobby al fotbalului. Nu l-am practicat în mod profesionist, dar în timpul liber ne-a mâncat toți anii până acum“, a menționat Sorin Bașturea.
 
24 de echipe în campionatul 2024/2025
 
Tomis SNC Constanța participă în campionatul local de old-boys din 1987. În prezent, președintele clubului e Nicolae Chiper, iar manager - Mihai Iacob - Hlihor. Echipa își susține meciurile de acasă din campionat pe terenul SNC din Constanța.
În imagine:

Pe rândul de sus, de la stânga la dreapta - Edy Petrescu, Ion Buliga, Răzvan Dârmon, Paul Dobrin, Marian Popescu, Sorin Bașturea, Nicolae Chiper, Gabriel Toporan, Mihai Gioga, Aurel Trană, Vasile Darie, Sorin Ștefan.

Pe rândul de jos, de la stânga la dreapta - Constantin Dăileanu, Gheorghe Volnischi, Mihai Ulmeteanu, Ștefan Iordan, Anastase Ruca, Marian Anita, Mihai Iacob - Hlihor, Ștefan Ștefan, Marian Murgoci, Marius Ștefan.
 
„Ne-am întâlnit prin 1985 - 1986, iar oficial am participat în campionatul de old-boys din 1987, dar jucam deja de vreo doi - trei ani înainte. Mai mulți iubitori ai fotbalului ne întâlneam o dată pe săptămână. La prima ediție din 1987 erau opt echipe. Campionatul l-a început Gogu Cojocaru, apoi l-am preluat eu, iar de câțiva ani de competiție se ocupă colegul meu Mihai Iacob - Hlihor.  Pe 24 aprilie 2025, la ora 18.00, avem întâlnirea cu președinții echipelor, pentru a demara returul. În ediția 2024/2025 sunt 24 de echipe. Turul a fost în 2024, iar returul va fi în acest an“, a spus Sorin Bașturea.
 
Din 2007, merg anul în Turcia
 
Tomis SNC Constanța are nenumărate participări la turnee interne și externe. „În 2007, am fost invitat în Turcia, de președintele de la Antalyaspor, iar din 2008, la propunerea mea, s-a făcut un turneu internațional acolo. Din 2007 mergem acolo în fiecare an, iar din 2014 se face și în toamnă, deci de două ori pe an. O singură dată, în cadrul Trofeului Prieteniei, pe care-l fac pe teren mare, a venit, la invitația mea, și o echipă din Turcia, pe care am cunoscut-o în Antalya. Le-a făcut plăcere să vină și ei la cupa noastră“, punctat Sorin Bașturea.
 
Continuitatea, cel mai mare câștig
 
În acest an, Cupa Prieteniei își va derula la Constanța ediția a 15-a, iar în luna iunie Tomis SNC Constanța va participa la un turneu la Râșnov.
 
„Vorbind în calitate de organizator, nu cred că vreo echipă de old-boys are palmaresul nostru. Participăm din 1987 la Campionatul local de old-boys. Anul trecut, am ajuns la ediția a 14-a a Cupei Prieteniei, în aer liber. De-a lungul timpului, am invitat la acest turneu multe echipe cu fotbal de primă ligă: FC Brașov, Chindia Târgoviște, echipa din Turcia, echipe de tradiție din Constanța (Știința, Municipal, Voința). Am avut continuitate, iar acesta mi se pare cel mai mare câștig, cel mai mare atu. Cum e și-n viață: dacă nu ai continuitate în ce faci, îți pierzi din valoare. La inițiativa mea și prin colegii mei, care mi-au fost alături în tot acest timp, am avut puterea de a menține ștacheta ridicată la competițiile pe care ni le-am propus și nu le-am abandonat. Și în 2025, spre toamnă, ca de obicei, vom organiza Cupa Prieteniei, ajunsă la ediția a 15-a. La ora aceasta, nu știm ce invitați vom avea, dar cu două luni înainte vom cunoaște exact. În urma colaborării pe care o avem cu echipele de old-boys din țară, în 14 iunie 2025, suntem invitați la Râșnov la un turneu organizat de FC Brașov, la care participă patru echipe: FC Timișoara, FC Brașov, noi și FC Râșnov“, a subliniat Sorin Bașturea.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 

Citește și:
 
CS Farul Constanța
O zi aparte pentru Sorin Bașturea, la 32 de ani distanță! „Au trecut ca într-o secundă, așa cum trece și viața“ (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii