Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:32 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Edilul malgaş în vacanţă Ce îl aşteaptă pe Mazăre în Madagascar (Galerie foto)

ro

27 Sep, 2011 01:00 9817 Marime text
DESCHIDERE_Madagascar_-_Mazare.jpgPatru decenii, insula Madagascar a stat sub semnul steagului negru cu cap de mort al piraţilor

Revista Kamikaze a anunţat că primarul Radu Mazăre va pleca, în curând, în concediu tocmai în Madagascar. Exotic şi călduros loc şi-a ales pentru vacanţă edilul oraşului asupra căruia planează spectrul frigului în sezonul rece din cauza facturilor înspăimântătoare la întreţinere. Dar, aşa cum ne-a obişnuit, atunci când constănţenii se pregătesc de sanie, Mazăre se prăjeşte la soare. Sau, în cazul de faţă, se va da cu zmeul în apele azurii ale oceanului Indian. Dar ce va vedea primarul în Madagascar? Oare ce am văzut şi noi, muritorii de rând, în celebrele desene animate cu acelaşi nume?! Potrivit site-ului oficial al Consulatului General al Republicii Madagascar la Bucureşti (www.madagascar), insula este a cincea ca mărime din lume (592.000 km pătraţi), după Australia, Groenlanda, Noua Guinee şi Borneo. „Este separată de continentul african prin Canalul Mozambic. Mai este numita Insula Roşie, datorită pământului roşu care se găseşte în zona înaltă. Se învecinează cu Insulele Comore, cu Reunion, Mauritius şi Seychelles. Un lanţ muntos presărat cu masive întretaie insula în direcţia nord-sud, având altitudinea medie între 1200 şi 1500 de metri. Jumătatea vestică este zona câmpiilor aluvionare, iar estul este zona de faleză. Zona nordica este vulcanică; cel mai înalt masiv de aici este Tsaratanana, de 2876 m. Alaotra (182 km pătraţi) este cel mai întins dintre cele cinci lacuri din Madagascar. Originalitatea Madagascarului, care are ca emblemă arborele călătorului (ravinala), constă în extraordinara sa diversitate: varietatea reliefului şi a climatului a favorizat o biodiversitate care se regăseşte în flora şi în fauna întregii insule. Este şi motivul pentru care majoritatea speciilor de plante şi animale prezente aici nu se regăsesc nicăieri altundeva în lume.

(...) Principalele oraşe sunt: Antananarivo (capitala), Finarantsoa, Toamasina, Antsiranana, Mahajanga, Toliara", spune www.madagascar.ro.

Insula Piraţilor care nu-s din Caraibe

madagascar_-_Mazare_2.jpgLocuitorii sunt numiţi malgaşi, iar parfumul insulei este de poveste. Piraţi, lemurieni jucăuşi, cameleoni, palate şi fosile. Găseşti de toate în Madagascar, o insulă tocmai bună pentru o aventură exotică.

Mai căutăm puţin pe Internet şi aflăm că, patru decenii, insula Madagascar a stat sub semnul steagului negru cu cap de mort al piraţilor. Probabil că aşa a şi ales Mazăre locul, fiind cunoscut faptul că, nu cu mult timp în urmă, a pozat ca unul dintre piraţii din Caraibe pentru o revistă glossy. Revista Descoperă (www.descopera.ro) ne spune că Henry Enery, căpitanul William Kidd şi Thomas Tew sunt doar câţiva dintre piraţii ale căror legende sunt povestite cu teamă de malgaşi. Aşezarea insulei în apropierea rutelor comerciale a făcut din Madagascar, între 1690 şi 1730, „baza de operaţiuni a celor mai de temut tâlhari ai apelor. Alungaţi din Caraibe de vasele militare ai căror căpitani urmăreau să îi prindă şi să îi pedepsească aspru, piraţii s-au refugiat aici, găsind importante resurse de hrană. Corăbiile încărcate cu mătăsuri, mirodenii şi bijuterii care se îndreptau spre Europa erau adesea atacate de piraţii din Madagascar. Vasele care călătoreau dinspre continentul nostru spre India erau, la rândul lor, golite de aur, argint şi monede. Musulmanii care porneau în pelerinaj spre Mecca, încărcaţi cu pietre preţioase şi alte obiecte de valoare, nu scăpau nici ei de cruzimea tâlharilor", aflăm pe www.descopera.ro. Madagascarul mai oferă o floră şi o faună unice în lume. Lemurieni, fossa, specii de broaşte nemaiîntâlnite în alte părţi ale planetei, dar şi jumătate dintre cameleonii de pe Terra. De altfel, orice turist poate vizita Parcul Naţional „Masola"sau Rezervaţia Naturala „Stricta Tsingy de Bemarha". Surprizele insulei nu se opresc aici: palate, fosile, dar şi a doua piaţă ca mărime de pe glob.

Sugestie pentru turist

www.inventatori.ro ne oferă şi un sfat turistic. Ce nu trebuie să ratăm dacă ajungem în Madagascar?! Formaţiunile calcaroase.

„Desprinse dintr-un peisaj parca extraterestru, formaţiunile calcaroase de pe insula Madagascar nu sunt nici pe departe atât de inofensive precum par în fotografii. Ascuţite ca nişte pumnale, acestea ating înălţimi de pana la 180 de metri. Orice mişcare greşita, poate însemna pentru un temerar o moarte sigura. Deşi par să alcătuiască un peisaj singuratic, lucrurile nu stau nici pe departe aşa. Crocodili care se ascund în grote subterane, perechi de ochi curioşi de lemurieni care supraveghează ascunşi în frunzişul copacilor... Şi aveţi grijă pe unde călcaţi! Este suficient să striviţi o singură albină, pentru a fi atacat de un roi întreg, dornic de răzbunare", se arată pe site-ul menţionat anterior. Formaţiunile calcaroase pot fi găsite pe platoul Ankarana din nordul Madagascarului. Evident, nu trebuie să uităm de celebrul film de animaţie Madagascar, care probabil l-a şi inspirat pe Radu Mazăre se aleagă această destinaţie pentru vacanţă. Şi, cine ştie, poate va avea parte şi de petreceri ca cele organizate de celebrul King Julian, lemurianul dansator.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • pastaie 27 Sep, 2011 07:34 il asteapta canibalii