Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:46 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Epopeea demolării bisericii de pe trotuar de la Macul Roșu! ÎPS Teodosie va sluji astăzi la lăcașul de cult

ro

10 Jun, 2022 00:00 2180 Marime text
  • Pe 10 iunie 2022, de la ora 7.30, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sf. Liturghie la biserica „Izvorul Tămăduirii”
  • La finalul acestei săptămâni expiră prelungirea acordată de municipalitatea pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești cu privire la demolarea bisericii
 
Pe 11 mai, Arhiepiscopia Tomisului a solicitat și primit de la Primăria Constanța o amânare pentru punerea în aplicare a sentinței definitive în ceea ce privește soarta Bisericii Izvorul Tămăduirii din zona Macul Roșu, municipiul Constanța.
 
Altă solicitare pentru prelungirea termenului nu a fost depusă, oficial, la Primăria Constanța, conform reprezentanților municipalității. Astfel, acest termen expiră la finalul acestei săptămâni.
 
În acest sens vineri, 10 iunie 2022, de la ora 7.30, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sf. Liturghie la biserica „Izvorul Tămăduirii” (zona Macul Roșu), biserică pe care Primăria o vrea demolată.
 

Scrisoarea a II-a

 
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a adresat miercuri, 8 iunie, o scrisoare deschisă primarului municipiului Constanța, Virgil Chițac, „atât în nume personal cât și în numele preoților și credincioșilor constănțeni”.
 
Potrivit scrisorii înaintate de Înalt Prelat, mai sunt doar câteva ore până la „cel mai infoam moment din istoria ultimelor decenii” prin care trebuie să treacă municipiul Constanța.
 

 
 „Ne despart câteva ore de cel mai infam moment din istoria ultimelor decenii, prin care se pare că trebuie să treacă credincioșii din străvechiul Tomis, acela al demolării unei biserici, motiv pentru care mă adresez domniei voastre în numele clerului și al poporului (celor peste trei sute de mii), care prin mila Domnului ne-au fost încredințați spre păstorire.
 
Voi începe prin a cita cuvintele unui savant odrăslit din țesătura aceasta minunată a poporului nostru al cărui fiu sunteți si dumneavoastră: "Un popor și un individ atâta prețuiesc: cât au înțeles din Evanghelie" (Simion Mehedinti-Soveja).
 


Noi, în calitate de creștini-ortodocși, am înțeles că nu există cinste mai mare decât aceea de a fi pălmuit, scuipat, batjocorit și, în urmă, răstignit cu Hristos. Așadar, purtăm numele de creștin, ”nume mai presus de orice nume”, numai urmând Mântuitorului Iisus Hristos și împlinind poruncile Lui până la sfârșit”, precizează ÎPS Teodosie.
 
„Alminteri, ce poate fi un creștin care fuge de cruce! O jalnică umbră...Una dintre aceste porunci este aceea de ”a-i da cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”.
 
Prin urmare, Dumnezeu Cuvântul întrupat poruncește să ne supunem stăpânitorilor vremelnici ai veacului acestuia prin respectarea legilor. Din această poruncă s-a născut și principiul potrivit căruia ”nimeni nu este mai presus de lege”. Nimic mai adevărat! Și totuși, Dumnezeu este mai presus de orice lege.
 
Lupta noastră excelență, nu este împotriva stăpânitorilor lumii acesteia, noi nu ne împotrivim legii, ci morții. Noi, creștinii, nu ne împotrivim cezarului, ”ci ne împotrivim până la sânge, păcatului”.
 
Lupta noastră este împotriva păcatului, cu orice preț și cu orice chip, iar nu împotriva unui om, oricărui om! Toată morala creștină îndeamnă la respectarea legii, ca o consecință ce izvorăște din porunca iubirii aproapelui. Totuși, suntem frământați de o întrebare: ce facem atunci când legea primejduiește mântuirea, când însăși veșnicia sufletului este pusă în primejdie?”, se arată în scrisoare.

 
„Domnul nostru, Iisus Hristos a răspuns acestei întrebări, spunându-ne:  ”nu vă temeți de cei ce vă ucid trupul, ci temeți-vă de cei ce vă ucid sufletul!”. Așadar, ce vom da oare în schimb pentru sufletul nostru?!
 
Neamul nostru, a cărui noblețe o purtați și domnia voastră, nu înseamnă numai o masă amorfă, numită ofensator populație, nu este doar suma unor indivizi, ci mult mai mult.
 
Neamul înseamnă o țesătură sublimă, spirituală între cei adormiți din familiile noastre, sfinții și eroii neamului nostru, cei prezenți, pruncii din pântecele maicilor lor, precum și cei care se vor naște în lumea pe care noi le-o lăsăm. Ce lume lăsăm copiilor noștri distinse domnule primar?
 
Cum va rămâne numele nostru, sau al dumneavoastră în istorie, în calitate de primar și înalt ofițer al armatei, care a jurat să-și dea viața pentru neamul său, dacă vom dezerta?, a adăugat ÎPS Teodosie.
 
„Va întreb, iubite domnule primar, în calitate de comandant militar, dacă legea v-ar cere, ați îndrepta armele împotriva propriului popor?  Nu aș fi îndrăznit să vă adresez o astfel de întrebare dacă nu m-aș afla în această situație în care mă constrângeți să demolez o biserică, să primejduiesc sufletele fiilor duhovnicești, încredințați nouă de Dumnezeu.
 
Socotiți domnia voastră domule primar, ca cel care mi-ați spus ca ați fost ales de constănțeni pentru a respecta legea, dacă se cuvine să demolăm noi un Sfânt Altar, unde s-au săvârșit mii de Sfinte Liturghii, unde s-au întemeiat mii de familii prin Taina Cununiei, unde au fost botezați mii de copii, în sfârșit, unde s-au mântuit mii de suflete prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos”, mai spune acesta.
 
„Nu v-am cerut domnule primar să încălcați legea, Doamne ferește!, ci v-am rugat să sprijiniți poporul drept credincios, cei care v-au ales să-i apărați, să mute lăcașul de cult într-o zonă apropiată. Nu s-a găsit un petic de pământ, câteva sute de metri, în orașul nostru pentru a muta Sfântul Altar! Nu mi-a rămas decât să repet rugăciunea de veacuri a acestui popor: ”m-am înfățișat lui Dumnezeu să-I cer pământ pe pământul meu”.
 
Numai cineva cu o tumoare sufletească nu ar putea înțelege ethosul poporului din care face parte, frumusețea sufletească, smerenia, dar și dârzenia în credință a poporului român.
 
Poate veți spune că credincioșii nu sunt ostași, nu sunt o armată. Eu vă voi răspunde că imnul nostru, care este crezul și identitatea noastră, îndeamnă ”preoții cu crucea în frunte, căci oastea e creștină”. Nu pot să fiu încredințat decât de adevărul că și dumneavoastră sunteți creștin, comandant creștin. Veți ordona oastei să tragă în propriul popor? Dacă suntem sinceri până la capăt am prefera să murim decât să dărâmăm o biserică”. Ce fărădelege am săvârșit prin sfințirea unui Sfânt Altar, de se cuvine acum să primim o asemenea pedeapsă. Dacă ar fi îndreptată împotriva mea personal această sancțiune, aș primi cu bucurie nedreptatea, dar când pedeapsa este îndreptată împotriva creștinilor, nu se cuvine să întorc obrazul, făcându-mă că nu văd, ci trebuie să îmi pun și viața dacă trebuie pentru Adevăr. Iar, Adevărul domnule primar nu este o idee filosofică, ci este Persoană, adică Hristos.
 
Domnule primar, poporul român, tinerii noștri au nevoie de eroi, de modele de jertfă și bărbăție, nu de avioane de hârtie. Un popor din care Dumnezeu nu mai ridică sfinți este sortit pieirii. Un erou, ca și un sfânt nu poate fi format în club.
 
Ce faptă de eroism, de bărbăție, ori de jertfă este în a-ți demola Sfintele Altare?! Să nu fie! Numai un om care nu a participat vreodată la Sfânta Liturghie, care nu s-a împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului, poate să cuteze a gândi desființarea cu buldozerele a unui un Sfânt Altar. Însușii Cuvântul ne spune: ”cel ce va strica biserica lui Dumnezeu și Dumnezeu îl va strica pe el”. Numiți, vă rog, distinse domnule primar, un erou, un comandant de oști, în istoria neamului nostru, care nu s-a împărtășit cu Hristos Cel Înviat”, explică Înalt Prelatul. „A fost odată când nu am fost români, dar nu a fost odată când nu am fost creștini. De aceea, nu poți să fii român fără să fii creștin! Cum să fii român și să demolezi o biserică!
 
Am acceptat relocarea acestei biserici, pentru a fi în pace cu cezarul, în urma promisiunii sfinte pe care ne-ați făcut-o personal că veți identifica un teren pe care să mutăm Sfântul  Altar. Cuvântul dat nu a fost ținut, însă suntem somați ca în câteva zile să demolăm biserica”. „Vă rog să faceți un mic efort și să vă imaginați cum ar arăta lumea în care vor crește copii și nepoții dumneavoastră, ai noștri, fără Hristos și fără creștinism. Noi, creștinii putem să ne închipuim cum ar arăta lumea fără distrugătoare și cuirasate și fără războaie.
 
În loc de final, un nou început...
Iubite domnule primar, primiți aceste cuvinte ca pe o smerită rugăciune pe care o înălțăm către Dumnezeu pentru a vă dărui curajul și puterea în inimă de a fi peste vremi și de a nu vă lega numele de o samavolnicie atât de cutremurătoare cum este aceasta de a demola Biserica Izvorul Tămăduirii”, a conchis ÎPS Teodosie.

 

Relocare sau nerelocare...?

 
Povestea relocării nu este una nouă, iar în martie, tot reprezentanții Primăriei Constanța ne-au spus că speța se află la executorul judecătoresc și „Primăria nu are terenuri la disponibile și chiar daca ar avea trebuie respectată procedura de înstrăinare”, cu toate că Arhiepiscopia Tomisului preciza că sunt demersuri făcute la primărie pentru relocare.
 
La începutul lunii martie, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a răspuns cu privire la situația bisericii Izvorul Tămăduirii. A precizat că nu consideră că se va proceda la demolarea acesteia. „Nu se va întâmpla așa. Va fi relocată, am făcut demersurile și am găsit și locație”, a spus ierarhul. Conform celor declarate de ÎPS Teodosie, biserica se va muta în spatele blocurilor de la Macul Roșu, înspre cartierul Henri Coandă.
 
 
Reamtim că, pe data de 13 decembrie 2021, magistraţii Tribunalului Constanţa au decis desfiinţarea lucrărilor de construcţie realizate fără autorizaţie de Arhiepiscopia Tomisului. Este vorba despre biserica „Izvorul Tămăduirii”, construită la marginea trotuarului de pe bulevardul Tomis din municipiul Constanţa.
 
Primarul municipiului Constanța i-a trimis, cu o lună înainte de expirarea termenului, o scrisoare deschisă lui ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, prin care îi solicită să pună în aplicare decizia instanței referitioare la Biserica Izvorul Tămăduirii din zona Macul Roșu din municipiul Constanța.
 
Aceasta a venit ca urmare a declarației făcută de ierarhul Tomisului, prin care a afirmat că aceasta va fi relocată şi că nu crede că cineva are curajul să dărâme o biserică, iar preoţii se vor închide în biserică dacă se va decide dărâmarea.
 

Scrisoarea I

 
Reamintim că primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac i-a trimis o scrisoare deschisă ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului prin care îi solicită să pună în aplicare decizia instanței referitioare la Biserica Izvorul Tămăduirii din zona Macul Roșu din municipiul Constanța. Scrisoarea a fost făcută publică pe 14 februarie, cu o lună înainte de expirarea termenului.
 
Scrisoarea a venit și ca urmare a declarației făcută de ierarhul Tomisului. ÎPS Teodosie a afirmat că aceasta va fi relocată şi că nu crede că cineva are curajul să dărâme o biserică, iar preoţii se vor închide în biserică dacă se va decide dărâmarea.
 
Redăm mai jos scrisoarea primarului Vergil Chițac: 
 

„Stimate domnule Teodosie Petrescu, Arhiepiscop al Tomisului,


Au trecut 10 ani de la construirea ilegală și fără autorizație, pe spațiul public, pe trotuar, în zona Macul Roșu, a unui imobil în care funcționează improvizat un lăcaș de cult, biserica „Izvorul Tămăduirii”, numită de către constănțeni “biserica de pe trotuar”. 

Instanța de judecată a decis definitiv „desființarea, de către Arhiepiscopia Tomisului, a lucrărilor de construcție realizate fără autorizație de construire la imobilul situat în Constanța, Bulevardul Tomis nr. 322, zona Macul Roșu, în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”. După cum vă este cunoscut, sentința a fost pronunțată la 13 decembrie 2021, care este “data rămânerii definitive a hotărârii”, iar termenul de 90 de zile expiră astfel la 14 martie 2022.


Mai mult, prin decizie judecătorească rămasă definitivă în urma apelului înaintat de Arhiepiscopia Tomisului, instanța autorizează Primăria municipiului Constanța, “să desființeze lucrările de construcție realizate fără autorizație de construire (…), în caz de neexecutare a obligației în termenul acordat, pe cheltuiala pârâtei”.



Constat că până în prezent nu au fost efectuate lucrările de desființare a acestei construcții realizate ilegal, iar din pozițiile exprimate public de către Dumneavoastră rezultă că nu aveți intenția de a pune în aplicare decizia instanței, creând premisele unui potențial conflict cu urmări nefaste pentru întreaga comunitate.


În acest context, am obligația, ca primar al municipiului Constanța, să vă înștiințez cu privire la consecințele neexecutării unei hotărâri judecătorești definitive și să vă atrag atenția că intrarea în legalitate și punerea în aplicare a acestei decizii, obligatorii pentru instituția pe care o conduc, se vor produce mai devreme sau mai târziu.


Nepunerea în aplicare a acestei decizii și tergiversarea intrării în legalitate pot conduce la degradarea imaginii Bisericii ca instituție și tensionarea relațiilor dintre comunitatea religioasă și restul cetățenilor acestui oraș.


Mizez pe buna credință a Dumneavoastră și a instituției pe care o conduceți pentru aducerea la îndeplinire a acestei hotărâri judecătorești. Recursul la soluții de forță, precum amenințarea potrivit căreia “preoții se vor închide înăuntru” în situația punerii în aplicare a deciziei, nu poate fi interpretat decât ca un îndemn la nesupunere și la încălcarea directă a legii, nu doar la nerespectarea ei.


Mă văd astfel nevoit să vă reamintesc totodată că “interesul comunității”, pe care îl invocați în dese rânduri, se bazează pe respectarea și aplicarea legii, aceasta având caracter obligatoriu și nediscriminatoriu pentru toți cetățenii țării noastre.


“Dreptul la libertate religioasă al enoriașilor”, pe care îl invocați în mod tendențios, nu poate fi corelat unui abuz instituțional în formă continuată, precum construirea ilegală a imobilului și perpetuarea utilizării acestuia ca spațiu impropriu pentru funcționarea unei biserici, mai ales că acest fapt nu face cinste imaginii Bisericii Ortodoxe Române în secolul 21 și sabotează chiar prestigiul ei.

Stimate domnule Teodosie Petrescu, Arhiepiscop al Tomisului,

Vă invit astăzi, public la responsabilitate.Vă invit să puneți în aplicare decizia definitivă a instanței judecătorești privind desființarea lucrărilor de construcție la imobilul din zona Macul Roșu, construit ilegal pe trotuar, la Bulevardul Tomis nr. 322.

Vă invit să participați la efortul de modernizare a orașului nostru și să deveniți un exemplu pozitiv pentru întreaga comunitate.
Vă invit să sprijiniți efortul nostru comun de respectare și aplicare a legii, fără discriminările și cutumele locale specifice de evitare a acesteia, care ne lasă mereu la periferia civilizației.
Vă invit să găsiți formulele concrete optime pentru nevoile spirituale ale comunității locale, pe care pretindeți că le aveți în vedere, utilizând în mod creativ resursele existente ale Arhiepiscopiei.


Avem încredere că vă veți respecta propriile angajamente („Biserica va respecta legea”) față de enoriași și față de comunitate și că nu veți pune mai presus de lege ceea ce nici textele sacre nu au făcut-o vreodată. În caz contrar, vor avea de suferit tocmai aceia pe care pretindeți că îi apărați.

Cu stimă,
Vergil Chițac
Primarul Municipiului Constanța”

 

Dosarul din instanță

 
Amintim că prin hotarârea 8795/2020, din 16 octombrie 2020, Judecătoria Constanța, a admis cererea de chemare în judecată formulată de Primarul municipiului Constanţa în contradictoriu cu pârâta Arhiepiscopia Tomisului.
 
Pe cale de consecință, judecătoria a obligat Arhiepiscopia să „desființeze lucrările de construcție realizate fără autorizație de construire la imobilul situat în Constanţa, B-dul Tomis nr. 322, zona Macul Roşu, jud. Constanţa, în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri“.
 
Totodată, Primarul municipiului Constanţa a fost autorizat să „desființeze lucrările de construcție realizate fără autorizație de construire la imobilul situat în Constanţa, bulevardul Tomis nr. 322, zona Macul Roşu, jud. Constanţa, în caz de neexecutare a obligației în termenul acordat“, potrivit minutei judecătorești.
 
Decizia a fost luată, potrivit datelor noastre, de judecătorul Ştefan Alexandru Toma, din Secţia civilă a Judecătoriei Constanța.
 
La tribunal, dosarul a fost soluționat de completul Apel Civil 8 al Secției I Civile a Tribunalului, format din magistrații Felicia Ivan și Ionela Daniela Faur.
 

 
PRECIZĂRI:
 


Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și

Biserica de pe trotuar Misterul din jurul Bisericii Izvorul Tămăduirii din Constanța. Se demolează sau nu lăcașul de cult?
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii