Exclusiv Fostul şef al Direcţiei Metale şi Pietre Preţioase, judecat la Constanţa. Este acuzat de evaziune fiscală
Exclusiv: Fostul şef al Direcţiei Metale şi Pietre Preţioase, judecat la Constanţa. Este acuzat de evaziuneLa începutul lunii februarie 2016, Ionuţ Elie Zisu a demisionat din Parlament, iar câteva zile mai târziu, judecătorii de la ICCJ au trimis dosarul la Tribunalul Constanţa
Ionuţ Elie Zisu, născut în Constanţa, proaspăt fost senator (PNL), va fi judecat de Tribunalul Constanţa în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală. Zisu a fost deferit Justiţiei în prezenta cauză alături de alte persoane (George Nivaci, Nicolae Cioti, Stelian Tocia, Stelian Marius Caracoti, George Nicolae, Anton Caracota, Mihai Giumba, Iuliana Cristina Emilian şi Sabina Maria Dănilă), angajaţi ai unui magazin din Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, suspectaţi de complicitate la evaziune fiscală.
Ionuţ Elie Zisu a fost ales în Colegiul uninominal 4 din Circumscripţia electorală nr. 03 Argeş. De-a lungul timpului, fostul senator PNL a condus şi Direcţia Metale Preţioase, Pietre Preţioase şi Proces Kimberley din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Numele lui Zisu este legat şi de Rami Dacia, o întreprindere producătoare de diamante sintetice din Republica Socialistă România, fiind atunci singurul producător de diamante sintetice din Europa de Sud-Est.
Revenind la dosarul penal, acesta a fost instrumentat de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi trimis, spre competentă soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la începutul lunii aprilie 2015.
În faţa judecătorilor de la Curtea Supremă au fost trimişi: Ionuţ Elie Zisu, din Constanţa, senator (PNL) la data trimiterii în judecată, acuzat de evaziune fiscală, Stelian Grosu, George Nivaci, Nicolae Cioti, Stelian Tocia, Stelian Marius Caracoti, George Nicolae, Anton Caracota, Mihai Giumba, Iuliana Cristina Emilian şi Sabina Maria Dănilă, bănuiţi de complicitate la evaziune fiscală.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că „inculpatul Zisu Ionuţ Elie, în calitate de administrator al SC GFS D.F.R. SRL, a omis să constituie şi să vireze acciza datorată bugetului consolidat al statului, ca urmare a evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale, ori evidenţierea altor operaţiuni fictive“.
„Totodată, inculpatul Grosu Stelian, în calitate de responsabil al magazinului din Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, judeţul Constanţa (calitate cu care a fost învestit de administratorul SC GFS D.F.R. SRL, inculpatul Zisu Ionuţ Elie), a înlesnit inculpaţilor vânzători în cadrul unităţii tip duty free comercializarea nelegală a produselor tip ţigarete. Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale a mai rezultat faptul că inculpaţii Nivaci George, Cioti Nicolae, Tocia Stelian, Caracoti Stelian Marius, Nicolae George, Caracota Anton, Giumba Mihai, Emilian Iuliana Cristina şi Dănilă Sabina Maria - toţi, operatori duty free (vânzători) în cadrul magazinului mai sus amintit, au vândut o cantitate de 58.058 de cartoane de ţigarete (peste nivelul destinat uzului personal stabilit de Ministerul Finanţelor Publice) către persoane fizice care nu figurează în evidenţele IJPF Constanţa ca intrate sau ieşite din ţară, rezultând că acestea au fost comercializate pe teritoriul României, devenind astfel produse accizabile“, conform procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
„O relevanţă deosebită o prezintă constatarea că, dintre cele 191 de persoane care figurează în evidenţa Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche şi care ar fi achiziţionat ţigarete în cantităţi impresionante din magazinul duty free, doar două sunt evidenţiate cu date de identitate şi număr de paşaport valide“, au precizat magistraţii Parchetului General al României.
Prejudiciul total estimat de procurori este de 1.612.509 lei, iar în vederea recuperării acestuia, anchetatorii au dispus instituirea unor sechestre pe bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor.
Cauza a fost trimisă spre competentă soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având în vedere calitatea lui Zisu, la începutul lunii aprilie 2015.
Pe data de 30 iunie 2015, instanţa a dispus începerea judecăţii.
La începutul lunii februarie 2016, Ionuţ Elie Zisu a demisionat din Parlament, iar câteva zile mai târziu judecătorii de la ICCJ au trimis dosarul la Tribunalul Constanţa, spre competentă soluţionare, menţinând actele şi deciziile luate până în prezent.
Vineri, dosarul a ajuns la Tribunalul Constanţa iar în scurt timp urmează să fie repartizat unui complet de judecată.
Ionuţ Elie Zisu s-a născut la data de 20 iulie 1964, în Constanţa. A fost parlamentar ales în colegiul uninominal 4 din Circumscripţia electorală nr. 03 Argeş, în data de 9.12.2012, validat la 19.12.2012. De-a lungul timpului, Zisu a condus şi Direcţia Metale Preţioase, Pietre Preţioase şi Proces Kimberley din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
Potrivit Registrului Comerţului - consultat ieri, 13 martie 2016 -, Ionuţ Elie Zisu apare în Rami - Dacia SA şi în GFS Duty Free Romania SRL, unitatea din urmă figurând ca fiind radiată. Am încercat să obţinem un punct de vedere de la Rami - Dacia SA, apelând în acest sens la numerele de telefon puse la dispoziţie de Registrul Comerţului, însă acestea nu erau funcţionale.
Potrivit gazetadebistrita.ro, „Rami Dacia a fost o întreprindere producătoare de diamante sintetice din Republica Socialistă România, înființată în anul 1974, fiind singurul producător de diamante sintetice din Europa de Sud-Est, ocupând locul trei în lume“. Conform sursei mai sus citate, „societatea a fost subordonată Ministerului de Interne până în anul 2005, când a fost preluată de AVAS“, iar „în decembrie 2006, compania Rami Dacia a fost privatizată, Asociația Salariaților preluând pachetul de 100% dintre acțiuni de la AVAS“.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp