Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:04 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Exclusivitate! Radu Mazăre, obligat să achite 5.000 de lei cu titlu de daune morale. Iată motivarea judecătorilor! (document)

ro

17 Aug, 2015 00:00 4163 Marime text
La jumătatea lunii august 2013, revoluţionarul Stere Beca ar fi fost făcut „milog“ de Radu Mazăre, când Victor Ponta participa la inaugurarea unor locuinţe sociale în Constanţa
 
Tribunalul Constanţa a stabilit primul termen în dosarul în care Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a fost obligat de Judecătoria Constanţa să-i achite revoluţionarului Stere Beca, absolvent al Academiei de Studii Economice şi al Facultăţii de Drept, salariat în cadrul unei primării din judeţ, 5.000 de lei, reprezentând daune morale, şi 100 de lei, cheltuieli de judecată. Mai mult decât atât, prin aceeaşi decizie, fostul edil-şef a fost obligat să-şi ceară scuze, prin mass-media, faţă de revoluţionar. Tribunalul a stabilit ca primul termen să aibă loc pe data de 17 septembrie, ora 8.30. În acest context, cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă, în exclusivitate, motivarea Judecătoriei Constanţa, instanţă care a reţinut că „fapta ilicită săvârşită de pârât (n.r. Radu Mazăre) se concretizează în folosirea de către acestea, în public, în cadrul ceremoniei de inaugurare a locuinţelor modulare din cartierul Henri Coandă, a apelativului de «milog» la adresa reclamantului (n.r. Stere Beca)“. „(…) Instanţa reţine că, prin folosirea termenului de «milog», în public, în prezenţa a mii de oameni, astfel cum a recunoscut şi pârâtul că s-a desfăşurat evenimentul, şi în prezenţa reprezentanţilor presei care au relatat incidentul, s-a cauzat reclamantului o atingere adusă onoarei, reputaţiei şi demnităţii“, se mai arată în motivarea Judecătoriei Constanţa.
 
La jumătatea lunii august 2013, revoluţionarul Stere Beca ar fi fost făcut „milog“ de Radu Mazăre, când Victor Ponta participa la inaugurarea unor locuinţe sociale în Constanţa. Aşa cum precizam şi în ediţiile trecute, Stere Beca, alături de alţi revoluţionari, i-ar fi cerut premierului mai multe drepturi pentru această categorie, context în care Beca i-ar fi replicat fostului primar că pentru ei nu este nimic. În replică, Radu Mazăre a spus: „Cum adică nu-i nimic? Am 3.000 de oameni care n-au unde să doarmă. (...) Am fost şi eu la Revoluţie (...). Am fost cu puşca la Casa Albă, bă!“, a mai spus Mazăre, după care i-a spus celui cu care avuse schimbul de replici: „Milogule!“.

Ajuns în faţa instanţei de judecată, Stere Beca a cerut Judecătoriei Constanţa admiterea acţiunii şi obligarea lui Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, la plata sumei de 100.000 de lei, reprezentând daune morale. De asemenea, el a solicitat ca Mazăre să-i achite plata cheltuielilor de deplasare la proces, întrucât locuieşte în Murfatlar.
 
În fapt, Stere Beca a arătat că, după mai multe „perindări la Ministerul Finanţelor, pentru aplicarea dispoziţiilor Legii 341 (n.r. privind recunoştinţa pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov, din noiembrie 1987), fără rezultat, auzind că premierul vine la Constanţa, urmând să participe alături de primarul municipiului Constanţa la inaugurarea cartierului Henri Coandă, s-a hotărât să încerce o întrevedere cu acesta“.

I s-ar fi încălcat drepturi fundamentale

Revoluţionarul a mai spus că primarului Radu Mazăre nu i s-a adresat cu nicio cerere, însă acesta l-a repezit, întrebându-l public «ce vrei, milogule?» şi astfel a apreciat că i s-au încălcat drepturi fundamentale prevăzute de Constituţia României şi de CEDO, motiv pentru care, prin această acţiune, a solicitat ca primarul să îşi ceară scuze public.

Onorariul avocatului

De partea cealaltă, avocatul lui Mazăre a solicitat respingerea cererii cu obligarea revoluţionarului la plata cheltuielilor de judecată (reprezentând onorariu avocat), arătând că „fapta ilicită ca element al răspunderii civile delictuale este reprezentată de acţiunea sau inacţiunea unei persoane care cauzează alteia un prejudiciu“. Mai departe, apărătorul fostului primar a arătat că „fapta ilicită invocată de reclamant este adresarea de către pârât (n.r. Radu Mazăre) a cuvântului «milogule» însă, conform definiţiei din Dicţionarul Limbii Române, «milog» înseamnă „persoană care se roagă insistent, înjosindu-se pentru a obţine ceva“.

„Proiect pionier realizat în România“

„Având în vedere această definiţie, insistă (n.r. avocatul lui Mazăre) să facă o precizare în ceea ce priveşte ocazia cu care a fost folosit acest cuvânt faţă de reclamant: astfel, arată că, la acel moment, primarul municipiului Constanţa, alături de alte oficialităţi locale şi centrale care l-au sprijinit, participa la inaugurarea unui cartier nou pentru persoane nevoiaşe, proiect pionier realizat în România - Cartierul Henri Coandă -, şi, în acea aglomeraţie, reclamantul, aşa cum a susţinut şi el, încerca să adreseze o cerere de natură personală reprezentatului Guvernului, deranjând discursurile care aveau loc cu acea ocazie“, se mai arată în motivarea Judecătoriei Constanţa. „Pârâtul (Radu Mazăre) nu neagă faptul că i s-ar fi adresat astfel reclamantului, însă, în opinia sa, cuvântul a fost folosit conform definiţiei sale, întrucât reclamantul cererea insistent ceva pentru sine, respectiv drepturi patrimoniale neacordate, într-o împrejurare specială, când se inaugura un cartier pentru ajutorarea oamenilor nevoiaşi din comunitatea în care trăim“, se mai arată în motivarea Judecătoriei Constanţa.

În final, din actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

„La data de 31 august 2013, a avut loc inaugurarea locuinţelor modulare din cartierul Henri Coandă (…), eveniment la care a participat şi pârâtul, precum şi premierul Victor Viorel Ponta. Pârâtul a recunoscut că s-a adresat reclamantului folosind termenul de «milog», fără a folosi termenul de «pomanagiu». Totodată, a arătat că reclamantul cerea drepturi pentru revoluţionari, foarte insistent, ignorând miile de oameni care erau la manifestare, împiedica ceremonia şi predarea cheilor locuinţelor către miile de oameni care aşteptau acest lucru pentru a intra în case“.

„Ceremonie de inaugurare a locuinţelor modulare din cartierul Henri Coandă“

„Potrivit art. 1349 c.civ, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori prin inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Conform al. 2, cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral, conform art. 1357 c.civ, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârşită cu vinovăţie este obligat să îl repare. Conform al. 2, autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă. Potrivit art. 1381 al. 1 c.civ, orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie. (…) În această cauză, instanţa reţine că fapta ilicită săvârşită de pârât se concretizează în folosirea de către acesta, în public, în cadrul ceremoniei de inaugurare a locuinţelor modulare din cartierul Henri Coandă, a apelativului de «milog» la adresa reclamantului. (…) În speţă, se reţine că, într-adevăr, reclamantul dorea obţinerea unei întrevederi cu prim-ministrul României şi obţinerea de drepturi pentru revoluţionari, dar, din probele administrate, nu se poate concluziona că acesta s-a înjosit sau că poate fi catalogat cerşetor“, potrivit motivării.

„Nu justifică folosirea apelativului «milog»“ 

În consecinţă, instanţa a reţinut că, „prin folosirea termenului de «milog» în public, în prezenţa a mii de oameni, astfel cum a recunoscut şi pârâtul că s-a desfăşurat evenimentul, şi în prezenţa reprezentanţilor presei care au relatat incidentul, s-a cauzat reclamantului o atingere adusă onoarei, reputaţiei şi demnităţii“. „Totodată, se reţine că libertatea de exprimare nu este şi nu trebuie să fie absolută, iar dreptul la liberă opinie şi la exprimare, ca orice drept, trebuie exercitat în limitele sale fireşti, neputând prejudicia drepturile şi interesele legitime ale altora. Pe de altă parte, faptul că reclamantul a încercat să adreseze premierului aceste cereri cu ocazia ceremoniei nu justifică folosirea de către pârât a apelativului de «milog»“, se mai arată în documentele puse la dispoziţie de Judecătoria Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii