Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:54 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Expertiza străzii Traian face pielea găină Zeci de familii în prag de evacuare

ro

15 Sep, 2010 00:41 3929 Marime text
deschidere.jpg„Chiar dacă municipalitatea nu a considerat că situaţia de pe strada Traian este una extrem de gravă, solicit primarului să se implice în soluţionarea problemei şi să ia în calcul inclusiv un scenariu de evacuare a locatarilor din blocurile A4, A5, A6. Concluziile expertizei ne arată că este obligatorie finalizarea investiţiei de consolidare a malului până la finele lunii martie 2011", susţine şeful ITC Constanţa, Gigi Chiru

Traian_strada_traian_2.jpgDupă ce, iniţial, societatea care a efectuat lucrările pentru acoperirea craterului de pe strada Traian, SC Arazu Design SRL, nu a dorit să lucreze după expertiza efectuată de prof. arhitect Romeo Ciortan, apreciind că este irealizabilă, zilele trecute, la sediul Inspectoratului Teritorial în Construcţii Sud-Est Constanţa a sosit o altă expertiză, solicitată de SC Harborside Imobiliara.

Aşa cum s-a prevăzut, mult-aşteptata expertiză tehnică a fost depusă la ITC, concluziile confirmând faptul că strada Traian şi blocurile din imediata vecinătate sunt într-un real pericol. Mai exact, concluziile expertizei profesorului dr. ing. Iacint Manoliu, directorul Centrului de Inginerie Geotehnică din Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, expert tehnic atestat de MLPAT pentru domeniu A, spun că adoptarea uneia dintre soluţiile propuse este obligatorie şi trebuie realizată până în luna mai 2011, pentru ca efectele să nu fie dezastruoase.

Variante propuse de expertul Harborside Imobiliara

Aşa cum arată variantele prezentate de expertul Manoliu, „situaţia stabilităţii malului se agravează continuu în timp şi va deveni periculos pentru imobilele din apropiere şi pentru locatarii din ele". În acest sens, au fost propuse două variante de rezolvare a problemei, în ambele situaţii fiind necesară finalizarea lucrărilor până în luna mai a anului viitor. Pentru prima dintre variantele prezentate se impune efectuarea lucrărilor pe toată lungimea pe care dorea să se construiască imobilul, adică 178 de metri, să se efectueze minim cinci subsoluri, zonele de racordare cu faleza, dar şi sistemul de drenaj. De asemenea, se solicită cât mai urgent începerea lucrărilor cu zona centrală de 37 de metri pătraţi. În acest caz, de la prezentarea expertizei către ITC, se cere ca aceste lucrări la partea centrală să fie terminate în 15 zile.

Pentru cea de-a doua variantă este evidenţiat faptul că termenul minim de finalizare a imobilului prezentat de investitor, 31 mai 2012, „depăşeşte cu mult durata de viaţă a ancorajelor şi există riscul de producere a unor grave accidente". Expertul susţine că, dacă lucrarea nu poate fi realizată în întregime, este totuşi necesar „să se execute măcar imobilul cu cinci subsoluri până pe 31 martie 2011, să se umple controlat spaţiul din faţa ecranului, de ambele părţi ale imobilului, dar şi să se facă o reluare ulterioară a lucrărilor pentru imobil pe baza capacităţilor portante reverificate a ancorajelor".

La capitolul concluzii este prezentat faptul că situaţia zonei se va agrava în timp, iar „incidentele produse de scurgerea de pământ au un caracter local şi nu au afectat stabilitatea generală a malului, reparaţiile trebuind să se efectueze în regim de urgenţă".

Cu alte cuvinte, punerea în siguranţă a străzii şi a Blocurilor A4, A5, A6 este condiţionată de realizarea investiţiei începute prin cele două variante propuse de experţi, realizarea imobilului pe toată lungimea complexului comercial până pe 31 mai 2011 şi realizarea sistemului de drenaj sau doar a zonei centrale a imobilului.

Chiru cere lui Mazăre scenariul de evacuare a locatarilor

„Chiar dacă municipalitatea nu a considerat că situaţia de pe strada Traian este una extrem de gravă, care necesită o atenţie specială şi o rezolvare imediată, solicit primarului Radu Mazăre să se implice în soluţionarea problemei şi, în paralel, dacă termenele stabilite de experţi nu pot fi respectate, să se ia în calcul inclusiv un scenariu de evacuare a locatarilor din blocurile A4, A5, A6, acest lucru reprezentând o măsură de punere în siguranţă a vieţii locatarilor. Concluziile expertizei ne arată că este obligatorie finalizarea investiţiei de consolidare a malului până la finele lunii martie 2011. Consider că în contextul actual nu există cineva atât de naiv sau rupt de realitate care să-şi imagineze că un şantier a cărui finalizare trenează de ani buni va fi terminat în circa şase luni de toamnă - iarnă fără a intervenţie şi o implicare din partea autorităţilor locale la modul cel mai serios". În opinia şefului ITC, în cazul în care lucrările nu vor fi finalizate la termenul stabilit de cei doi experţi (Romeo Ciortan şi Iacint Manoliu), soarta localnicilor rămâne doar în mâinile Divinităţii.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii