Familia Serban, stapana pamanturilor
Familia Serban, stapana pamanturilor
18 Jun, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
5672
Marime text
Georgiana Andreea Serban si tatal sau, Alexandru, apar frecvent in toate afacerile cu terenuri, in special cu cele retrocedate controversatei Laura Mariana Lese
In ultima sedinta de Consiliu Local dinainte de alegeri, primarul Radu Mazare a decis acordarea in compensare Georgianei Andreea Serban, pentru terenul situat in Constanta, lotul 5, zona Campus-CERONAV, cu o suprafata de 1234,25 mp, un altul, pe malul Lacului Siutghiol, de 1337 mp. Poate, la prima vedere, schimbul nu pare suspect, mai ales ca valoarea celor doua terenuri este aceeasi: 802.262,5 euro, pret stabilit de SC Cadastru Consulting SRL, in luna aprilie a acestui an. Insa, suprafata de pamant disputata a ajuns in posesia Georgianei Andreea Serban, dupa ce l-a cumparat, prin contractul de vanzare-cumparare 3365, din 26 iunie 2007, de la Marius si Carmen Puscasi. Cei doi primisera pamantul prin articolul 2 al dispozitiei 3414, din 2004, emisa in baza Legii 10 din 2001. Cu alte cuvinte, in urma unei retrocedari compensatorii. Dispozitia cu pricina este parte din dosarul pentru care primarul Radu Mazare este chemat mai mereu la DNA, cel al retrocedarilor suspecte, ai caror beneficiari au fost prieteni ai edilului. Potrivit documentelor pe care le-au avut de studiat consilierii locali, "terenul a fost predat prin proces verbal 6699, din 2004, si primeste numar cadastral 21220, intabulat sub nr. 65592, din 2007. Ulterior, terenul face obiectul contractului de vanzare-cumparare 3365, din 26 iunie 2007, catre Georgiana Andreea Serban". Marius Puscasi este nimeni altul decat unul dintre oamenii de incredere ai "clanului Mazare". El este administratorul Hotelului Flora din Mamaia, cunoscut ca si "cuibul" acolitilor lui Mazare si ai lui Nicusor Constantinescu. De asemenea, Puscasi a fost asociatul consilierului local Cristian Darie, la casuta Teleorman, din Satul de Vacanta.Suprapunerea cu bucluc
Intreaga tevatura cu pamantul de langa Campus a inceput atunci cand, prin adresa nr. 56401, din 2008, Georgiana Andreea Serban solicita atribuirea unui numar stradal. Cu aceasta ocazie s-a constatat ca terenul se suprapune peste cel in suprafata de 2500 mp, ce face obiectul sentintei civile 7567, din 2000, pronuntata in dosarul 4774, din 2000, prin care s-a admis actiunea formulata de SC Constructii Hidrotehnice Constanta. Cu alte cuvinte, terenul retrocedat lui Puscasi si vandut apoi Georgianei Serban se suprapunea cu un altul, ce avea ca proprietar, la acea vreme, SC Constructii Hidrotehnice Constanta. Terenul SCH, in suprafata de 2500 mp, a fost vandut lui Gheorghe Hagi si sotiei sale, Marinela, prin contractul 1121, din 10 mai 2005, autentificat la BNP Chirata Boruna. Evident, descoperirea nu i-a picat tocmai bine Georgianei Andreea Serban, care a chemat in judecata atat primarul, pe Radu Mazare, cat si Consiliul Local, pentru solutionarea problemei. Intrucat solicitarea s-a considerat intemeiata,. Primaria a decis sa acorde in compensare un teren echivalent valoric. Evident, satisfacuta de rezultatul schimbului, Georgiana Andreea Serban a considerat, de indata, litigiul stins.Cine este Georgiana?
Andreea Georgiana Serban este fiica lui Alexandru Serban. Printre afacerile pe care familia Serban le dezvolta in Constanta, se detaseaza firma Clubo Galactico, in care Andreea Georgiana Serban este asociata cu Sorina Gina Hortolomei Moscu, contabila la mai multe firme, in spatele carora se presupune ca ar fi primarul Radu Mazare. Tatal Georgianei, Alexandru Serban, este implicat in multe dintre afacerile cu terenuri ale Laurei Lese, beneficiara dispozitiei de primar nr. 3750, din 2002. Femeia a fost pusa in posesia a 199.866,3 metri patrati, in valoare de 8.830.966 de dolari. Serban a cumparat de la Lese nu mai putin de 24 de terenuri, adica aproximativ 146.342 de metri patrati. Insa, din cauza ca afacerile celor doi au parut necurate, pe numele lui Lese s-a inceput urmarirea penala pentru complicitate si asociere in vederea savarsirii de infractiuni. De asemenea, si DNA-ul s-a cam luat de Mazare, din cauza acestor retrocedari cu iz de ilegalitate. Familia Serban a mai fost implicata si in tranzactionarea terenului din zona Eliberarii - Halta Traian, pe care se va construi un ansamblu de blocuri de locuinte colective plus spatii comerciale.Nu-i afacere fara Serban
Beneficiarul lucrarii este SC Five Holding SRL, adica Brick, care va construi 270 de apartamente. Pamantul pe care se va dezvolta noul ansamblu rezidential a fost cumparat de societatea Five Holding, prin unicul administrator Gheorghe Oancea, de la Alexandru Serban si sotia sa, Rodica-Mariana, cu 129.174,45 de euro. Un alt proiect grandios al acestuia a fost ridicarea unui bloc cu sapte subsoluri si 25 de etaje, la intersectia strazii Traian cu bulevardul Marinarilor, adica fix in coasta Primariei. De asemenea, familia Serban intentiona sa ridice niste blocuri pe un teren din Faleza Nord, in fata blocului FZ 14. Evident, acestea sunt doar cateva dintre numeroasele afaceri imobiliare ale familiei Serban.Scris de: {autor}Corina SAMOILA{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii