Femei de succes ale Constanţei Şi-au croit un drum într-o lume dominată de bărbaţi

Le vedem la televizor, citim despre ele în ziare sau cărţi, ori chiar le parcurgem propriile opere. Fie că vorbim despre sport, literatură, medicină, sau pictură, au existat dintotdeauna femei celebre pe pământ dobrogean, care au lăsat în urmă-le ecouri ce răsună şi astăzi. Cum toate popoarele civilizate au respectat femeia, pentru toată contribuţia adusă, ne înclinăm în faţa personalităţii lor, cu mândrie că numele acestora au rămas, ori vor rămâne gravate în istoria ţinutului dintre Dunăre şi Mare.
 
O lume întreagă îi cunoaşte numele, cei pasionaţi de sportul rege i-au urmărit cu interes evoluţia, o întreagă Românie stă cu sufletul la gură când sunt disputate turneele importante de tenis, iar constănţenii o aşteaptă cu braţele deschise atunci când se întoarce acasă cu pieptul plin de medalii. Simona Halep – copilul minune al sportului românesc – rescrie, pagină cu pagină, istoria turneelor de Mare Şlem din lume, făcându-şi loc între primele pagini. Recent, Simona s-a impus la Doha, iar în prezent este pe locul cinci în clasamentul mondial WTA. Născută la Constanţa în anul 1991, Simona a avut prima întâlnire cu racheta de tenis încă de la vârsta de la 5 ani. În anul 2008, deja se impunea în tenisul mondial, când a ajuns în sferturile de finală ale turneului de junioare de la Australian Open. În 2013 a fost desemnată "WTA's Most Improved Player", devenind astfel prima jucătoare română care a primit această distincţie după desemnarea Virginiei Ruzici în 1978.
 
Elena Alexandra Apostoleanu, o filă din istoria recentă a muzicii. Poate că numele ei, văzut astfel, nu spune multe lucruri nimănui, însă de Inna a auzit o întreagă lume. A văzut lumina zilei la Mangalia în anul 1986. Numele de Inna, pe care o întreagă lume pasionată de muzica dance şi house îl cunoaşte, este dat de bunicul cântăreţei, care o alinta astfel în copilărie. Copilăria şi-a petrecut-o la Neptun, a urmat cursurile liceului economic din Mangalia, apoi a urmat cursurile facultăţii de Ştiinţe Politice din Constanţa. În 2007, Inna i-a întâlnit pe membrii proiectului Play & Win, colaborarea cu ei materializându-se, un an mai târziu, în primul ei single – Hot. Piesa a ajuns rapid pe primul loc în clasamentele radio din România, Bulgaria, Polonia, Rusia, Ungaria, Turcia și Grecia. De aici până la concerte susţinute în întreaga lume nu a mai fost decât un pas. Deşi este considerată „cel mai bun produs muzical de export al României”, Inna este o prezenţă discretă, apariţiile sale publice sau televizate fiind limitate. În anul 2009 a câştigat titlul de „Femeia anului 2009” la categoria „tinere talente în muzică”, la Gala femeilor de Succes din România. În anul 2011, la „Balkan Music Awards” şi-a adjudecat trei premii importante, printre care şi titlul de „Worldwide Breakthrough Artist”.
 
Femeia cu nume de înger, Melek Amet, a fost prima femeie manechin de origine musulmană care a avut curajul să treacă dincolo de barierele credinţei ei. Căsătorită cu un român, Mircea Trofin, fiul ministrului de la vremea aceea - Virgil Trofin, uniunea dintre cei doi a fost aspru criticată chiar de Nicolae Ceauşescu. Fiica moşierului constănţean, Gemal Amet, Melek s-a făcut remarcată în vremea comunismului, ca fiind unul dintre cele mai frumoase manechine. A strălucit în prezentările de modă ale Zinei Dumitrescu, iar în ultimii ani de viaţă, a înfiinţat una dintre cele mai importante agenţii de manechine şi fotomodele din ţară. Exotica Melek s-a făcut imediat remarcată în zona mondenă a vremii, însă toată atenţia de care se bucura i-au atras şi gelozia soţului, la s-a adăugat şi presiunea familiei, toate aceste tensiuni ducând, într-un final, la divorţul de soţul ei. Decedată în 2008 răpusă de cancer, Melek a murit cu o dorinţă neîmplinită: recuperarea averii tatălui ei, Amet Gemal Seidgean, marele moşier al Constanţei, căruia comuniştii i-au luat averea în anii `40, fiind apoi trimis să muncească la canal. Demersurile lui Melek sunt continuate şi acum de către mama ei, Amet Gevercan, care se luptă cu autorităţile locale constănţene pentru a-i îndeplini visul fiicei de a construi un spital pentru cei suferinzi de cancer pe terenurile avute de părintele său.
 
Pentru cei care se pierd adeseori în lumea cărţilor, „Pânza de păianjen” a Cellei Serghi este o lectură de căpătâi. Scriitoare, publicistă și traducătoare română, una dintre cele mai importante prozatoare române ale literaturii interbelice, Cella Serghi s-a născut la malul Pontului Euxin la 22 octombrie 1907 într-o familie de vechi dobrogeni. Cella Marcoff, cunoscută sub pseudonimul Cella Serghi, va rămâne ataşată toată viaţa de farmecul ţinutului natal. Familia Cellei Serghi locuieşte în Constanţa până în 1916, refugiindu-se în timpul războiului la Brăila, apoi la Bucureşti. „M-am născut la Constanţa, într-o casă de pe strada Mării şi prezenţa mării a avut o influenţă deosebit de puternică asupra copilăriei mele. Despărţirea de mare, din cauza refugiului, a fost un şoc care a lăsat urme adânci. M-a urmărit nostalgia mării, dorul de mare mi-a îndurerat copilăria”, se confesa Cella Serghi. Prima lucrare a autoarei, „Pânza de păianjen”, apărută pentru prima dată în 1938, a fost recomandată publicului de trei mari scriitori: Camil Petrescu, Liviu Rebreanu şi Mihail Sebastian. Tot în memoriile sale , Cella Serghi mărturisea: „Nu trebuie să trec prin viaţă fără să  las în urmă o lacrimă, o tresărire... ceva  care să-mi semene... să scriu o singură  carte... despre oameni care vor să fie  fericiţi“.
 
Iubitorii de frumos, cei care frecventau spectacolele Teatrului de Operă Constanţa în anii ’60 o pot confunda cu Violeta din Traviata, căreia i-a dat interpretare de peste 200 de ori. Soprana Aida Abaghief s-a dedicat atât carierei de solistă de teatru, cât şi meseriei de profesor, predând mulţi ani la Colegiul „Regina Maria" şi la Facultatea de Canto, pe care de altfel a şi fondat-o. A fost pentru studenţii şi elevii săi o adevărată mamă, dedicată şi grijulie, ea neavând alţi copii. După ce a absolvit Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucureşti, în 1960, Aida Abagief a fost repartizată la Constanţa. Oamenii şi locurile i-au intrat la suflet, astfel că de atunci prezenţa sa pe scena Teatrului de Operă Constanţa a fost constantă, iar iubitorii acestui gen de muzică, cu siguranţă, o ştiu ca fiind omul dedicat scenei, ce trăieşte pentru şi prin public. Rolul Violetei din Traviata, pe care l-a interpretat vreme de 28 de ani atât în ţară, cât şi pe scena teatrului din Dublin, Irlanda, i-au adus performanţă într-o epocă în care alţi artişti au ales să fugă de regimul comunist persecutor.
 
Născută la Eforie Nord în ianuarie 1981, cunoscuta actriţă de teatru şi film, Dorotheea Petre s-a remarcat în 2006, chiar anul în care a absolvit cursurile Universităţii Naţionale de Teatru şi Film „I.L. Caragiale” din Capitală, când a urcat pe scena Festivalului de film de la Cannes. Premiată pentru interpretarea celui mai bun rol feminin la secţiunea „Un Certain Regard”, pentru prestaţia din filmul ”Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”, de Cătălin Mitulescu, actriţa constănţeană a debutat la vârsta de 23 de ani în rolul Rynei din lung-metrajul cu acelaşi nume al regizoarei Ruxandra Zenide. Pentru primul rol din viaţa sa, Dorotheea Petre a primit premiul pentru debut în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania. În anul 2007 îi este conferită distincţia pentru „cea mai bună actriţă într-un rol principal”, în cadrul Galei premiilor Gopo. Doi ani mai târziu, primeşte, la Festivalul de Film Magna Graecia, premiul special din partea juriului tot la categoria „cea mai bună actriţă” pentru rolul din filmul Mar Nero.
 
Într-un sector dominat de bărbaţi, printre veritabili lupi de mare, Angela Lefterescu şi-a croit drumul pe mările şi oceanele lumii, ajungând prima femeie căpitan de cursă lungă din România. Născută în 1926 la Fălticeni, Angela Lefterescu şi-a legat definitiv numele de Marea Neagră atunci când, după ce munceşte cot la cot cu bărbaţii pe navele comerciale, obţine în 1967 brevetul de căpitan de remorcher maritim de la Căpitănia Portului Constanţa. S-a îndrăgostit iremediabil de întinderea de apă încă din copilărie, când venea la casa de vacanţă din Eforie pe care o aveau părinţii ei. Deşi mulţi au descurajat-o să-şi urmeze visul de a ajunge marinar, inclusiv părinţii ei şi-ar fi dorit pentru ea o carieră de medic, a dovedit multă îndârjire cerându-şi dreptul la muncă, aşa cum prevede Constituţia. Ultimii ani din viaţă şi i-a petrecut tot lângă Mare, într-o locuinţă retrasă din Tomis Nord. Despre ea, jurnalista Rodica Simionescu nota: „Îi este dor de cabina ei de pe vapor. O sfâşie dorul. Sufletul i se topeşte în tăcere şi cred că s-ar preface în apă dacă n-ar fi piele să îl ţină”. Înmormântată în 2007 la Urluia, mărturie a trecerii ei prin lume stă o cruce pe care este încrustat conturul unui vapor.

 
„Artistă lucidă, însufleţită de idealuri înaintate ale epocii, Florica Cordescu Jebeleanu a fost mereu în primele rânduri ale artei noastre militante, cu faţa deschisă spre o lume nouă, spre oamenii care o înalţă prin crezul şi munca lor” - nota scriitorul român Ion Brad despre Ilustratoarea şi graficiana Florica Cordescu Jebeleanu. Născută la Constanţa la 10 mai 1913, a studiat la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, ea se afirmă ca artist plastic încă din 1933. Din 1944, numele ei devine tot mai cunoscut, fiind direct legat de expoziţiile româneşti şi internaţionale importante ale vremii. În 1964 îi este conferită distincţia de „Artist Emerit”. Se stinge din viaţa, un an mai târziu, la Sinaia, tocmai când se pregătea intens pentru o nouă expoziţie. La fel de cunoscută în domeniul artelor plastice este şi sora sa geamănă, Marcela Cordescu. Destinul celor două surori se împleteşte cu pictura şi ilustraţia. Desenele sale se regăsesc, în mare măsură, în cărţile pentru copii. Sfârşitul vieţii o găseşte pe artista constănţeană la Bucureşti.