Florian Cormoș, torționarul care i-a oripilat și pe comuniști. Judecat de două ori, nu a plătit niciodată pentru crime

 
Florian Cormoș, care a condus mai multe lagăre de muncă ale Canalului Dunăre-Marea Neagră, a fost judecat de două ori pentru abuzurile săvârșite asupra deținuților. Dacă regimul comunist l-a amnistiat și torționarul și-a reluat activitatea în sistemul penitenciar, deconspirarea făcută în 2014 de IICCMER a rămas îngropată prin sertarele anchetatorilor până la moartea sa, în 2016, la vârsta de 89 de ani.
 
La vârsta de 24 de ani, Florian Cormoș ajungea la Cernavodă, pentru a comanda colonia de muncă nou-înființată aici, după ce fusese pregătit la Școala de Cadre a M.A.I de la Oradea, unde se formau gardienii și comandanții lagărelor penitenciare, de fapt, torționarii de mai târziu. Aici, în ținutul dobrogean, a adus umbra morții asupra tuturor „dușmanilor poporului“ celor care i-au trecut prin mână. Învățase să bată la colonia Capul Midia: „Aici am văzut de prima oară cum bătea comandantul orice abatere mică de către deținuți. [...] După două săptămâni de zile m-am schimbat și am început și eu să bat“, spunea, senin, într-o declarație dată în anul 1953. Devenit stăpân la Cernavodă, nimic nu i-a mai stat în cale: „Aici am început să iau o serie de măsuri neomenești de pedepsire a deținuților, am scos deținuții epileptici și pe cei scutiți medical la lucru, am început să bat... am dat pedepse neregulamentare cu lanțuri la picioare[,] ca de exemplu deținutul Răpciug, la care i s-a umflat picioarele și după câteva săptămîni a murit cu picioarele amputate“.

Grozăviile petrecute în colonia de muncă sunt susţinute şi de declaraţiile unui fost medic deţinut. Gheorghe P. Munteanu a povestit cum, în ziua de 5 martie 1953, a fost adus la penitenciar deţinutul Ion Răpciug. „Acesta a stat 15 zile în carceră în lanţuri şi apoi a fost trecut la penitenciar fiindcă i se umflaseră picioarele şi nu le mai simţea. L-am reţinut în infirmerie deoarece membrele inferioare erau tumefiate până aproape de genunchi. Am întocmit foi de evacuare la spital, dar până la 16 martie nu am putut obține evacuarea. Trimiterea la spital era necesară pentru a se putea face amputarea“. Omul nu a mai ajuns la spital, murind la infirmerie, pe 6 martie.
 
„Mi-a spus că noi trebuie să pierim“
 
O altă declarație dată de un fost deținut în anul 1954 dezvăluia fața călăului Cormoș, care avea obiceiul să scoată la muncă oameni cu scutiri medicale, iar când aceştia se întorceau de la muncă „îi călca cu cizmele şi îi lovea pe unde nimerea, ca nişte câini. Eu am fost ţinut o noapte întreagă legat de mâini în zăpadă, încât mi-au îngheţat mâinile, din ordinul lui Moroşanu“, conform mărturiei lui Nicolae Dima, dată în fața Tribunalului Militar. Un alt fost deţinut, Nicolae Chioreanu, a povestit şi el în fața tribunalului prin ce a trecut. „Acuzatul Moroşanu (…) m-a dus la Cormoş, care m-a bătut în poartă până am leşinat şi m-a obligat să ies la muncă timp de 36 de ore fără mâncare şi fără odihnă. Moroşanu a dat ordin la trei deţinuţi să fiu urcat în basculantă şi să fiu aruncat în Dunăre. De frică, am fugit între deţinuţi şi am răcnit cât am putut. După aceasta m-a bătut Moroşanu cu o lopată până mi-am pierdut cunoştinţa, iar apoi am fost dus în faţa lui Cormoş care a dat ordin să fiu băgat în carceră. Cât am fost scos de la infirmerie, Cormoş a dat ordin să fiu băgat din nou în carceră până la împlinirea celor trei luni. I-am spus lui Cormoş că nu mai pot rezista, la care mi-a spus că noi trebuie să pierim. Mi-am procurat o lamă cu care mi-am tăiat vinele. Apoi iarăşi am fost bătut de Cîrcu de faţă cu Moroşanu. Moroşanu m-a lovit cu cizma în testicule şi în gură rămânând nenorocit pe viaţă. Am fost operat şi mi s-a extirpat testicolul drept, devenind impotent pe viaţă“, spune Nicolae Chioreanu“.

În iarna lui `53, mai mulți deținuți au fost închiși în carceră îmbrăcați doar în cămăși și indispensabili și udați cu un furtun de către Cormoș, iar apoi trimiși la lucru pe șantier, până când au înghețat. La muncă erau trimiși și epilepticii, conform mărturiilor. „Într-una din zile, scoțându-se la lucru deținuți epileptici, dintre aceștia au căpătat crize chiar în poarta coloniei, câzând jos și svârcolindu-se. Acuzatul Cîrcu Nicolae (deţinut de drept comun, brigadier-şef la lagărul de la Poarta Albă în perioada când acest lagăr se afla sub comanda lui Cormoș) a strigat la ceilalți deținuți din detașament să-i calce în picioare. Văzând că aceștia refuză și cum tocmai atunci ieșea pe poarta coloniei o căruță încărcată cu gunoi, a dat ordin deținutului căruțaș să treacă cu caii și căruța peste cei care se svârcoleau în zăpadă“, a povestit deţinutul Iosif Cardei. Cu altă ocazie, a relatat Florea Ştefan, şeful Biroului operativ, epilepticii, care au fost trimiși la muncă din ordinul lui Cormoș și Cîrcu, pe un deal deasupra Dunării, „mulți s-au prăbușit în Dunăre în timpul crizei“ sau au picat pe drum.

Autoritățile comuniste au demarat o anchetă în anul 1953, iar căpitanul Cormoş a fost judecat şi condamnat în vara anului 1953, în „Lotul Salcia“, alături de alți 21 de ofițeri și subofițeri ai Direcției Lagărelor și Coloniilor de Muncă.


După un an de detenţie, a fost amnistiat și eliberat şi şi-a reluat activitatea în sistemul penitenciar. Așa a ajuns Cormoș ofițer de serviciu prim la Penitenciarul Cluj Tribunal și apoi la Penitenciarul Oradea, unde a săvârșit alte și alte orori.
 
Pensie de general pentru sadicul torționar
 
Din 1972, s-a angajat ca muncitor cantaragiu la Antrepozitul frigorific Baciu din Cluj-Napoca. A dus o viață de lux, fiind pensionat cu o pensie de general. În 2014, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiţie începerea urmăririi penale împotriva lui Florian Cormoș pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității, fiind cel de-al patrulea torționar deconspirat.

În perioada în care cpt. (r) Florian Cormoş a îndeplinit funcția de comandant al coloniei de muncă de la Cernavodă (20 decembrie 1952 – 17 aprilie 1953), a impus un regim de detenţie inuman pentru deţinuţi, care a dus la decesul a mai multor deținuți. „Bătăile până la spitalizare, încarcerarea pe perioade lungi doar în cămașă și lenjerie, obligarea inapților să muncească, înfometarea, munca fără oprire pentru 24 de ore, munca pe șantier pe timp de ger în îmbrăcăminte sumară au condus la o rată a mortalității de aproximativ 30 de decese lunar, precum și la creșterea numărului de inapți de muncă la 400 de persoane din totalul de 2500 de deținuți“, anunța la acea dată IICCMER. În total, în perioada cât a condus lagărul de muncă, aici au murit 115 deținuți, cazați în condiții mizerabile și inumane, dar, mai ales, a pedepselor aplicate. Astfel, deținuții erau pedepsiți să stea cu picioarele în apa îngheţată, legarea unor deţinuţi de mâini şi ţinerea lor în timpul iernii în zăpadă şi carcere, dezbrăcaţi, folosirea unor instalaţii electrice pentru electrocutarea lor, alergarea cu cai a deţinuţilor, călcarea lor cu copitele, precum şi dezbrăcarea şi tăvălirea lor prin mărăcini, asasinarea prin împuşcare şi profanarea cadavrelor deţinuţilor.
 

 
Presa l-a contactat în nenumărate rânduri pentru a afla dacă măcar la bătrânețe îl bântuie sufletele morților din lagăre, dar torționarul a rămas de piatră, nerecunoscând nimic. „Eu am fost judecat pentru ce nu am făcut. Am fost pus în libertate, am primit toate drepturile înapoi. Dacă ar fi fost adevărate, nu aş fi fost pus în libertate“, a spus el, senin, dând vina pe regulament: „În regulament chiar spune că trebuie să ai un comportament normal. Dar se întâmpla să îi mai dai o palmă. Dar să vii să-l omori, să-l chinui...Dar ce-am fost eu? Organ de Securitate?”, întreba el pe reporterii ziarului „Gândul“, care i-au luat un interviu în anul 2014.


El a precizat că a condus lagărul Columbia de la Cernavodă timp de trei luni şi nici nu a avut timp să cunoască şantierul. „Veneau cei epuizaţi. Toţi cei epuizaţi de la cele şapte colonii eu trebuia să îi primesc la Cernavodă. Cum să nu moară? Mureau şi pe drum. Să zicem că veneau de la Nazarcea ... pe drum mureau. Păi i-am omorât eu? (...) Dintre toţi comandanţii, numai pe Cormoş îl găseşte. Eu la două, trei zile trebuia să omor un deţinut ca să fie adevărat ce mi se impută”, a mai spus torţionarul.

Întrebat dacă au murit deţinuţi la Columbia în perioada în care el a fost comandant, Cormoş a confirmat acest lucru, precizând că a şi anunţat autorităţile de la Bucureşti. „Au murit. A venit doctorul. Am anunţat Bucureştiul: «Veniţi să vedeţi!». V-am spus, au murit pe drum. Asta a fost problema, că îi adunau acolo de la alte colonii”, a mai spus el.
 

 
Florian Cormoș s-a născut la 8 martie 1927 în satul Şişterea, comuna Cetariu, judeţul Bihor, conform biografiei întocmite de IICCMER. Până să ajungă să facă parte din sistemul represiv, a fost argat la chiaburi din Ungaria, om de serviciu la primăria din Oradea, zilier la diferiți oameni din comuna natală.
După absolvirea Școlii de Cadre, a fost repartizat în Direcția Unităților de Muncă la Centrul de Triere Ghencea – București, apoi a deținut funcția de șef al Biroului Producție de la UM nr. 1 Capul Midia, locțiitor de comandant pentru Spate la UM nr. 2 Columbia din Cernavodă, comandant la colonia de muncă Saligny. După desființarea acestei colonii, a fost numit în funcția de locțiitor de comandant la lagărul Culmea. La 17 decembrie 1952, a fost numit comandant al coloniei de muncă Cernavodă, iar cariera sa în domeniul penitenciar a continuat la Biroul Administrativ Gospodăresc al Coloniei de Muncă Poarta Albă.
 
Citește și:
Mărturii din Iadul lui Ion Ficioru de la Periprava. După Revoluție, a fost consultant într-un film despre lagăre