Fost partener de afaceri cu Borcea şi Giurgiucanu din dosarul retrocedărilor Bloc de trei etaje pe terenul lui Octavian Caraivan de pe strada Sarmisegetusa (rechizitoriu + galerie foto)
Fost partener de afaceri cu Borcea şi Giurgiucanu din dosarul retrocedărilor: Bloc de trei etaje pe terenul lui
25 Jun, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
13213
Marime text
Pe strada Sarmisegetusa nr. 42 din municipiul Constanţa se va ridica un imobil D+P+2-3 etaje + terasă circulabilă, cu destinaţia locuinţe colective. Potrivit tabloului informativ afişat, la adresa respectivă va fi construit un imobil de 3 etaje + terasă circulabilă, al cărui beneficiar este Octavian Caraivan. De proiectarea blocului s-a ocupat arhitectul Aurora Jelea, iar de construcţie se va ocupa SC MCF Construct Instal SRL. Autorizaţia de construire nr. 175 a fost obţinută pe data de 12.02.2014 de la Primăria Constanţa.
În prezent, pe terenul de pe strada Traian 68 A urmează să fie ridicat un bloc de 13 etaje, locuinţe colective + terasă circulară,ntitularii proiectului fiind Ilie și Aneta Panait. În prezent, Cristian Gabriel Panait apare ca asociat şi administrator în societatea M.C.F. CONSTRUCT 2000 SRL, cu sediul social în municipiul Constanţa, strada Traian 68 A. Capitalul social subscris este de 200 lei, integral vărsat, fiind compus din 20 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociaţii societăţii sunt Măriuţ Adrian, născut în 1976 în Constanţa, care deţine 2 părţi sociale, şi Panait Cristian-Gabriel, născut în Piteşti, Argeş, care deţine 18 părţi sociale. Administratorul societăţii este Panait Cristian-Gabriel. Activitatea principală a societăţii este „lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“. Potrivit Registrului Comertului, Panait Cristian Gabriel apare asociat şi în SC TERRA TRUST CONSTRUCT SRL (radiată).
În ceea ce îl priveşte pe Octavian Caraivan, acesta apare ca administrator şi asociat în societăţile Safra Mali SRL şi Blue Bike Development SRL.
Explicaţii foto: În pozele 3 şi 4 se poate vedea vechiul imobil, pe pe locul căruia va fi construit blocul de 3 etaje.
Povestea terenului
Iniţial, terenul situat pe strada Sarmisegetusa la numărul 42 a aparţinut lui Iris Telea, fiind obţinut de la această persoană în baza procesului-verbal de predare-primire nr. 979776/21.02.2007, emis de Consiliul Local Constanţa, dosar cadastral 228/21.06.2007. Ulterior, Iris Telea a vândut, pe data de 20.03.2008, 2/4 din teren către Cristian-Gabriel Ciobanu, şi câte ¼ din teren către Octavian Caraivan şi Corneliu-Bogdan Grigorov. Pe data de 19.05.2014, a fost încheiat contactul de asociere în participaţiune, care are ca obiect edificarea construcţiei D+P+3 etaje de către Cristian Gabriel Panait pe terenul proprietate a lui Cristian-Gabriel Ciobanu, Octavian Caraivan şi Corneliu-Bogdan Grigorov.Legătura dintre Cristian Panait şi deja celebra SC Quadrifoglio SRL
Despre Cristian Gabriel Panait se ştie că, în martie 2008, fiind asociat şi administrator al societăţii MCF Construct Instal SRL (cu sediul în municipiul Constanţa, strada Vârful cu Dor nr. 7), a încheiat cu SC Quadrifoglio SRL (cu sediul social în municipiul Constanţa, strada Mihai Viteazu nr. 60) un antecontract de vânzare-cumpărare pentru un teren de 583,52 mp, situat pe strada Traian nr. 68 A. Antecontractul a fost prelungit până la data de 15 decembrie 2008, iar în anul 2009, ambele părţi au renunţat la încheierea contractului final de vânzare-cumpărare. Anul trecut, mai exact pe 19 august 2013, terenul de pe strada Traian 68A a fost cumpărat de la SC Quadrifoglio SRL de către Ilie Panait şi Aneta Panait. Preţul de vânzare a fost 496.742,72 de lei (111.600 de euro, calculat la cursul BNR de 4,45 de lei pentru 1 euro).În prezent, pe terenul de pe strada Traian 68 A urmează să fie ridicat un bloc de 13 etaje, locuinţe colective + terasă circulară,ntitularii proiectului fiind Ilie și Aneta Panait. În prezent, Cristian Gabriel Panait apare ca asociat şi administrator în societatea M.C.F. CONSTRUCT 2000 SRL, cu sediul social în municipiul Constanţa, strada Traian 68 A. Capitalul social subscris este de 200 lei, integral vărsat, fiind compus din 20 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociaţii societăţii sunt Măriuţ Adrian, născut în 1976 în Constanţa, care deţine 2 părţi sociale, şi Panait Cristian-Gabriel, născut în Piteşti, Argeş, care deţine 18 părţi sociale. Administratorul societăţii este Panait Cristian-Gabriel. Activitatea principală a societăţii este „lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“. Potrivit Registrului Comertului, Panait Cristian Gabriel apare asociat şi în SC TERRA TRUST CONSTRUCT SRL (radiată).
Despre constructorul M.C.F. CONSTRUCT INSTAL SRL
Potrivit datelor preluate de pe Registrul Comerţului, societatea M.C.F. CONSTRUCT INSTAL SRL, constructorul imobilului din strada Sarmisegetusa nr. 42, a fost înfiinţată în anul 2005. Capitalul social subscris este de 50.200 de lei, integral vărsat, fiind compus din 5.020 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. În prezent, asociaţii şi administratorii societăţii sunt Corneliu Mircea Popescu, născut în anul 1968, în Constanţa, şi Brăileanu Iulian, născut în 1976, în Constanţa. Fiecare asociat deţine câte 2.510 de părţi sociale. Activitatea principală a societăţii este „lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“.În ceea ce îl priveşte pe Octavian Caraivan, acesta apare ca administrator şi asociat în societăţile Safra Mali SRL şi Blue Bike Development SRL.
Octavian Caraivan vs Cristi Borcea
Interesant este şi faptul că numele lui Octavian Caraivan este legat şi de cel al lui Cristian Borcea, care se află în prezent la penitenciarul Poarta Albă. Potrivit Monitorului Oficial 0277/2002, Octavian Caraivan, alături de Georgică Giurgiucanu şi Stan Ion, a fost administrator al societăţii Holiday Club Neptun SRL, ai cărei acţionari erau Cristian Borcea, Maria Măriuţa, Rodica Cristina Ghionea, Giurgiucanu George, SC NEPTUN-OLIMP SA, SC GG & SON TRADING SRL.Octavian Caraivan şi legătura cu Georgică Giurgiucanu
În 2008, Georgică Giurgiucanu intra în societatea Pro-Verbe SRL, aducând aport în natură la capitalul social un teren de 11.354,85 mp, situat pe bulevardul Mamaia nr. 564, lot 2, număr cadastral 14986/2 (potrivit Monitorului oficial 2580 din 2008). Pământul fusese intabulat în cartea Funciară 51848, conform înscrierii 7578/2006 eliberate în dosarul 7578 din 7 aprilie 2006. „Terenul ce se constituie aport în natură nu este grevat de sarcini, ipoteci sau privilegii, nu face obiectul niciunui litigiu, nu a trecut în proprietatea statului în baza vreunui act normativ“, se spunea în Monitorul care consfinţea cooptarea lui Giurgiucanu. Se mai spunea că aportul în natură, adică terenul, are o valoare de 19.441.447,71 de lei, ceea ce l-a transformat pe cel numit de DNA învinuit în proprietarul a 99,999% din Pro-Verbe SRL. Odată cu intrarea lui Giurgiucanu, administrator a fost numit Octavian Caraivan. Georgică Giurgiucanu este una dintre „vedetele“ dosarului retrocedărilor. Ba chiar, se pare că pe la începutul anilor 2000 a avut foarte multă inspiraţie. Rechizitoriul DNA spune că Giurgiucanu, „pentru 355 euro, a intrat în posesia a 67.362,78 mp terenuri ale căror valori, subevaluate, rezultate din rapoartele de evaluare comandate de Primăria Constanţa, întocmite de învinuitul Dima Alin Horaţiu, însumează 3.989.388 euro“. Prin dispoziţia 796 din 19 martie 2004, primarul Radu Mazăre a retrocedat mai multe suprafeţe de teren către Georgică Giurgiucanu, Cristian Borcea, Maria Mariuţa, Mihai Camboianu şi SC Habitat şi Ambient SA. În rechizitoriul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se vorbeşte despre „modul de operare D“ în care sunt învinuiţi, printre alţii, următorii: Radu-Ştefan Mazăre, Nicuşor-Daniel Constantinescu, Ramona Dospinescu, Constantin Racu, Ion Marica, Georgică Giurgiucanu, Dragoş Emil Săvulescu, Mihai Camboianu, Cristian Borcea, Gheorghe-Valentin Ionescu, Basarab Popa, Alin Horaţiu Dima şi Maria Mariuţa. În fapt, aşa cum ZIUA de Constanţa a mai arătat, Georgică Giurgiucanu a fost mandatat de Ivonne Aline Buzescu-Movilă să o reprezinte în problema legată de retrocedarea unor suprafeţe de teren aparţinând familiei sale. Numai că, prin diverse tertipuri, drepturile succesorale au fost cumpărate de „echipa de aur“ formată din Georgică Giurgiucanu, Cristian Borcea, Maria Mariuţa, Mihai Camboianu şi SC Habitat şi Ambient SA, prin Gheorghe-Valentin Ionescu. Punerea în posesie s-a realizat în baza procesului verbal nr. 44542 din 30 martie 2004.Explicaţii foto: În pozele 3 şi 4 se poate vedea vechiul imobil, pe pe locul căruia va fi construit blocul de 3 etaje.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii