Fostă jucătoare, în prima ligă. Convocată la Naţională Cine este Roxana Solcan, surpriza campionatului de fotbal al poliţiştilor din Constanţa (galerie foto)
Fostă jucătoare, în prima ligă. Convocată la Naţională: Cine este Roxana Solcan, surpriza campionatului
27 Apr, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
5030
Marime text
Sala Sporturilor din Constanţa a găzduit competiţia de fotbal în sală organizată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual - Biroul Teritorial IPJ Constanţa. Surpriza competiţiei a fost agentul Roxana Solcan, de la Secţia 7 Poliţie Rurală Crucea, care a primit o distincţie pentru „singura femeie jucător de fotbal a campionatului“. Eveniment înregistrat în premieră în istoria întrecerii!
În vârstă de 24 de ani, Roxana Solcan activează în poliţie din 16 ianuarie 2017. Este născută la Constanţa şi a fost repartizată la Secţia 7 Poliţie Rurală Crucea, pe care a reprezentat-o la acest campionat. Tânăra poliţistă are însă un trecut de sportivă, între 13 şi 20 de ani jucând fotbal, la echipele constănţene SNC şi CFR. Astfel că, din acest punct de vedere, prezenţa sa în campionatul de fotbal al poliţiştilor din Constanţa nu surprinde, ci apare ca firească. Aceasta cu atât mai mult cu cât Roxana Solcan a jucat şi în prima ligă de fotbal feminin din România! Tânăra juca pe atunci fundaş central. Acum, la competiţia poliţiştilor, a evoluat mijlocaş şi a înscris şi un gol, în partida cu echipa Serviciului Rutier Constanţa (formaţia clasată pe locul doi şi singura neînvinsă din campionat).
În echipa Secţiei 7 Poliţie Rurală Crucea, Roxana a jucat alături de colegi de la posturile Crucea, Vulturu, Pantelimon, Ciobanu sau Hârşova. „A fost mai greu decât în confruntări de fotbal feminin, dar m-am descurcat, cu atât mai mult cu cât adversarii s-au comportat frumos. N-au fost probleme. Mi-a plăcut competiţia, a fost frumoasă“, a declarat poliţista.
„Colega noastră ne-a surprins de la bun început, jucând fotbal cot la cot cu noi, atunci când avem pregătire sportivă. La serviciu s-a integrat foarte bine şi are rezultate deosebite. Ne bazăm pe ea. La campionat a impresionat pe toată lumea. A avut şi câteva intervenţii importante, în momente cheie ale partidelor“, a spus şi Vasile Zelcă, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual - Biroul Teritorial IPJ Constanţa.
Roxana Solcan a început să joace fotbal urmând exemplul fratelui său mai mare, Adrian, care a evoluat şi el la SNC, sub bagheta lui Ion Zlate. „Fratele meu a fost junior la SNC, a jucat cinci - şase ani, după care a plecat la şcoala militară. Acum e încadrat şi el în Poliţie. Cu SNC am evoluat şi la faze zonale, iar ulterior am evoluat în prima ligă. Am fost chemată în trei rânduri şi la lotul naţional de tineret al României. Pe când jucam la fotbal feminin le-am avut colege şi pe Niculina Radu, Diana Gidu, (n.r. actualele antrenoare ale echipei Selena SN), Nicoleta Cioroiu sau Alexandra Smărăndescu. Am prins-o şi pe Florentina Spânu (n.r. actualul căpitan al echipei naţionale, fostă fotbalistă la SNC, actulamente jucătoare la echipa daneză Fortuna Hjorring)“, a precizat Roxana Solcan. Timp de doi ani, a fost şi căpitan de echipă! Roxana a debutat în prima ligă a fotbalului feminin din România la numai 13 ani, în 2007, în partida CFR Constanţa - Fair-Play Bucureşti 8-0, echipa gazdă fiind pregătită de Diana Gidu.
Citeşte şi:
Poliţiştii din Constanţa s-au întrecut la fotbal. Cine sunt campionii. O poliţistă - surpriza campionatului

„Ne-a surprins de la bun început“

Debut în Divizia A la numai 13 ani

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii