Francezii, la braţet cu PSD-ul? Ce legături sunt între Colas, autostradă şi fosta firmă a lui Tusac (galerie foto + documente)
Francezii, la braţet cu PSD-ul?: Ce legături sunt între Colas, autostradă şi fosta firmă a lui Tusac (galerieCompania franceză Colas se retrage din proiectul de construire al autostrăzii, mai precis a încetat lucrările pe tronsonul Cernavodă-Medgidia.
Mai exact, francezii se plâng din cauza faptului că nu au obţinut certificatul de descărcare de sarcini arheologice pentru o porţiune de 14,4 km din tronsonul amintit şi nu s-au făcut exproprierile şi, din aceste cauze, s-au văzut în imposibilitatea de a continua treaba. Aşa că au ameninţat cu rezilierea unilaterală a contractului pe care îl au cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale şi ducerea problemei la Curtea Internaţională de Arbitraj.
Chiar dacă cei de la Colas susţin că ei vor rezilia contractul, şi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, susţine că instituţia pe care o conduce va pune piciorul în prag în cazul înţelegerii pentru construirea autostrăzii cu cei de la Colas.
Belgianul de la Mangalia
Francezii de la Colas SA Franţa, cu sediul în localitatea Boulogne, sunt asociaţi în mai multe societăţi din România: Transbitum SA, Bitumtrading, Colas România SRL, Antrepriza Drumuri şi Poduri ADP Timişoara SA, Construcţii Feroviare Iaşi - Grup Colas, Sorocam şi Colas Drumuri. Mare este uimirea când realizezi că în SC Transbitum SA a fost asociat „belgianul" Mihai Claudiu Tusac, primarul PSD-ist al Mangaliei. Un extras din 2003 de la Registrul Comerţului ne arată că Tusac era asociat în SC Transbitum SA cu confraţii săi belgieni Marc Luc Jean Gunsbourg, Vasile Paraschiv şi Marc Maria Eduard Van Mael, dar şi cu mioriticul Ernest Virgil Popovici. În iunie 2007, Tusac dispare din acţionariatul Trasbitum, locul celor cinci fiind luat de două persoane juridice: Transbitum International Kft, reprezentată prin Nicolas Herve Marie Miravales şi Bitumtrading, reprezentată prin Corneliu-Dan Bădescu. După ceva vreme, în ianuarie 2010, unic asociat al Transbitum apare Colas SA Franţa Sucursala România. Aşadar, o afacerea a primarului belgian Mihai Claudiu Tusac a ajuns la francezii de la Colas, care acum vor să renunţe la autostradă parcă în ciuda autorităţilor române şi spre bucuria celor care au vrut, de la bun început, să pună beţe în roate proiectului numai pentru că aparţine unei guvernări cu altă culoare politică decât a lor.
Bitumtrading are unic acţionar Colas SA, dar şi acelaşi administrator (acelaşi ca şi în cazul Transbitum), Stephane Michael Georges Braban.
Întrebări fără răspuns
După cum se ştie, în problema autostrăzii a fost implicat şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, care nu a semnat, pentru o bună perioadă de timp, Certificatul de Urbanism pentru tronson. Cu... fast, săptămâna trecută a semnat nu numai un act, ci chiar zece, pentru a le scoate ochii celor care puneau în cârca lui stoparea lucrărilor la autostrada care leagă litoralul de ţară. Merită subliniat şi faptul că, ieri, Colas Group, altă firmă din grupul Colas, a participat la o licitaţie la Costineşti, alături de Litoral Construct, unde au avut ca şi competitor societatea Apolodor Com Impex, subcontractorul pe care l-a angajat pentru lucrările la autostradă. Cele două firme s-au bătut pentru contractul „proiectare, verificare şi execuţie modernizare drumuri zona de nord, asfaltare strada Mănăstirii, construire clădire pentru asistenţă după programul şcolar after-school şi amenajare punct arheologic", iar francezii au făcut o ofertă de 8.059.405,19 lei (1.903.047,27 euro).
Menţionăm că am încercat să îi contactăm pe cei implicaţi în poveste pentru a-şi spune părerea referitor la legăturile dintre Tusac şi Colas. Primarul Mangaliei a preferat să ne trântească telefonul în nas în loc să ne ofere un răspuns, iar la numărul postat pe site-ul Colas nu a răspuns nimeni. Contactat telefonic, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, ne-a transmis prin consiliera sa, Laura Gafencu, faptul că se află în drum spre Bruxelles, dar că ne va da un răspuns cât de curând.
Vom reveni.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp