Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:12 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gest fără precedent, cu trucaje Parcările CNAPMC şi ANR, „accesorizate" cu poze cu Valentin Preda, în uniformă de deţinut

ro

21 Feb, 2013 20:00 4148 Marime text
afise_preda_1.jpgLa doar o zi după ce procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au anunţat începerea urmării penale faţă de fostul secretar de stat Valentin Răducu Preda, în faţa sediilor Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CNAPMC) şi Autorităţii Navale Române (ANR) au apărut fluturaşi cu Preda. Mai exact în parcările CNAPMC şi ANR au fost văzute, în parbrizele maşinilor, fluturaşi alb-negru reprezentându-l pe Preda, prietenul primarului Radu Mazăre, pe care acesta din urmă l-a susţinut necondiţionat pentru postul de secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

afise_preda_2.jpgFluturaşul cu pricina este o poza din publicaţia online Times New Roman. Fotografia este însă trucată. Ea îl înfăţişează pe social democratul Valentin Preda în uniformă de deţinut, ţinând în mâini un tricou, în timp ce pe fundal este scris „Penitenciarul Jilava". Subliniem, poza reprezintă un trucaj.

De menţionat este că alături de fostul secretar de stat, demis de premierul Victor Ponta la scurt timp după ce acesta a fost dus la audieri de către procurorii DNA, mai apare un personaj, în exact aceeaşi ipostază.

Atât CNAPMC, cât şi ANR sunt instituţii din subordinea Ministerului Transporturilor.

Amintim că, potrivit DNA, în sarcina lui Preda s-a reţinut „infracţiunea de complicitate la folosirea, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la asemenea informaţii în legătură cu fapte de corupţie şi infracţiunea de deţinere, în afara îndatoririlor de serviciu, a unui document ce constituie secret de stat".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii