Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:32 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Grav afectați de restricțiile pandemiei Managerii din învățământul privat constănțean, forțați să reducă taxele și să trimită angajații în șomaj

ro

01 May, 2020 00:00 7371 Marime text

În învățământul privat din Constanța este cuprins, la ora actuală, circa 1% din totalul populației școlare a județului, în forme începând de la grădiniță și până la studii universitare, incluzând școli postliceale sau profesionale.

Un sector puternic afectat de actuala pandemie, dar mai ales de restricțiile impuse de starea de urgență decretată de Guvernul României. Restricții care, evident, grevează asupra bugetelor acestor instituții, nu toate fiind acreditate, deci nefiind beneficiarele sprijinului din partea autorităților locale, tradus în acel per capita elev.
Se vorbește deja despre dispariția din toamnă, la nivel național, a mai mult de jumătate din unitățile catalogate de foarte mulți mai repede drept o afacere în care sunt cuprinși 15.000 de oameni, mulți dintre ei deveniți șomeri.

Pe de altă parte, este o stare tensionată și în rândul părinților, care trebuie să știe către ce să se îndrepte din toamnă, așa încât copiii lor să nu rămână pe dinafară.
Am încercat să aflăm de la managerii unora dintre cele mai importante instituții de învățământ privat din Constanța care este situația și ce perspective se iau în calcul.
 

Școală Gimnazială „Petre Ispirescu”

300 de copii constănțeni învață la Școala Gimnazială „Petre Ispirescu”, care are acreditate de Ministerul Educației nivelele preșcolar și primar, iar la nivel gimnazial, deocamdată doar autorizați, deci fără „sprijinul” per capita. „Este cu-adevărat o perioadă tulbure, în care trebuie să ne reașezăm toată viziunea noastră în ceea ce privește lucrul cu copiii, chiar dacă predarea nu are de suferit, întrucât procesul de învățare continuă în online până pe 12 iunie”, a declarat pentru ZIUA de Constanța Ana-Loredana Muscină, fondatorul acestei instituții private. „Dar nu cred că ne-am fi putut descurca fără subvenția primită de la autorități pentru nivelele acreditate; altfel, taxele de școlarizare ar fi trebuit să fie și mai mari, ținând cont de faptul că, pe lângă cele patru ore de cursuri, oferim multe alte servicii. Pe cele două luni în care s-a decretat stare de urgență taxele au fost reduse, chiar dacă în contractul nostru este stipulat foarte clar faptul că taxa de școlarizare trebuie achitată integral, indiferent de numărul de zile în care copilul absentează. Dar, fiind o situație specială pentru toată lumea, am încercat să reducem cheltuielile la minimum posibil. Am dat în șomaj tehnic o parte din personalul didactic auxiliar, iar cel nedidactic a intrat în totalitate în șomaj, astfel încât să putem reduce taxele: Și pentru că sunt foarte mulți părinți afectați de această perioadă și trebuie să ne înțelegem unii pe ceilalți. Altfel nu putem să rezistăm”, a mai precizat același interlocutor. Adăugând că urmărește cu interes evoluția situației, întrucât înainte de intrarea în carantină au existat numeroase solicitări din partea părinților pentru organizarea unei școli de vară. „În consiliul administrativ vom stabili care este conduita noastră după 12 iunie, după închiderea oficială a anului școlar, în funcție de situația la nivel național”.
În ceea ce privește înscrierile pentru anul școlar viitor, acestea au fost programate până pe data de 11 martie, ala încât la clasa pregătitoare s-a realizat efectivul unei clase și încă jumătate.
 

Centrul Baby Genius

Liliana Naclad, administrator al Centrului Baby Genius, aflată în faza de depunere documente de avizare ARACIP, funcționează în Constanța de opt ani. Printr-o postare pe Facebook își exprima, de asemenea, îngrijorarea în ce privește continuarea rămânerii pe piață. „Declarații Iohannis în direct la tv: «grădinițe și școli închise până în septembrie», implicit și colectivitățile din centrele de dezvoltare timpurie, deși nu a spus-o cu subiect și predicat. Nu spun că e o măsură incorectă, dar nu e în cadre concise. În același moment sună o mămică și întreabă ce acte sunt necesare pentru înscrierea din septembrie la Baby Genius. Răspuns: nu știu, nu ce acte, ci dacă vom mai fi pe piață. Mămica nedumerită: «Nu cred, să nu închideți ! Vreau să îmi aduc copilul la dvs!». Da! Și eu vreau, dar mai ales îmi doresc să îmi revăd copiii de care, o seceră nevăzută, m-a despărțit de pe 11 martie. Și mi-e dor de ei, chiar dacă ne mai vedem online. Devin din ce în ce mai sceptică pentru că pur și simplu spațiul e închiriat, iar proprietarul va vrea ce i se cuvine, iar noi nu producem, deci, de unde bani de chirie? Și așa a dat dovada de înțelegere. Pe wapp mesajele curg: ce facem cu copiii? Răspuns «nu știu!» Și eu mă întreb ce fac cu angajatele, care de pe 15 mai nu mai beneficiază de șomaj tehnic. Sunt multe necunoscute, aștept publicarea în Monitorul Oficial și văd cum pot gestiona această criză la nivel micro. Am câteva variante, însă aștept cadrele legale. Până atunci să ne rugăm să ne lumineze pe toți Dumnezeu, că de revoltat, în grupuri mai mari de 3, nu avem voie. În curând voi arbora un drapel alb, în semn de protest și de incapacitate de acțiune. Cert e că acest Covid 19 face mai multe victime socio-economice decât de contact viral“, a scris Liliana Naclad, administrator al Centrului Baby Genius.
 

Grădinița particulară „COMENIUS”

La Grădinița particulară Comenius (acreditată MEN), părinții nu au mai plătit taxe pe lunile aprilie, mai, iunie, iar cadrele didactice au fost în concediu de odihnă în perioada 1 aprilie – 1 mai. „Cu toate că au fost în concediu, cadrele didactice au ținut legătura cu copiii și părinții prin intermediul unei platforme inițiate de grădiniță, oferindu-le teme zilnic, în funcție de materialele pe care le pot găsi în casă și apoi le postează pe pagina de Facebook. Încheiem anul școlar 2019-2020 fără concedieri, așa cum, de altfel, de 20 de ani de când suntem în sistemul educațional constănțean nu s-a întâmplat”, a declarat prof. Clemența Garabet, managerul grădiniței Comenius. „Unitățile de învățământ acreditate au aceleași drepturi precum grădinițele de stat, așa încât sperăm ca și noi să beneficiem de un sprijin din partea autorităților locale, care ar fi bine venit.
Săptămâna viitoare vor fi afișate locurile pentru înscriere la grupele de grădiniță pentru anul școlar 2020-2021, iar după 15 mai părinții sunt așteptați să depună dosarele”, a mai adăugat prof. Garabet.
 

Universitatea „Andrei Șaguna”

După cum ne-a informat prof. univ. dr. Aurel Papari, Universitatea „Andrei Șaguna” din Constanța desfășoară, începând cu data de 14 martie, toate activitățile didactice în mediul on-line, prin intermediul platformei de e-learning Univer-Sea.Net și a aplicațiilor Zoom, Facebook, Microsoft Teams, Skype și prin constituirea de clase virtuale.
„Conform calendarului, semestrul al II-lea se va finaliza pe data de 15 mai pentru anii terminali și pe 29 mai pentru ceilalți ani de studiu. După data de 18 mai, vor fi organizate consultații on site pentru pregătirea sesiunii de vară. Activitățile de cercetare au fost continuate prin desfășurarea, on-line, de workshop-uri în care au fost abordate teme de stringentă actualitate: «Atitudinea mea față de izolarea impusă», «Credință și religiozitate în vremea pandemiei», «Fricile sociale în vreme de criză».

Pentru reducerea riscului de îmbolnăvire, sesiunea de examene nu are prevăzute examinări orale, evaluările având doar forma referatelor sau a proiectelor și cea a examenelor scrise, care se vor desfășura la sediul universității, în condiții de strictă securitate sanitară, în perioada 2-19 iunie pentru studenții din anii finali și în perioada 1-24 iulie pentru cei din anii mici și studenții masteranzi. Examenul de licență se va desfășura în a doua parte a lunii iulie, conform procedurii care a fost aplicată în anii precedenți.
UAS a decis să vină, în aceste momente dificile, în sprijinul viitorilor candidați eficientizând procesul de admitere, prin punerea la dispoziție a unui instrument modern de ADMITERE ON LINE. Astfel, admiterea în anul universitar 2020-2021, se va face începând cu data de 11 mai, prin accesarea platformei de admitere care va fi disponibilă pe www.andreisaguna.ro.
În acest an, UAS a decis eliminarea taxei de admitere, scăzând astfel presiunea financiară asupra familiilor. Candidații nu vor mai trebui să se deplaseze pentru depunerea dosarelor la sediul UAS, platforma oferind o largă accesibilitate si echitabil acces, eficientizând procesul și scurtând timpii de așteptare a rezultatului admiterii, care se va desfășura, pentru toate specializările, doar în baza dosarului, rezultatul fiind comunicat în ziua următoare înscrierii“, a mai precizat preşedinele Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa, Aurel Papari.
 

Liceul Internațional de Informatică

Din partea acestei instituții de învățământ am primit o declarație oficială a managerului Murat Agce „În momentul de față, Liceul Internaţional de Informatică Constanţa (ICHC) nu este afectat financiar, deoarece avem un business plan flexibil stabilit, în care sunt incluse, preventiv, și măsuri pentru gestionarea situațiilor de crize, care ne permit adaptarea la noile condiții cerute de MEN, elevi, părinți, societate, etc., iar în momentul actul, de plină pandemie cu COVID-19, a fost o provocare să ne schimbăm abordarea și să practicăm alt mod de a păstra relația cu elevii și părinții noștri.
Măsurile luate de Liceul Internaţional de Informatică Constanţa, pentru a face faţă financiar, au fost de a continua procesul educațional, dar cu predare în mediul online și să ne adaptăm în noile condiții provocate de COVID-19, astfel încât, fiecare profesor al cancelariei liceului nostru a contribuit la continuarea fluxului informațional și la menținerea echilibrului emoțional al elevilor noștri. Cu toții am depus efortul necesar în păstrarea unui echilibru în tot ceea ce înseamnă acest nou proces și în acomodarea folosirii tehnologiei din sistemul online. Noi, întreaga echipă ICHC, am continuat să aducem la zi responsabilitățile noastre cu respectarea obligațiilor contractuale asumate la începutul anului școlar 2019-2020. Traversăm cu toții o perioadă plină de provocări cauzată de apariția globală a virusului COVID – 19. Ca o măsură preventivă suntem nevoiți să trăim distanțarea socială și astfel am avut timp să reflectăm asupra celor întâmplate și să ne gândim la noile perspective de viitor, iar eu, ca manager al ICHC, văd o oportunitate și o nevoie lipsă în sistemul nostru educațional românesc, și anume, dezvoltarea și acreditarea predării în sistemul online în rândul liceelor din România. Posibilitatea Online study from home, așa cum se practică în țările dezvoltate“.


Am purtat discuții și cu alți manageri de instituții neacreditate, deci care nu beneficiază de sprijin din partea autorităților, dar care au o afacere puternică în spate și care au declarat că vor susține, parțial, pe o perioadă limitată de timp, anumite costuri, legate de închirierea spațiilor în care își desfășurau activitatea, tocmai pentru a nu le pierde, în speranța că din toamnă își vor relua activitatea.



Citește și:

Oficial de la Inspectoratul Şcolar. În atenţia părinţilor Lista grădiniţelor, şcolilor şi liceelor private autorizate din judeţul Constanţa (galerie foto)


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Marian 01 May, 2020 00:03 Daca respectivele unitati sunt acreditate, adica respecta standardele de educatie nationale, bune /rele cum or fi.. ar trebui sustinute de stat.. daca nu sunt acreditate si isi desfasurau activitatea dupa alte standarde, care, de inteles ca ar fi mai inalte decit ce poate oferi statul roman in prezent(neverificate/adica nefiind acreditate), nu intrereseaza statul roman in mod direct in materie de subventionare. Daca, parintii care nu-si mai pot intretine copiii la scolile private/neacreditate, ar trebui sa coboare standardele educatiei copiilor lor la ce poate oferi statul roman in momemtul de fata si sa-i incrie la invatamintul de stat-GRATUIT-si sa nu se mai milogeasca... Sau.. sa-si vinda viloaiele si masinile de lux si sa plateasca in continuare pentru educatia aceea sofisticata la care aspira.. Cum se zice.. te intinzi cit iti este plapuma.. Nu vreau sa jignesc pe nimeni cu acest comentariu.. dar cind te duci la magazin sa cumperi ceva.. iei de banii pe care ii ai in buzunar.. nimeni nu moare de foame nici daca maninca doar piine goala ani de zile.. asa ca mai terminati cu pitzoponcelile si smiorcaielile si trimiteti-va copiii la scoli de stat.. ca si acolo se invata carte, daca au ceva in cap.. nu numai alintaturile cu care au fosy obisnuiti pina acum... Educati-va copiii si pentru vremurile ce vor veni, si nu va mai smiorcaiti atit.. sunt copii care nu au ce minca seara cind se culca..