Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:16 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iată cum nu a premeditat Mazăre retrocedările (document)

ro

25 May, 2012 02:14 4657 Marime text
DESCHIDERe_Premeditare.jpgMotto: Radu Mazăre, pentru Evenimentul Zilei - „La acea dată nu reprezenta pentru mine o prioritate retrocedarea, deoarece în calitate de primar aveam de rezolvat lucruri mai importante"

Primarul Radu Mazăre a fost, miercuri, din nou în faţa instanţei în dosarul retrocedărilor. S-a îmbrăcat frumos, ca în faţa dirigintelui, aşa cum a glumit, şi a dat explicaţii. A zis că avea lucruri importante de rezolvat, ca primar, în perioada în care au fost puse la cale retrocedările. „De abia luasem mandatul de primar, iar oraşul era destul de distrus din punct de vedere al infrastructurii. Se întâmpla în anul 2000", a mai zis Mazăre. Aşadar, a negat cu totul că retrocedările ar fi fost premeditate. În continuare, vă prezentăm un caz de retrocedare nepremeditată de administraţia Mazăre. Doar unul dintre cazuri, cel în urma căruia a luat naştere City Park Mall. Pentru centrul comercial a fost sacrificată o mare parte din cel mai mare parc pe care îl avea Constanţa. Atunci, Parcul Tăbăcărie, aşa cum îl ştiau constănţenii, nu a mai existat. Încă din 2000, când a fost făcută prima notificare privind retrocedarea terenului din Parcul Tăbăcărie şi până în ultima zi a lui mai 2008, atunci când primarul Radu Mazăre a inaugurat cu mare fast clădirea în formă de ambarcaţiune, au curs râuri de cerneală despre ceea ce ar putea fi numită „afacerea secolului" la Constanţa în materie de retrocedări.

Mai întâi concesionăm, apoi retrocedăm. Avantaj Holland

După cum spuneam, în anul de graţie 2000, mai precis în luna septembrie, Consiliul Local Constanţa vota hotărârea 396, la iniţiativa lui Radu Mazăre, care aproba construirea centrului comercial în Parcul Tăbăcărie, pe un teren de 43.500 mp. Beneficiar: Holland Development Group SA. Însă planul le-a fost dat peste cap de Autoritatea Publică Teritorială pentru Protecţia Mediului, care a respins proiectul, dat fiind faptul că suprafaţa făcea parte din domeniul public al municipiului Constanţa. Hotărârea prevedea concesionarea, prin licitaţie publică, a unui teren de 22.750 mp, situat în parc, în vederea realizării centrului comercial. Consiliul Local Municipal intenţiona în acest fel să concesioneze o suprafaţă din proprietatea publică a municipiului. Iniţiativa a stârnit, la acea vreme, intense reacţii contra din partea societăţii civile şi a ONG-urilor de Mediu. Mai mult de 1.000 de oameni au semnat că se împotrivesc proiectului şi schimbării destinaţiei parcului. Urmare a tam-tam-ului creat, aceiaşi aleşi locali au aprobat în şedinţa din decembrie 2001 o hotărâre care le modifica pe cele de dinainte şi specifica în mod clar că terenul este domeniu privat al CLM, nicidecum public, aşa cum era considerat cu un an înainte. Deja se făcuse prima mutare. Prin notificarea nr. 105830, depusă pe 7 august 2001 la Primăria Constanţa de către o societate de avocatură în numele Ştefaniei Gardef-Dragne, Eleonorei-Lavinia Gardef, Corneliei Gardef şi al lui Adrian Sorin Mugur Cănănău, se solicită restituirea în natură a unui teren de 100.000 mp, situat în Parcul Tăbăcărie. Cererea nu a primit niciun răspuns până în 2003, când, în septembrie, edilul Radu Mazăre, prin dispoziţia de primar 2444, a acceptat atribuirea de măsuri compensatorii pentru doar 10.000 mp. Cu „doar" 90.000 mp mai puţin decât obiectul revendicării.

Cheia: drepturile litigioase

Articolul 1 al dispoziţiei de primar spune că se „respinge cererea de restituire în natură a imobilului situat în parcul Tăbăcărie (...), formulată prin notificarea 1886/6.08.2001, parţial, deoarece o parte din teren aparţine domeniului public. Art. 2 - se stabileşte ca valoarea echivalentă şi parţială a imobilului imposibil de restituit şi cuvenită notificatorilor este în sumă de 94.020.134.941 de lei, reprezentând echivalentul a 2.782.237 USD (1USD = 33.793 lei), în limita căreia se vor acorda măsuri reparatorii. Moştenitorii de drept ai lui Stoian Gardef au primit, cu titlu de compensaţie, 19 terenuri, însumând 39.481 mp, în intravilanul Constanţei. Însă chiar înainte de a se pune în practică măsurile reparatorii (noiembrie 2003), beneficiarii de drept ai retrocedării au cesionat drepturile litigioase, prin contractul 3337/17.09.2003, firmei Holland Development Group SA din Bucureşti. Au primit în schimbul „tranzacţiei" două miliarde de lei. Au pierdut astfel toate drepturile care decurgeau din notificarea restituirii terenului. La rândul său, societatea comercială bucureşteană a cesionat o parte dintre drepturi lui Daniel Ene (contract 1069/13.09.2003). Iar drepturile litigioase practic nu existau. La fix două luni din ziua în care Ene se înţelegea cu Holland, primarul Radu Mazăre semna o nouă dispoziţie, cu numărul 3135, care decide ca Daniel Ene să primească, în compensare pentru dreptul cesionat de SC Holland Development Group SA, 18 terenuri în Constanţa şi Mamaia. Dar ce drepturi avea Daniel Ene, din moment ce contractul pe care îl încheiase cu Holland era nul de drept, nefiind vorba despre niciun litigiu?! Întreaga poveste a notificărilor şi dispoziţiilor s-a continuat prin dispoziţia 2992/29.10.2003, prin care SC Holland Development Group SA a primit 28.635,11 mp, în valoare de 1.995.288,15 USD, în Parcul Tăbăcărie, şi încă 23.820,6 mp în compensare.

Prejudiciul unei nepremeditări

Pe acest teren a fost plănuit de la bun început mall-ul. Suprafaţa a fost întregită de alte două terenuri, de 12.888 mp, respectiv 9.861 mp, concesionate de Holland de la Primărie, în baza contractului 40746/20.03.2002. Cea mai fericită lună pentru Holland Development Group a fost, probabil, decembrie 2003, când, printr-o altă dispoziţie, cea cu numărul 3332, Radu Mazăre a recunoscut din nou dreptul SC Holland Development Group SA asupra celor 100.000 mp şi i-a dat în compensare 133.694 mp de teren. Anchetatorii DNA au urmărit nu numai modul în care s-a făcut retrocedarea, ci mai ales subevaluarea preţului terenului cu 15%. Expertiza DNA-ului spune că evaluarea s-a făcut într-un mod cu totul nejustificat, pământul fiind cotat cu trei preţuri pentru un metru pătrat: 20 USD, 63 USD şi 90 USD. Anchetatorii au calculat la un preţ de 90 USD pentru un metru pătrat şi a reieşit un prejudiciu adus patrimoniului municipiului Constanţa de 1.185.250 de dolari.

Actori în această poveste mai sunt:

- Sorina Gina Hortolomei Moscu - administrator al Holland Development Group SA şi, printre altele, implicată în: Mehmetoglu, Mobitom, Mega Development, Bulevard SA, Aqualand, Millenium Global Development. Se spune despre ea că ar fi verişoara lui Radu Mazăre.

- Talmage Overseas Limited - asociat persoană juridică în New Home Construct SA (inculpat în dosarul retrocedărilor, alături de administratorul său de la acea vreme, Mihai Sergiu Ceacîreanu), City Park Management (una dintre firmele din spatele centrului comercial) şi Mega Development (societate din „universul Hortolomei Moscu")

- Elan (Emilian) Schwartzenberg, fostul soţ al Mihaelei Rădulescu, prieten bun al primarului Radu Mazăre, alături de care a tăiat, de altfel, panglica inaugurală a City Park Mall. Când? Cu o zi înaintea alegerilor locale din 2008.

- Comisia de aplicare a Legii 10/2001 - Mazăre Radu Ştefan - primarul municipiului Constanţa, Constantinescu Nicuşor Daniel - fost consilier municipal, Racu Constantin - fost director al Direcţiei Administraţie Publică, Dospinescu Daniela Ramona - directorul Direcţiei Patrimoniu, Marica Ion - directorul Direcţiei Tehnic Investiţii, Miron Dan - fost consilier municipal şi consilierii juridici Tălpău Cristian, Chircă Nora Alina şi (fost) Ghiţulescu Bogdan.

Vom reveni în ediţiile viitoare şi cu alte exemple de nepremeditare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • krik 25 May, 2012 11:58 As fi vrut sa fac un comentariu referitor la acest articol, dar nu mai am spatiu aici si ma tem ca nu-l citeste nimeni.