Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:28 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imaginea politică bate ideile USL-iştii plănuiesc relansarea turismului cu reinventarea unui brand turistic şi a unui minister existent (galerie foto)

ro

26 Aug, 2011 22:13 3141 Marime text
01_usl_turism_usl_turism.jpgToată floarea cea vestită a PSD-ului, PNL-ului şi a PC-ului, cu câteva excepţii, s-a adunat ieri la Mamaia, pentru a prezenta viziunea USL în materie de turism, o viziune mai mult sau mai puţin originală care cuprinde o serie de măsuri copiate într-o proporţie semnificativă de la alţii.

De pe lista propunerilor acestora fac parte crearea unui minister al Turismului - deşi există un astfel de organism care se ocupă deja de acest sector al economiei, definirea unui produs turistic, dar şi a unui branding de ţară şi a brandingului de propus turistic, lucruri pe care le avem deja. Brandul turistic de ţară a fost lansat anul trecut în iulie la Shanghai, de către ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, şi care promovează România prin sloganul "Explore the Carpathian garden". Cu o lipsă de originalitate dusă de la extrem, useliştii s-au bucurat mai mult de decorul creat de organizatorii evenimentului, unul de vacanţă.

usl_turism_2.jpgÎntâmpinaţi de două domnişoare cu ţinute sumare, dar şi de alte două veneţiene, laolaltă pesediştii, liberalii, conservatorii s-au adunat să vorbească despre cum pot ei mai bine să facă din turism o industrie. Aşa cum se întâmplă de obicei, partea cea mai interesantă a evenimentului a fost cea de sosire a invitaţilor, unul şi unul, feţele cele mai importante ale celor trei partide politice, dar şi primari din judeţ care au de-a face cu turismului în zona pe care o au în subordine. Nu au lipsit consilierii locali Ecaterina Prodan, Ali Nurhan, Răducu Popescu, consilierul judeţean Dumitru Coiciu, viceprimarul Gabi Stan, senatorul Alexandru Mazăre venit cu fratele său Mihai Mazăre, preşedintele PC Daniel Constantin, Maria Grapini, Corina Martin - preşedintele Asociaţiei Naţională a Agenţiilor de Turism, Mohammad Murad - preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turism , vicepreşedintele CJC, Cristinel Dragomir, Relu Fenechiu vicepreşedintele PNL, deputatul PSD - Eduard Martin, primarul Mangaliei - Claudiu Tusac, primarul Medgidiei - Marian Iordache, primarul din Eforie - Ovidiu Brăiloiu, Claudiu Săftoiu, comentatorul sportiv Cristian Ţopescu, Gheorghe Dragomir - preşedintele PNL Constanţa, senatorul Puiu Haşotti, Laurenţiu Marin - fostul director de la ABADL, actual consilier judeţean, viceprimarul Decebal Făgădău, primarul Radu Mazăre, dar şi mulţi alţii , cărora li se adaugă mai mulţi hotelieri.

Reuniunea useliştilor a început cu prezentarea proiectului USL, vicepreşedintele PSD, Constantin Niţă, care mai mult i-a plictisit pe colegii săi decât să le suscite interesul. Atenţia însă le-a fost atrasă de regia pregătită pentru acest eveniment, mai mulţi tineri au fost îmbrăcaţi în costume speciale pentru surf, kait surf, motociclism, dar şi tradiţional. Nu a lipsit nici DJ-ul din cluburi, doar manechinele care erau pregătite să defileze alături de primarul Mazăre au ratat intrarea. Se pare că preşedintele PSD Victor Ponta, nu a vrut să aibă parte de o astfel de reprezentanţie din partea domniţelor venite special pentru a ţine companie primarului.

Se vrea un brand turistic marca USL

Viziunea USL pentru turism, aşa cum arată ea cuprinde trei capitole: diagnoză, premise ale dezvoltării unui turism industrial în România şi măsuri de stimulare a turismului. În prima parte sunt date statistici le bugetului alocat turismului din 2006, veniturile aduse de turism la bugetul de stat, într-un cuvânt, în opinia useliştilor, "dezastrul guvernării în turism", dar şi texte întregi în care se critică strategiile actualei guvernări pentru promovarea turismului şi atragerea turiştilor străini la noi în ţară. Aici se aminteşte despre sloganul "România, land of choice", care, în opinia lor ar fi fost "doar o pierdere de bani". Despre plaja litoralului cei care au întocmit viziunea USL vorbesc despre modalitatea de atribuire a plajelor operatorilor economici care le subînchiriază, dar şi de lipsa parcărilor.

Partea cea mai interesantă a viziunii USL-ului apare la capitolul dedicat măsurilor de stimulare a turiştilor, măsuri care sunt izbitor de asemănătoare cu unele puse deja în aplicate de cei care se află la acest moment la guvernare. De pe lista propunerilor acestora fac parte crearea unui minister al Turismului, deşi există un minister care se ocupă deja de acest sector, definirea unui produs turistic, dar şi a unui branding de ţară şi a brandingului de propus turistic, lucruri pe care le avem deja. Brandul turistic de ţară, lansat anul trecut în iulie la Shanghai, promovează România prin sloganul "Explore the Carpathian garden". Cu alte cuvinte, la acest capitol, viziunea USL nu a fost deloc una originală, sunt spuse doar aceleaşi lucruri cu alte cuvinte. PSD şi PNL mai propun eliminarea interdicţiei de construire în zona costieră, cu excepţia plajelor şi a rezervaţiilor naturale.

Brand cu statut fără constrângeri marca Mazăre

În stilul său propriu, Mazăre a susţinut ieri că la Mamaia, litoralul românesc trebuie să se promoveze cu un brand diferit, acela de zonă a "turismului fără constrângeri", în care petreci toată noaptea şi fumezi. A vorbit şi despre o altfel de privire care trebuie aruncată asupra litoralului, pentru a suplini dezavantajele legate de infrastructura veche şi sezonul estival scurt. "Trebuie să ieşim cu ceva ce alţii nu oferă, anume turism fără constrângere, cu reguli puţine. Sunt foarte puţine locurile în Europa în care te duci ca turist în club, petreci toată noaptea şi fumezi. Este o promovare pe un segment de turişti care vor să facă aşa ceva. Sunt foarte puţine locuri de agrement pe mare în care poţi face skijet fără permis. Trebuie să te duci la mama dracu' din staţiune. Să ieşim ca şi brand cu acest statut de turism fără constrângeri. Cei din ţările arabe, de exemplu, ar veni în număr foarte mare pe acest gen de turism, de distracţie şi cluburi", a explicat Mazăre.

El a spus că litoralul românesc ar trebui să aibă strategii diferite de promovare, în funcţie de ţara şi segmentul de turişi vizate. Şi jocurile de noroc şi a cazinourilor ar trebui, în viziunea sa, să beneficieze de statut special. În plus, marea ar urma să fie liberă pentru agrementul nautic cu motor şi vele.

„Sunt ramuri din turism distruse de cei care promit acum"

Despre programul USL-ului am încercat să aflăm şi părerea unuia dintre oamenii care a venit cu o viziune mult mai lărgită asupra a ceea ce însemnă turismul, Mohammed Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turism din România: „Programul USL-ului pe turism nu spune nimic concret. România are nevoie de programe pe o singură foaie, direct pe subiect, foarte punctual. Primim cu bucurie orice program care se bazează pe practici directe şi care să fie de folos pentru prezent şi viitor. Sunt anumite ramuri din turism care au fost distruse poate chiar de cei care promit acum relansarea turismului. Ne dorim ca turismul să fie prosper, să se facă mai departe investiţii şi să avem o imagine frumoasă a ţării. Aici este vorba de făcut imagine politică nu de prezentat clar un program. Noi ca patronat orice partid care promite un mod de gândire capitalist este binevenit. M-aş fi bucurat dacă acest program ar fi fost făcut şi cu consultarea noastră, a hotelierilor. Aşa fac ei de obicei, ei ştiu mai bine decât noi, noi doar muncim şi încercăm să ne facem treaba", este de părere preşedintele Asociaţiei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Mary-Juana 27 Aug, 2011 15:15 Mazare poti sa iti pui tu si pene de strut...nu te mai vrem...ne ajunge ...!!!
  • pierre-luc 27 Aug, 2011 08:23 asta a inebunit ,dar i-a prostit si pe imaturiipolitc ponta si antonescu . poate le da si lor niste fetite. nu o sa vina niciun araa sau rus sa lase banii la noi. a pierdut cazinoul si mafia ij executa , asa ca vrea sa le dea litoralul
  • constantean 27 Aug, 2011 01:33 Niste bezmetici care au asistat la o noua circareala marca mazare. Mohammed Murad are dreptate. USL-ul nu a venit cu nimic nou. Toate tampeniile pe care le-a debitat papagalul de mazare le regasim din plin pe litoralul autohton. La noi se fumeaza peste tot. Avem curve si droguri de tot soiul in toate cluburile. Daca vrei sa te dai pe apa cu ce-ti trece prin cap nu te opreste nimeni. Poti sa-ti speli calul in mare sau sa-ti parchezi masina pe plaja daca esti smecher. Betoane au fost turnate slava Domnului dupa cum la taiat capul pe iubitul nostru primar. Sunt organizate tot soiul de evenimente pentru tampiti, curve si homosexuali etc. Unde-i strategia de relansare a turismului pe care o propun uslasii in frunte cu marele circar? Lavinia Siclitaru avea dreptate cand spunea ca suntem abandonati de acei barbati adevarati pe care Constanta ii are. Unde sunteti?