Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:37 29 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Imparatul" a cazut la primul jaf Cristel, aliat cu Ciocarlan si Velichea in spargeri (galerie foto + video)

ro

25 Jun, 2010 03:02 11832 Marime text
deschidere.jpg În timpul intervenţiei trupelor speciale, s-au tras focuri de armă

Cunoscutul Cristian Marian Gheorghiu, zis Cristel, fost apropiat al fraţilor Vasea, a căzut în noaptea de miercuri spre joi în plasa poliţiştilor constănţeni. Individul căruia îi place să i se spună „Împăratul" a fost prins în flagrant în jurul orei 22.00, în timp ce-şi supraveghea acoliţii, care, acoperiţi cu cagule şi înarmaţi cu leviere şi şurubelniţe, săreau gardul în curtea unuia dintre sediile lanţului de bijuterii Sevda.

 

Potrivit unor surse, cei cinci indivizi au acţionat la pont, pândind zona mai multe seri la rând şi urmând să agreseze paznicul dacă ar fi încercat să-i oprească. Alături de Cristel, în maşina care asigura spatele atacatorilor, se afla Valentin Ifrim, de 32 de ani, din Constanţa. De partea cealaltă, Gheorghiţă Ciocârlan şi Ionuţ Velichea, doi dintre acoliţii „Împăratului", sunt cunoscuţi pentru jafurile şi tâlhăriile pe care le-au făcut, de-a lungul timpului, pe raza judeţului. La momentul de faţă, Velichea este inculpat şi-n procesul tâlhăriei de la Hârşova, alături de Vasile Saviuc, în timp ce Ciocârlan a fost cercetat în mai multe dosare împreună cu fratele lui Ion Ciocârlan. Din grupul executanţilor mai făcea parte şi Claudiu Nicuşor Vlăescu, cercetat pentru bătăile cu nunceack-uri, din barul Rovas, din 2008.

Au venit cu taxiul să fure

Operaţiunea celor cinci le-a fost dejucată de ofiţerii Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa şi de cei ai Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa, ancheta durând mai bine de o lună, timp în care indivizii au fost supravegheaţi pas cu pas de poliţişti. „Îmbarcaţi" într-un Volvo S60 şi într-un taxi de culoare galbenă, cei cinci indivizi au ajuns pe înserat în apropiere de bijuteria pe care intenţionau s-o jefuiască. Potrivit anchetatorilor, ţinta lor erau tablouri, icoane şi bijuterii, toate din aur şi argint, valoarea bunurilor ridicându-se la aproximativ 1.000.000 de euro. Comandantul IPJ Constanţa, comisarul-şef George Dorel Popa, a declarat că, dacă indivizii nu ar fi fost prinşi, acesta ar fi fost „jaful secolului" la Constanţa. Nici n-au sărit bine gardul cei trei executanţi, că trupele speciale i-au luat pe sus. Judecat deja pentru o tâlhărie, Velichea a încercat să scape, fugind pe acoperişurile mai multor case, astfel că poliţiştii au fost nevoiţi să facă uz de armamentul din dotare. La rândul lui, „Împăratul" a fost prins după doar câţiva metri.

cristel_2.jpgPistolul lui Cristel

Asupra suspecţilor au fost găsite trei staţii de emisie-recepţie, leviere, şurubelniţe, guri de lup, mănuşi şi cagule. În maşina în care se afla Cristel, poliţiştii au găsit un pistol argintiu, cu bile din oţel, despre care s-a stabilit că-i aparţinea „Împăratului", deşi acesta nu are permis de port-armă. Cei cinci indivizi au fost reţinuţi şi prezentaţi Judecătoriei Constanţa, cu propunere de arestare preventivă, acuzaţia care li se aduce fiind de tentativă de furt calificat, iar în cazul lui Cristel şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Şedinţa, începută puţin după ora 17.00, nu se terminase încă la închiderea ediţiei, însă procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au pledat pentru arestarea pentru 29 de zile a indivizilor, numindu-i un real pericol pentru societate. De asemenea, procurorii au argumentat că gradul de pericol este dat şi de modalitatea în care au acţionat indivizii, premeditând acţiunea şi înarmându-se inclusiv cu pistoale şi cagule pentru a-şi duce planul la îndeplinire. Indivizii nu şi-au ales ţinta la întâmplare, lanţul de bijuterii Sevda fiind unul dintre cele mai cunoscute. În 2008, cifra de afaceri a SC Sevda Impex SRL, administrată de cetăţeanul turc Erol Anefi, a fost de 17.848.295 de lei, iar profitul net a fost de 249.925 de lei. Societatea se află în stare de funcţiune, iar certificatul de înmatriculare a fost preschimbat. Erol Anefi, administratorul societăţii, nu a putut fi contactat, nefiind în ţară.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Anonim 02 Aug, 2010 18:56 oricum velichea ionut e un baiat bun, dumnezeu o sa fie cu el mereu ! Fii Tare Ioane !!!!
  • ANONIM 29 Jun, 2010 22:51 CE TOT SCRIETI MAI IN NUMELE LUI ENE???????? RUSINE CELUI CE CE FACE ASTA,,,,,,,,,,,,,,,ESTE UN OM DE NIMIC SI LIPSIT DE SCRUPULE,,,,,,
  • Anonim 27 Jun, 2010 14:59 Velichesa are spate mare o sa iasa nu are cum sa ramana acolo jumatate din orash jum din valu jum din basarabi si multi alti din alte orashe st alaturi de el cu ori si ce , fi tare frate ca te scoatem noi curand!!! Si cristel la fel nu are cum sa ramana acolo are multi apropiati dar si multi dujmani , dar nu le face fata nimeni !!!
  • Anonim 26 Jun, 2010 14:10 Ionut Velichea nu te lasa , lupta pana la capat pentru dreptatea ta !!!
  • denis 25 Jun, 2010 20:28 Datile fok hotii din valu lui traian Gheorghiţă Ciocârlan astia tre omorati la cat rau a facut in localitate..nu stiu de unde drag ia gasit cristel pe boschetii astia din valu traian ia bagat ca sa fure ptr el acum sa traga..ptr ce au facut... politia din valu lui traian nu se iau masuri astia fura de rupe cred ca sunt mana in mana cu ei...Corupti...rusine polia valu traian
  • Cristi 25 Jun, 2010 03:52 Nu`i cine stie ce , sunt alti mult mai mari care trebuie prinsi , nu copii astia !
  • imparatul 25 Jun, 2010 01:32 sa dus pe copca asteptam comentarii de la cunoscatori
  • g-unit 25 Jun, 2010 01:02 L-a ... ciripit un frate... roman... invidios
  • Ene Ion Titus 25 Jun, 2010 00:34 Un fleac v-am... ciripit.