Incineratorul din Port, inchiriat dupa legea lui Banias
Incineratorul din Port, inchiriat dupa legea lui Banias# De la schimbarea directorului general la CN APMC au aparut o serie de balbe in organizarea unor licitatii * Licitatia pentru Incineratorul din port a demarat in septembrie anul trecut cu toate ca obiectivul a fost finalizat in decembrie * Licitatia s-a tinut pe data de 11 ianuarie a.c. si din sapte firme care au cumparat caietul de sarcini au ramas in cursa doar Eco Fire Sistems si Rosal Ecologic SRL # Cei doi ofertanti au oferit acelasi pret * Caietul de sarcini este facut parca la misto * Cei care au lucrat la intocmirea documentului incurca codurile ce reglementeaza activitatea de incinerare a deseurilor infestate si periculoase cu activitatea de salubritate in general * Prin amestecarea codurilor CSPA, proprietarul incineratorului lasa deliberat o bresa pentru ca agentii economici care au ca obiect de activitate salubritatea in general sa poata participa la licitatie * Beneficiind de aceste ambiguitati, la licitatie s-a inscris si firma lui Silviu Prigoana, Rosal * In tara sunt autorizate patru societati pentru activitatea de incinerare a deseurilor periculoase * Firma Rosal nu se numara printre acestea, in timp ce Eco Fire Sistems detine toate autorizatiile si aprobarile necesare desfasurarii unei astfel de activitati * Continutul caietului de sarcini mai contine si alte ciudatenii cum ar fi conditia ca participantii la licitatie sa aiba cel putin trei ani de experienta chiar daca implementarea legislatiei privind incinerarea deseurilor periculoase s-a realizat in 2004 * Nu se cunoaste dupa ce lege s-a organizat licitatia * Directorul Mircea Banias spune ca subalternii sai au studiat atent atunci cand au intocmit caietul de sarcini * Comisia de licitatie inca delibereaza
Incineratorul din Portul Constanta este unul dintre obiectivele care se inscriu pe linia componentei de mediu si alinierii tarii noastre la cerintele comunitare. Constructia obiectivului s-a finalizat in cursul lunii decembrie, anul trecut. Licitatia pentru selectarea unei societati interesate sa preia in vederea exploatarii acest obiectiv a fost lansata in luna septembrie, anul trecut. Intre timp, obiectivul a primit toate avizele din partea Agentiei de Protectia Mediului si indeplineste toate conditiile pentru a putea fi pus in functiune. Pe data de 11 ianuarie, a avut loc la sediul CN APMC, dupa mai multe ezitari si amanari, licitatia pentru incredintarea "Incineratorului de deseuri sanitare si provenite de la nave" asa cum apare titulatura in adresa companiei. Sapte companii au achizitionat caietul de sarcini, Alstom Comp, Iridex Imp-Exp SRL, Tancredi SRL, Eco Fire Sistems SRL, Rosal Ecologic SRL, Stericare SRL si Consal Trade SRL. Din toate cele sapte firme care au cumparat caietul de sarcini au depus oferte doar Eco Fire Sistems si Rosal Ecologic SRL, companie care apartine Silviu Prigoana. Eco Fire Sistems este o societate care detine singurul incinerator autorizat din judetul Constanta si are toate aprobarile si autorizatiile necesare pentru desfasurarea activitatii de incinerare a deseurilor periculoase. Printr-o coincidenta, cele doua firme aflate in competitie au oferit acelasi pret. Si in prezent comisia de licitatie delibereaza asupra celor doua oferte. A devenit deja o practica la CN APMC ca la astfel de licitatii sa se jongleze cu legea si cu conditiile din caietul de sarcini in asa fel incat sa castige, probabil, cine trebuie.Criterii si lege de formaUn alt exemplu despre cum se organizeaza licitatiile la CN APMC am avut atunci cand compania a organizat o licitatie pentru preluarea in vederea procesarii a reziduurilor petroliere din facilitatile de stocare ale administratiei porturilor. Licitatia s-a desfasurat pe 20 iulie anul trecut. In "finala" au participat doua societati, Eco Ledo Net SRL si Eco Petroleum SA. In faza de analiza a ofertelor, comisia a luat la cunostinta de faptul ca Eco Ledo Net nu a prezentat, asa cum era prevazut in documentele de licitatie, Autorizatia de Mediu pentru minirafinaria sa din Navodari. Eco Ledo Net a prezentat doar un Acord de Mediu care nu reprezinta acelasi lucru cu documentul solicitat. Cu toate ca nu a respectat cerintele din caietul de sarcini, oferta Eco Ledo Net a fost acceptata. In final, au fost deschise plicurile si s-a trecut la analiza ofertelor. Dupa cateva saptamani de deliberare, Eco Ledo Net a fost declarata castigatoare pentru ca avea un pret mai bun, chiar daca la data licitatiei nu depusese toate documentele cerute. Seful comisiei de atunci, CLC Ioan Balan, a trecut peste prevederile legii 60/2001, dupa care anuntase ca se desfasoara licitatia, si a deliberat dupa cum i-a "dictat constiinta". Istoria se repetaRevenind la licitatia din data de 11 ianuarie, trebuie sa adaugam ca exista multe de obiectat. Dupa experienta din vara trecuta cu Eco Ledo Net si Eco Petroleum, licitatia pentru incinerator nu s-a mai desfasurat dupa nici o lege. CN APMC si-a facut propriul regulament si propriile criterii. Responsabilii cu organizatia licitatiei au jonglat cu mai multe coduri si au creat brese in asa fel incat la licitatie sa poata participa si societati de salubritate care nu au de a face cu activitatea de incinerare. Astfel, in documentatia de licitatie este trecut ca incadrarea se va face cu Codul pentru Clasificarea Produselor si Serviciilor Asociate (CPSA) 9000, cod care nu este reglementat. Organizatorii licitatiei definesc activitatea astfel: "de salubritate, de asanare si indepartare a gunoaielor si alte activitati similare", care este reglementata prin codul CPSA 900 si nu 9000 asa cum a fost intocmit caietul de sarcini. Jongleria cu termeni si coduri lasa loc la interpretari daca avem in vedere ca activitatea de incinerare a deseurilor este o activitate reglementata clar de codul CPSA 9002. De ce a fost eronat incadrata aceasta activitate in caietul de sarcini este o intrebare la care nu poate raspunde decat conducerea companiei. Este evident ca activitatea de salubritate in general si incinerarea a deseurilor periculoase (sanitare si deseuri infectate de la nave) nu se pot suprapune. De altfel, chiar pentru desfasurarea acestor doua activitati este nevoie de avize si autorizatii speciale si distincte. Pe scurt, incadrarea licitatiei sub codul 900 faciliteaza intrarea in competitie a firmei lui Prigoana care nu are experienta in acest domeniu. In prezent, in Romania sunt doar patru societati avizate care neutralizeaza deseuri periculoase prin incinerare, una dintre acestea fiind Eco Fire, iar Rosal nu se numara printre acestea.Estimari dupa urechePretul de inchiriere a incineratorului trebuie sa aiba la baza cantitatea de deseuri ce urmeaza a fi arsa. In functie de acesta, obiectivul devine atractiv sau nu pentru cei interesati. In documentatia licitatiei, CN APMC face niste estimari asupra cantitatii de deseuri ce vor ajunge la incinerator. Proprietarul incineratorului apreciaza ca la aceasta statie vor fi arse anual 352,3 tone deseuri sanitare si 44 de tone deseuri infestate provenite de la nave. Numai ca singura autoritate abilitata sa emita prognoze si statistici privind cantitatea care urmeaza a fi incinerata este Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor, prin Agentia de Protectie a Mediului. Directorul companiei, CLC Mircea Banias, declara ca aceste cantitati rezulta din calculele intocmite de subalternii sai si au la baza cantitatile de deseuri inregistrate in anii precedenti. Cu toate acestea, APM detine alte evidente. Initiatorul ofertei de licitatie nu a luat in calcul si transportul de deseuri periculoase, care se face in anumite conditii cu restrictii si autorizari destul de severe. Astfel, la intrarea in port, accesul se face cu tot felul de avize, inclusiv cu verificari vamale, iar proprietarul a omis sa specifice in caietul de sarcini aceste aspecte. El a lasat la latitudinea castigatorului felul in care se va descurca in acest sens. Si la capitolul mijloace de transport vor fi probleme, pentru ca aceasta activitate presupune modificari majore ale mijloacelor de transport, specializarea personalului, avize de la Autoritatea Rutiera Romana si Registrul Auto Roman, precum si de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta si APM, iar aceste autorizatii in nici un caz nu se pot obtine mai repede de doua luni, timp in care activitatea nu se poate desfasura. aici fiind clara intentia de a se da cuiva utilizarea incineratorului. Nici acest capitol nu este atins in caietul de sarcini. Cireasa de pe tortul licitatiei o reprezinta o alta conditie impusa de organizatori prin caietul de sarcini. Se impune ca fiecare participant sa aiba minim trei ani de experienta in domeniu, in conditiile in care implementarea legislatiei privind deseurile periculoase a fost aplicata abia de anul trecut. Aceasta conditie tradeaza faptul ca responsabilii din cadrul CN APMC s-au gandit mai mult la societatile care se ocupa de salubrizare la modul general. Metaforic vorbind, putem spune ca daca CN APMC ar fi avut o moara de inchiriat, ar fi lansat o oferta pentru zidari. Oricum acum in faza deliberarilor nu mai poate prima argumentul pretului ca in cazul Eco Ledo Net, care nu indeplinea conditiile, dar avea un pret mai bun decat contracandidata sa.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp