Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:32 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Înscrierea în învăţământul primar 2019-2020. ISJ Constanţa a publicat lista centrelor pentru evaluarea preşcolarilor

ro

07 Mar, 2019 00:00 4672 Marime text
ISJ Constanţa a publicat metodologia şi calendarul înscrierii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019-2020. Potrivit calendarului, înscrierea la şcoală începe pe 4 martie 2019. Vor fi înscrişi la şcoală copiii care au împlinit vârsta de 6 ani până la 1 septembrie 2019. În cazul în care părinţii/tutorii/împuterniciţii legali ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2019, inclusiv, vor să-şi dea copiii la şcoală, aceştia îşi pot să-şi înscrie copiii în învăţământul primar în clasa pregătitoare, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare.
 
Potrivit metodologiei, au prioritate la înscriere copiii care sunt în circumscripţia şcolii, adică locuiesc pe străzile adiacente şcolii. În cazul în care într-o şcoală numărul cererilor de înscriere primite de la părinţi al căror domiciliu se află în afara circumscripţiei şcolare este mai mare decât numărul de locuri libere, atunci şcoala va aplica criterii de departajare generale şi specifice.
 

Calendarul primei etape de înscriere

 
Astfel, până pe data de 22 martie, părinţii/tutorii legal instituiţi/reprezentanţi legali vor completa, la unitatea de învăţământ la care solicită înscrierea copiilor, cerere-tip de înscriere. Tot atunci se vor depune şi valida cererile-tip de înscriere de către părinţii care solicită înscrierea copiilor la şcoala specială. Comisia naţională de înscrierea copiilor în învăţământul primar, va procesa până pe 25 martie cererile-tip de înscriere, cu ajutorul aplicaţiei informatice, şi repartizare la şcoala de circumscripţie a copiilor ai căror părinţi au solicitat acest lucru în cererea-tip de înscriere.
 
Între 26 şi 27 martie este programată procesarea, la nivelul unităţilor de învăţământ, pe baza informaţiilor din cererile-tip de înscriere şi din documentele depuse de părinţi/tutori legal instituiţi/reprezentanţi legali, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învăţământ decât şcoala de circumscripţie, pe locurile rămase libere. Admiterea sau respingerea cererilor acestora, la nivelul comisiei de înscriere din unităţile de învăţământ, prin aplicarea criteriilor generale şi specifice de departajare şi validarea de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ a listei candidaţilor admişi în această fază.
 
Până pe data de 28 martie, Comisia naţională va procesa cererile-tip de înscriere, cu ajutorul aplicaţiei informatice şi repartizarea la şcoala de circumscripţie a copiilor ai căror părinţi/tutori legal instituiţi/reprezentanţi legali au solicitat înscrierea la o altă unitate de învăţământ decât şcoala de circumscripţie, dar nu au fost admişi din lipsă de locuri şi care au exprimat în această fază opţiunea pentru înscrierea în şcoala de circumscripţie. Pe data de 29 martie se va afişa, în unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratului şcolar, lista cuprinzând candidaţii înmatriculaţi, numărul de locuri rămase libere şi lista copiilor neînscrişi după prima etapă.
 

Când începe a doua etapă de înscriere în învăţământul primar

 
A doua etapă de înscriere în învăţământul primar începe pe data de 1 aprilie prin comunicarea, prin afişare la unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborată de inspectoratul şcolar. Între 2 şi 8 aprilie se vor depune cererile-tip de înscriere la secretariatul unităţii de învăţământ aflate pe prima poziţie dintre cele trei opţiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinţii copiilor care nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă.
 
Între 8 şi 10 aprilie vor fi procesate, la nivelul unităţilor de învăţământ, cererile-tip de înscriere depuse de părinţi/tutori legal instituiţi/reprezentanţi legali, aplicând procedura specifică elaborată de inspectoratul şcolar, pe baza criteriilor generale şi a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile. Ulterior, va urma completarea, în aplicaţia informatică, a datelor din cererile-tip de înscriere pentru candidaţii admişi în această etapă. Lista finală a copiilor înscrişi în clasa pregătitoare va fi afişată la fiecare unitate de învăţământ pe data de 11 aprilie 2019.
 
În perioada 12 şi 19 aprilie vor fi centralizate şi soluţionate de către inspectoratul şcolar cererile părinţilor/tutorilor legal instituiţi/reprezentanţilor legali ai copiilor care nu au fost încă înscrişi la vreo unitate de învăţământ. ISJ va soluţiona oricare situaţie referitoare la înscrierea în învăţământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul educaţional al copilului.

 

Evaluare psihosomatică, între 26 februarie şi 20 martie

 
Conform Calendarului înscrierii în învăţământul primar în anul şcolar 2018-2019 aprobat prin OMEN nr. 3181/18.02.2019, evaluarea preşcolarilor se va realiza în perioada 26 februarie - 20 martie 2019. Copiii, însoţiţi de părinţi/tutori legali, se pot prezenta în vederea realizării evaluării la oricare dintre cele 23 centre menţionate. Părinţii vor depune la centrele de evaluare psihosomatică cererea în vederea evaluării psihosomatice a copilului. Programarea va fi făcută după depunerea cererii de evaluare. Evaluarea copilului se va realiza în prezenţa părintelui/tutorelui legal care îl însoţeşte. Rezultatul evaluării psihosomatice va fi comunicat în scris părintelui care a solicitat evaluarea şi acesta nu poate fi contestat, conform OMEN nr. 3181 / 18.02.2019.
 
Iată centrele de evaluare municipiul Constanţa: Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Constanţa, Grădiniţa cu Program Prelungit „Perluţele Mării” Constanţa, Şcoala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza” Constanţa, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 42 Constanţa, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 45 Constanţa, Grădiniţa cu Program Prelungit „Lumea copiilor” Constanţa, Şcoala Gimnazială nr. 12 „B.P. Hasdeu” Constanţa, Şcoala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu” Constanţa.
 
Iată centrele de evaluare din judeţ: Liceul Teoretic Băneasa, Liceul Tehnologic „Axiopolis” Cernavodă, Liceul Tehnologic Cogealac, Şcoala Gimnazială nr.. 1 Cuza Vodă, Liceul Teoretic „Ioan Cotovu” Hârşova, Şcoala Gimnazială nr. 3 Mangalia, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” Medgidia, Liceul Teoretic Murfatlar, Şcoala Gimnazială „George Enescu” Năvodari, Liceul Tehnologic „Ioan Podaru” Ovidiu, Liceul Tehnologic Topraisar, Şcoala Gimnazială nr.1 Tuzla, Şcoala Gimnazială „Viceamiral Ioan Murgescu” Valu lui Traian, Liceul Teoretic Cobadin, Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii