Interviu cu Stere Gulea. Cum a reușit să creeze o punte între generații cu filmul „Moromeții 2“, devenit fenomen (galerie foto)

Fenomenul „Moromeții 2“ este unul de amploare în întreaga țară. După trei decenii de la ecranizarea primului volum din romanul scris de Marin Preda, regizorul Stere Gulea a arătat încă o dată că merită un loc de seamă în istoria cinematografiei românești.
 
Născut în Dobrogea, locuind 7 ani în Constanța, s-a întors în locul unde a fost promovată și prima ecranizare a romanului, în fostul cinematograf Republica. Pe 18 decembrie, cu puțin timp înainte de ora 19.00, regizorul a pășit în Centrul Cultural pentru Tineret „Jean Constantin” pentru a se întâlni cu oamenii care au dorit să vadă continuarea filmului. Alături de echipa sa, actori, producători, s-a bucurat de prezența a sute de tineri, bătrâni, studenți la teatru, cinefili și familii întregi, care, la final, au pus întrebări, curioși fiind să afle detalii referitoare la noua producție.
 
Chiar în timpul discuției cu publicul, s-a sugerat o trilogie, iar staff-ul său a cerut ca Stere Gulea să fie declarat cetățean de onoare, alături de alte nume sonore ale Constanței. În sală erau prezenți și cei doi viceprimari, Costin Răsăuțeanu și Dumitru Babu, care pot duce ideea mai departe.
 
Cotidianul ZIUA de Constanța a reușit să fure puțin din timpul ilustrului regizor, care și-a deschis sufletul la întrebările puse și a transmis emoție, dar și seriozitate, iar modestia de care dă dovadă este remarcabilă pentru un om care a preferat să facă calitate, în loc de cantitate, de-a lungul carierei.

Cum este să aveţi proiecţia „Moromeţii 2“ la Constanţa, cu o sală plină de tineri?

Sigur că este un sentiment de plăcere, de satisfacție, de bucurie. Chiar dacă nu îi cunoști personal pe oamenii care au venit, contează mai mult faptul că ai plecat de aici, că ei așteaptă să te vadă, să vadă ce faci, ce ai mai făcut, având o anumită bucurie și abordând totul cu subiectivism. Mai este și întâlnirea cu locul natal, e ceva special pentru mine.

Aveți emoții? Am văzut că vă uitați după fiecare persoană care pășea în Centrul Cultural.

Da! Sigur că da. Speram să mai recunosc oameni, căci a trecut timpul. Este un sentiment special pentru mine datorită faptului că sunt plecat de aici. Am stat la Constanța, am trăit aici 7 ani. Eram la început de adolescență, trăind până la 20 de ani în orașul Constanța.

Cum vedeți această reușită a filmului? Vă așteptați după atâția ani să aibă un așa succes?

Nu mă așteptam, aveam chiar multe semne de întrebare în privința impactului și a interesului pentru el. Dar nu l-am anticipat. Eram mai de grabă sceptic, să zic așa. Dar surprizele vin când nu te aștepți.

Filmul a avut cele mai mari încasări...

A avut și cel mai mare număr de spectatori pentru un film românesc, peste 170.000. Pentru un film românesc, este mult, însă nu este mult în general, la nivel de cinematografie. Dar în România, care are probleme cu sălile de cinematograf, este bine. Merge și nu doar merge, dar în perioada asta de aproape 2 luni a devenit un fel de fenomen. Facebook a avut un impact mare. A fost o surpriză pentru multă lume.

Cum a fost să lucrați pentru „Moromeții 1“ și cum a fost să lucrați pentru „Moromeții 2“, făcând o comparație?

Da, atunci erau niște probleme, dar, în același timp, am avut la dispoziție, ca timp de filmare, mult mai mult decât acum. În prezent, bugetul este foarte important. Am avut un buget mic pentru un film de epocă, chiar foarte mic, dar între a face și a mai aștepta să vedem dacă adunăm bani, am decis împreună cu producătorul să ne aruncăm și să mai vedem ce se întâmplă. Asta a fost marea problemă, cu bugetul, care ne-a pus în situația să lucrăm într-un ritm foarte dur. Poate și în comparație cu felul meu de a lucra - îmi place să repet mai mult, să am sentimentul că și actorii s-au așezat bine.

Cum v-ați înțeles cu actorii?

Mie îmi place să stau mult în repetiții. A fost totuși o atitudine din partea lor care m-a impresionat. Au venit actori mari, cunoscuți, care abia dacă au câteva replici. Marian Râlea, care, practic, nici nu știi ce rol are, sau Dorina Chiriac, George Mihăiță. Actorii au venit și au spus că nu are importanță cât de mare sau mic este rolul, dar ideea de a face cu mine filmul „Moromeții“ a fost mai importantă. Este destul de rar și de impresionant. Sunt actori pe care nu pui mâna ușor. Atmosfera de lucru a fost una cât se poate de plăcută, relaxantă, chiar dacă știam că suntem grăbiți de programatori, dar cu toate astea s-a lucrat cu plăcere. Relațiile erau destinse, ne amuzam la dialoguri.

Cum vedeți noul val de artiști, actori?

Și asta a fost o surpriză. Am putut să lucrez cu actori de generație de mijloc, cum sunt Marian Adochiței și alții din generația lui. Pe Marian îl știam dinainte de „Moromeții 2“. Dar au fost actori și mai tineri. Am descoperit și am lucrat cu ei și am fost trist că nu aveam roluri de întindere, mai mari. Câteva actrițe foarte bune am remarcat pe la Iași, pe la București, care au venit pentru o apariție în film. Asta a fost o mare plăcere, să descopăr oameni tineri foarte dotați și talentați. Potențial artistic există, chiar destul de mare, în România. Problema este să fie valorificați acești tineri actori.
 
Și în ceea ce îi privește trebuie să aibă texte ca lumea, solide, dar, până la urmă, într-o sală goală ai un sentiment, iar într-o sală plină ai alt sentiment. Este și problema aceasta din care eu nu mi-am făcut un scop: să fac filme de succes, de casă. Nu am gândit așa profesia. Am făcut ce am crezut că mă interesează pe mine. Dacă se nimerește să fie și de succes, de ce nu? Nu văd de ce să refuzi ideea de succes pentru că eu sunt un artist special. Sunt un om care vrea să facă niște lucruri. Dacă iese bine sau nu, asta este.

Credeți că tinerii regizori ar trebui să aibă mai mult curaj să facă producții bune?

Eu cred că trebuie să aibă mai multă responsabilitate, să iasă din poveștile astea care îi privesc doar pe ei și pe cei din jurul lor și generația lor. Ai sentimentul că din capul locului se gândesc doar la cei cu care comunică de zi cu zi. Eu cred că trebuie să se gândească la niște lucruri care trec dincolo de interesul unei mici comunități. Trebuie să fie mai multă seriozitate în alegerea unui subiect sau în privința scenariilor. Poți să ai niște succese din acelea cu prietenii, dar, dincolo de asta, când te duci și sunt 2-3 oameni în sală, nu e ce trebuie. Sunt filme care la mall, la un multiplex, sunt scoase după un weekend...
 
Prolema este că nu există nici măcar o diversitate de săli. Suntem într-o mare criză de săli de cinematografe. Sunt orașe mari care nu au cinematograf. Noi am avut, datorită lui Tudor, sistemul de caravană cinematografică, să putem face proiecții în săli de teatru, dar nu toți își pot permite un astfel de sistem. El are caravanele lui și toată aparatura necesară. Și asta a contribuit la succesul filmului, dar și promovarea făcută. A fost o promovare inteligentă, inspirată. Trebuie să vezi lucrurile clar.
 
Nu mai este nimic ca înainte. Dacă un om alege să vadă filmul pe care l-ai făcut, ai știut să atragi spectatorul. A fost o conjunctură fericită, pot să zic așa, între un producător și un distribuitor deștept, inteligent, cu soluții și cu noi, ceilalți, care ne-am străduit să facem partea noastră de muncă.

Care este cea mai frumoasă amintire din campania de promovare pe care ați avut-o în țară?

Acolo unde te duci și nu te aștepți la o primire. De exemplu, eu aveam o anumită prejudecată legată de publicul de mall. Am descoperit că prejudecata mea este o prostie, pentru că omul își alege filmul. Am fost în nu știu câte multiplexuri și reacțiile și întrebările dovedeau că aveam în față niște oameni foarte bine instruiți, informați, curioși, deci nu o sală plină de popcorn și Coca Cola. Acestea sunt niște reflexe pe care le iei, referindu-mă la popcorn și suc. Asta a fost o surpriză. La multiplexuri au condiții de vizionare mai bune tehnic vorbind.
 
A fost important pentru mine să aleg perioada aceea - anul 1945. Romanul se întâmplă pe o perioadă mult mai întinsă de ani, dar m-am fixat pe momentul acela, care este un moment crucial pentru România, de schimbare de sistem politic. Se pare că a fost o idee bună. Ce ni se întâmplă? Încotro o luăm? Care sunt șansele și opțiunile? Despre asta este vorba în film.

Problemele de atunci sunt de actualitate.

Asta regăsesc și oamenii. În momentul în care un film care se întâmplă în anul 1945 are ecouri și în prezent, este clar. Nu e doar întâmplarea lor, este și a mea. Asta a fost ceva care m-a atins, pentru că eu puteam să gândesc lucrurile astea dinainte, dar era important ca și spectatorii să o facă. Poți gândi orice la un film. În ultimă instanță, asta ar trebui să facă filmul. Omul spectator să iasă de acolo și să se gândească, să cadă pe gânduri. Este vorba de condiția de om, de perioadă, cât ne influențează destinul, drumurile, viața. Despre asta este vorba.

 
În momentul în care oamenii își pun astfel problemele, plecând de la un film, eu cred că este destul de important. Sigur că filmul nu e perfect. Putea să fie mai bun, din punctul meu de vedere, dar, dincolo de asta, el a avut și are un impact neașteptat și asta mă bucură cel mai mult. Înseamnă că undeva trăirile mele le-am întâlnit și în ceilalți. Înseamnă că nu sunt rupt de viața pe care o trăim și de societatea de azi. Asta e cel mai important sentiment pe care îl poate avea un artist. Să ai sentimentul că trăiești și captezi ceea ce contemporanii tăi trăiesc. Dacă ai sentimentul ăsta și publicul are apoi sentimentul ăsta, se creează această punte.
 
Este interesant tocmai pentru că avem sentimentul că ne privește, că este cineva care se gândește la ceea ce trăim, noi, oamenii. Eu nu sunt un om care s-a izolat. Trăiesc foarte interesat de ceea ce se întâmplă în România. Eu mă duc să văd, să stau de vorbă cu alți oameni, să simt ce trăiesc ei, de ce au această atitudine. M-au întrebat de ce fac asta pentru că sunt un om în vârstă, dar și de ce mă mai interesează. Mă interesează că 40 și ceva de ani nu am putut să mă interesez, căci așa erau vremurile, nu aveai acces la societate. Nu erai în societate. Nu aveai cum. Societatea era dirijată, nu aveai ce să cauți în ea. Acum nu pot să mai trăiesc așa, nu mi-aș ierta un astfel de lucru. Mă interesează ce trăiesc contemporanii mei. Poate că asta a ajuns să se simtă în proiecție, dar nu poți să știi din ce. Pot fi detalii care să cântărească mai mult decât un dialog. 
 
Citește și:

LIVE TEXT Proiecție de gală a filmului Moromeții 2, la Centrul de Tineret "Jean Constantin" din Constanța (galerie foto+video)