Laura Ştefan, expert anticorupţie „Dacă ne uităm la dosarele baronilor locali, inclusiv la cele ale lui Radu Mazăre, observăm că ele trenează la nesfârşit în Justiţie“

Laura Ştefan este expert anticorupţie în cadrul organizaţiei non-guvernamentale Expert Forum şi consultant internaţional pe reforma statului de drept al Comisiei Europene şi al Consiliului Europei.

Ea vorbeşte, într-un interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanţa, despre hibele ordonanţei privind traseismul politic, despre fraudele din sistemul de achiziţii publice din România, dar şi despre tergiversarea dosarelor baronilor locali.
 
Este de notorietate că în judeţul Constanţa contractele de achiziţii publice sunt câştigate preponderent de firmele „de casă“. Prin ce mecanism poate fi stopat acest fenomen?
 
Din nefericire, acest fenomen nu este unul specific judeţului Constanţa. Vedem lucruri similare în foarte multe oraşe, judeţe ale ţării. Ceea ce observăm la nivel local este că firmele preferate de municipalitate sau de preşedintele Consiliului Judeţean sunt favorizate în contractele de achiziţii publice. Acest lucru are legătură directă cu finanţarea partidelor politice pentru că, de obicei, aceste firme contribuie la campaniile importante şi există o legătură importantă între faptul că doar aceste firme sunt contractate, deci doar aceste firme pot supravieţui la nivel local, pot plăti salarii, pot angaja oameni, pot să se dezvolte, şi situaţia pe care o observăm la vot, atunci când firmele acestea motivează oamenii care lucrează acolo să voteze pentru decidenţii de la nivel local. Astfel, vedeţi că această chestiune care iniţial pare a fi legată doar de sfera economică are implicaţii în sfera politică, prin vot direct, cât şi în sfera financiară, prin finanţarea campaniilor electorale, fie prin mijloace directe, adică prin donaţii făcute către candidaţi sau către partide, fie prin achitarea unor costuri electorale, de către aceste firme, în locul candidaţilor şi al partidelor.
Aş spune că pericolul pe care fraudarea achiziţiilor publice îl reprezintă nu este unul strict legat de zona economică. Pericolul ăsta are legătură şi cu zona politică. Cred că au fost o serie de contracte în ţară, care au ajuns în atenţia procurorilor. Din nefericire, la Constanţa n-am văzut foarte multe contracte analizate de procurori. Se poate discuta din perspectiva abuzului în serviciu al celor care au poziţii de decizie în administraţia publică, cei care, practic, decid încotro merge un contract sau altul. Există, astăzi, pe noul Cod Penal, şi infracţiuni speciale care se aplică înţelegerilor neconcurenţiale între diverşi agenţi economici., Există, deci, instrumente. Întrebarea este dacă vreodată ele vor fi folosite şi în Constanţa. Practica judiciară în privinţa afacerilor din judeţul Constanţa, din municipiul Constanţa este încă modestă.
 
Care sunt instituţiile abilitate care ar putea interveni în astfel de „relaţii“ economico-politice?
 
Dacă este vorba despre fapte penale, vorbim despre DNA, pentru că, în general, aceste contracte interesează organele de anchetă penală atunci când valorile vizate de ele sunt foarte mari. Dacă vorbim despre organe de control administrativ, sigur că ar trebui să existe nişte plângeri din partea contracandidaţilor, care nu sunt aleşi în aceste proceduri de achiziţii publice. Însă, de multe ori, ceea ce observăm în fraudarea achiziţiilor publice este că ne întâlnim cu adevărate carteluri de firme, care depun oferte, dar sunt doar oferte formale. Firmele acestea sunt legate între ele şi se fac înţelegeri de tip cartelar între ele. Acest lucru este incriminat de Codul Penal actual şi iarăşi ar fi de competenţa parchetelor să analizeze această situaţie. Din păcate, la nivelul Justiţiei româneşti, vedem că în anumite zone există o apropiere foarte mare între factorul politic şi Justiţie şi-atunci speranţa este ca aceste dosare să fie preluate la Centru şi rezolvate de procurori, care nu au legături directe cu zona politică de la nivel local. Repet, nu este o situaţie specială în Constanţa, vedem aceste lucruri şi în alte zone ale ţării, cum ar fi Vrancea, Craiova. Sigur, acesta nu este un lucru bun pentru România. Mai degrabă, este un lucru îngrijorător, pentru că, în anumite zone, într-adevăr, pare că puterea politică a acaparat cu totul zona respectivă.



 
Primăria şi Consiliul Judeţean Constanţa au pierdut procese intentate în baza Legii 544 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Este firesc ca instituţiile să plătească din bani publici avocaţi pentru a se apăra în procese care privesc liberul acces la informaţiile de interes public?
 
Toate instituţiile încearcă să se apere. Unele o fac cu forţe interne, cu cei care sunt angajaţi în instituţia respectivă pe poziţii de consilieri juridici, altele au dreptul să angajeze avocaţi. Este un drept al instituţiei respective. Sigur că se poate pune întrebarea de ce o instituţie publică restrânge abuziv accesul la informaţie, într-o anumită zonă, pentru cetăţeni. Să nu uităm că legea informaţiilor publice în România nu obligă pe cel care cere informaţia să explice la ce-i trebuie acea informaţie, care e interesul său personal în a vedea respectiva informaţie. Din nefericire, toate aceste lucruri sunt sancţionabile prin intermediul votului. Şi spun din nefericire pentru că electoratul român este încă insuficient de matur pentru a putea folosi acest instrument pe care îl are la dispoziţie.
Un lucru care îngreunează sancţionarea aleşilor locali de către electorat este faptul că, de foarte multe ori, asistăm la adevărate înţelegeri transpartinice între partidele politice pentru protejarea anumitor poziţii, prin non combat. Adică nu candidează nimeni relevant împotriva omului important, care controlează respectiva zonă de o perioadă foarte mare de timp. Cred că discutăm despre probleme profunde în felul în care funcţionează lumea politică în România, pentru că această divergenţă de opinii, de ideologii, este mai degrabă prezentă la televizor decât în bătălia electorală, unde partidele se protejează reciproc.

Cum vedeţi faptul că un ales local sau un şef de instituţie publică se poate întoarce într-o funcţie şi după ce s-a aflat în arest preventiv sau chiar condamnat? Asta în condiţiile în care, teoretic, el poate săvârşi aceleaşi ilegalităţi pentru care a fost judecat. Ilie Rachieru, fostul director al RADET Constanţa, a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi pentru luare de mită în formă continuată. La doar câteva luni după condamnare, el a devenit consilier al actualei conduceri a RADET.

 
Mi se pare anormal să nu avem acelaşi tip de reguli care să se aplice funcţionarilor publici şi personalului contractual, atunci când este vorba despre condamnări penale. Funcţionarii publici, dacă au o condamnare penală, fie ea chiar şi cu suspendare, nu mai pot ocupa respectiva poziţie publică după ce au fost condamnaţi. Există însă o categorie de oameni care lucrează în administraţie, numiţii „personal contractual“, cărora nu li se aplică aceleaşi standarde. Şi atunci ne întrebăm dacă vorbim despre echitate la nivelul angajărilor în sectorul public, pentru că, de foarte multe ori, personalul contractual este cel care ia decizii importante în instituţiile publice, decizii care, iată, n-au cum să nu fie influenţate, cel puţin în credibilitatea lor, de postura în care s-a aflat persoana care ocupă respectiva funcţie. Adică o persoană condamnată, o persoană cu cazier.
 
Nu există riscul ca acea persoană să comită aceleaşi ilegalităţi pentru care a fost judecată şi chiar condamnată?
 
Sigur, teoretic, există acest risc pentru fiecare dintre noi. El este mai mare în cazul celor care au greşit deja, dar dacă instanţa de judecată nu interzice exercitarea unor drepturi sau ocuparea unor funcţii publice de natura celor care au fost folosite pentru săvârşirea infracţiunii, atunci este imposibil pentru organul administrativ să restrângă accesul la aceste funcţii pentru persoanele respective. Dar nimeni nu obligă un decident politic sau un şef de instituţie să ia drept consilier o persoană care a fost condamnată, atâta timp cât oferta pe piaţă este foarte mare în zilele noastre, nu e ca şi cum n-ar găsi pe altcineva care să ocupe poziţia respectivă.
 
Nicuşor Constantinescu, preşedintele suspendat al CJ Constanţa, a declarat, la începutul acestui an, că DNA este „o poliţie politică“ şi că instituţia ar trebui desfiinţată. Deşi a fost sesizată Inspecţia Judiciară, CSM a decis că Nicuşor Constantinescu nu a încălcat independenţa Justiţiei. Dacă ar fi încălcat-o, ce s-ar fi întâmplat? Cum poate fi trasă la răspundere o persoană care încalcă independenţa Justiţiei?
 
Această constatare din partea CSM este mai degrabă una morală, decât una cu consecinţe legale. CSM nu aplică sancţiuni pentru acest tip de încălcare. Încălcarea independenţei Justiţiei este mai ales un lucru care nu se face şi mai puţin un lucru sancţionabil prin instrumente legale. Declaraţiile domnului Constantinescu intră în desenul obişnuit pe care îl vedem dacă ne uităm la declaraţiile făcute toţi cei anchetaţi de DNA. Toţi sunt victime, toţi sunt hăituiţi de un regim sau altul, toţi primesc semnale prin intermediul DNA. Fapt este că, în acest moment, rata de condamnare a DNA-ului este de peste 90%. Vorbesc despre hotărâri definitive, pronunţate de instanţele de judecată. Şi atunci mă întreb dacă putem discuta despre victime care pică în plasa procurorilor sau mai degrabă dăm dreptate judecătorilor români care spun că procurorii de la DNA au în 90% din cazuri dreptate. Mi-e greu să cumpăr această variantă pe care o vând cei care sunt anchetaţi de DNA, pentru că, evident, ei încearcă să se disculpe prin invocarea diverselor maşinaţiuni oculte de care ei au ştiinţă, dar care sunt imposibil de verificat pentru cetăţeanul obişnuit. Prefer să cred ceea ce este vizibil, ceea ce este transparent, şi anume că DNA anchetează fapte penale comise de oameni importanţi în această ţară şi că dosarele făcute de DNA se sfârşesc prin condamnări definitive în 90% din cazuri.
 
În ceea ce-l priveşte pe Nicuşor Constantinescu, s-a vehiculat că Ministerul Justiţiei ar fi tergiversat procedura de extrădare din SUA a acestuia. Cum comentaţi?
 
Îmi este greu să spun dacă s-a tergiversat procedura de extrădare în cazul domnului Nicuşor Constantinescu sau nu. Ştiu că există diverse decizii date de instanţele de judecată româneşti. Ştiu, de asemenea, că există tot felul de imagini prezentate pe Internet cu domnul Nicuşor Constantinescu în diverse ipostaze, cu siguranţă arătând că domnul Constantinescu poate să circule liniştit pe stradă, poate să meargă la supermarket, poate să vorbească liniştit cu prietenii pe stradă, lucru care pune sub semnul întrebării necesitatea acestuia de a rămâne în Statele Unite ale Americii sub control medical. De altfel, presa a dezvăluit că medicul care a emis anumite certificate în cazul domnului Nicuşor Constantinescu este condamnat în Statele Unite tocmai pentru infracţiuni care au legătură cu exercitarea abuzivă sau mincinoasă a poziţiei sale pentru a proteja diverse persoane.
 
Ce înseamnă, pentru statul de drept din România, ordonanţa traseismului politic?
 
Ordonanţa traseismului este în primul rând o aberaţie juridică. Este o încălcare a drepturilor esenţiale ale statului de drept, într-o manieră extrem de brutală. Este imposibil şi inacceptabil într-un stat de drept să suspenzi legea pentru 45 de zile. Avem două opţiuni mari: una este să legăm primarii de partidele politice, alta este să dezlegăm primarii de partidele politice. Aceste opţiuni trebuie analizate comparativ şi trebuie făcută o alegere între una şi cealaltă. Ceea ce avem astăzi nu este o opţiune veritabilă. Este doar racolarea cu arcanul a primarilor către partidele de guvernământ astăzi, după care, după 45 de zile, aceştia rămân prizonieri în noile partide. Deci nu vorbim despre o veritabilă schimbare a regulilor jocului şi despre o eliberare a primarilor de legăturile lor cu partidele politice, ci doar despre o încercare de racolare cu forţa a primarilor, şantajaţi fiind cu fondurile pe care le-ar putea obţine din surse centrale, pentru ca aceştia să vină şi să participe la campania electorală a partidelor aflate astăzi la guvernare, în avantajul, desigur, al candidatului care le reprezintă pe acestea, adică al domnului Ponta.
 
Credeţi că această ordonanţă va ajuta partidele de guvernământ?

Cu siguranţă. Repet, această ordonanţă nu legalizează traseismul politic. Această ordonanţă permite traseismul politic doar pentru 45 de zile, deci doar într-un sens. După 45 de zile, această ordonanţă închide uşa primarilor şi îi lasă pe aceştia într-o stare de incertitudine juridică, pentru că, în acest moment, există o plângere la instanţă, o contestaţie la Curtea Constituţională şi, dacă citim cu atenţie textul ordonanţei şi al legii, vedem că nu-i deloc sigur ce se va întâmpla cu mandatele acestor primari, consilieri locali şi judeţeni şi preşedinţi de consilii judeţene, care optează să plece la un alt partid în mod voluntar. Este foarte posibil ca aceştia, ca urmare a jocului judiciar în aceste proceduri, să-şi piardă ulterior mandatul. Deci există un risc serios la care fiecare ar trebui să cugete profund înainte de a lua o decizie.
 
În România, dosarele baronilor locali sunt cele mai îndelungate din ţară. Am avut soluţii definitive în cazul foştilor premieri, foştilor miniştri, foştilor deputaţi, foştilor senatori. Cu toate acestea, dacă ne uităm la dosarele baronilor locali, inclusiv la cele ale domnului Radu Mazăre, observăm că ele trenează la nesfârşit în Justiţie. Sunt câteva dosare, dacă nu mă-nşel, toate instrumentate de DNA, care se află pe rolul instanţelor de ani buni, fără o decizie definitivă, multe dintre ele fără o decizie de primă instanţă. Cred că este interesant şi simptomatic pentru Justiţia română că aceste dosare nu ajung la bun sfârşit, fie că este vorba despre o achitare, dacă oamenii care au fost trimişi în judecată de către DNA sunt achitaţi, fie că este vorba despre o condamnare, dacă aceştia sunt vinovaţi. Cred că este firesc ca, la un moment dat, să se lămurească aceste lucruri şi cred că este anormal ca aceste dosare să nu se rezolve după atâta amar de ani.