Licitaţia privind corvetele militare. A fost făcută publică decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor
Licitaţia privind corvetele militare. A fost făcută publică decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a
07 Jun, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
4199
Marime text
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a decis la data de 4 iunie să admită excepţia tardivităţii invocate de autoritatea contractantă şi, pe cale de consecinţă, a respins ca tardivă contestaţia depusă de asocierea Naval Group - SC Şantierul Naval Constanţa SA, în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naţionale - Unitatea Militară 02550 Bucureşti, prin Compania Naţională Romtehnica SA. Este vorba de licitaţia privind corvetele militare.
„În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea Decizie nr. 891/C1/904, data: 4.06.2019. Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 18654/21.05.2019, formulată de asocierea formată din Naval Group, cu sediul în str. Docteur Finlay, Paris, Franţa, înregistrată la Registrul Comerţului şi Societăţilor din Paris, Franţa, reprezentată legal prin directorul juridic al grupului, şi SC Şantierul Naval Constanţa SA, reprezentată convenţional prin SCA Leroy şi Asociaţii, împotriva adresei nr. SA/316/07.05.2019, emisă de către Ministerul Apărării Naţionale - Unitatea Militară 02550 Bucureşti, prin Compania Naţională Romtehnica SA, cu sediul în b-dul Timişoara, Bucureşti, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii specifice pentru atribuirea acordului-cadru de furnizare a produsului «corvetă multifuncţională», organizată conform HG nr. 48/2018, s-a solicitat:
- obligarea autorităţii contractante la efectuarea tuturor demersurilor şi la emiterea tuturor actelor prealabile necesare în vederea comunicării către ofertanţi a rezultatului procedurii specifice,
- obligarea autorităţii contractante la comunicarea rezultatului procedurii specifice,
- obligarea autorităţii contractante la achitarea tuturor cheltuielilor de judecate suportate de asociere cu prezentul demers procesual.
Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 20301/31.05.2019, SC Fincantieri SpA, cu sediul în Italia, având nr. de înregistrare în Registrul Societăţilor Venezia Giulia 00397130584, reprezentată prin director şi preşedintele consiliului director şi reprezentată convenţional de SCA Pachiu şi Asociaţii, cu sediul în str. Barbu Delavrancea, Bucureşti, formulează cerere de intervenţie accesorie, solicitând respingerea tuturor capetelor de cerere ce formează petitul contestaţiei formulate de Asocierea Naval Group - SC Şantierul Naval Constanţa SA împotriva autorităţii contractante, fie pe cale de excepţie ca tardiv formulată, fie pe fond ca neîntemeiată.
În luarea deciziei, Consiliul, legal învestit, a avut în vedere următoarele: pentru aceste motive, în baza documentelor depuse de părţi, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor decide: admite excepţia tardivităţii invocate de autoritatea contractantă şi, pe cale de consecinţă, respinge ca tardivă contestaţia depusă de Asocierea Naval Group - SC Şantierul Naval Constanţa SA, în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naţionale - Unitatea Militară 02550 Bucureşti prin Compania Naţională Romtehnica SA. Fără pronunţarea asupra fondului contestaţiei. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare”.
Decizia CNSC

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii