Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:00 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lista condamnărilor în dosarul ISU Dobrogea

ro

25 Jan, 2014 00:00 9028 Marime text
După aproape patru ani de proces, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României au pronunţat verdictul final în procesul cunoscut generic drept „ISU Dobrogea”. În urma hotărârii de ieri au fost respinse recursurile declarate de procurorii anticorupţie, dar şi de către acuzaţi. Decizia este definitivă. Cazul a fost trimis pe masa judecătorilor de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în luna iulie 2009. La momentul respectiv, DNA anunţa că aproape 20 de ofiţeri din conducerea inspectoratului au fost trimişi în judecată, sub acuzaţiile de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, abuz în serviciu şi instigare la abuz în serviciu, dar şi fals intelectual, faptele fiind comise în legătură cu concursurile organizate la ISU Dobrogea în anul 2007. Concursul, din 2007, de la care a pornit acest dosar a fost anulat. Pe cale de consecinţă, cele peste 200 de persoane pentru care instanţa a constatat că se falsificaseră lucrările vor fi eliminate din sistem, conform judecătorilor.
 
Prin decizia de ieri a magistraţilor Curţii Supreme, fosta conducere a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea rămâne cu pedepsele primite iniţial. Conform primei sentinţe (care a rămas definitivă) pronunţate în urmă cu aproape doi ani, singurul achitat este Mircea Rusmănică, fostul comandant al Flotei. La rândul lor, foştii comandanţi şi şefi ai ISU Dobrogea Petre Trandafir, Neculai Coman, Andrei Gabriel Niculae şi Gabriel Alexandrescu au luat câte trei ani şi jumătate de închisoare, în timp ce fostul inspector-şef Viorel Costache a fost condamnat la trei ani. Conform surselor noastre, pedepsele aplicate lui Petre Trandafir, Neculai Coman, Andrei Gabriel Niculae, Gabriel Alexandrescu şi Viorel Costache sunt cu executare.
Costel Datcu, Marius Sorin Bugnar şi Liviu Deoşlea au câte doi ani şi jumătate cu suspendare sub supraveghere, Sorin Marius Creţu, Florin Niculae, Adrian Mihai Bugnar şi Dumitru Ţîncă au câte doi ani cu suspendare sub supraveghere, iar Mircea Rusmănică este singurul achitat. În continuare, Eugen Romanescu are opt luni cu suspendare condiţionată, în timp ce Viorel Alecu, Dănuţ Mihail Gaicu, Laurenţiu George Dumitrescu, Nicuşor Ciprian Cioroiu şi Mihai Tănase au câte un an şi jumătate cu suspendare condiţionată. „În baza art. 191 alin. 1 şi alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpaţii Trandafir Petre, Coman Neculai, Costache Viorel, Niculae Andrei Gabriel, Alexandrescu Gabriel, Datcu Costel, Bugnar Marius Sorin, Creţu Sorin Marius, Deoşlea Liviu, Niculae Florin, Bugnar Adrian Mihai, Romanescu Eugen, Alecu Viorel, Gaicu Dănuţ Mihail, Dumitrescu Laurenţiu George, Ciororiu Nicuşor Ciprian şi Tănase Mihai la plata sumei de câte 5.600 de lei fiecare cheltuieli judiciare către stat“, se arăta în minuta instanţei.
 
„Candidaţi admişi prin fals”
 
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au anunţat, la data de 20 iulie 2009, că, „în cursul lunii august 2007, la nivelul ISU Dobrogea s-a organizat concursul pentru ocuparea unui număr de peste 400 de posturi de subofiţer”. „În zilele premergătoare susţinerii probei scrise (desfăşurată la data de 15 august 2007), inculpatul Trandafir Petre, inspectorul şef al ISU Dobrogea, împreună cu subordonaţii săi, inculpaţii Coman Neculai (preşedintele comisie de examinare), Niculae Andrei Gabriel, Alexandrescu Gabriel şi Costache Viorel, au constituit o asociere infracţională care a avut drept scop „susţinerea” unui număr de 205 candidaţi, ale căror foi de concurs au fost întocmite în fals de către membrii comisiei de corectare a lucrărilor, activitate infracţională în urma căreia un număr de 192 candidaţi au fost declaraţi admişi în mod ilegal”, conform DNA.

Procurorii Anticorupţie mai susţin că „la acest grup infracţional au aderat ulterior şi inculpaţii: Datcu Costel, Bugnar Marius Sorin, Bugnar Adrian Mihai, Niculae Florin, Creţu Sorin Marius, Deoşlea Liviu, Alecu Viorel, Gaicu Dănuţ Mihail, Dumitrescu Laurenţiu George, Cioroiu Nicuşor Cirpian, Ţîncă Dumitru şi Tănase Mihai, care, în calitate de membri ai comisiei de corectare a lucrărilor scrise, au fost de acord să falsifice cele 205 lucrări”. „Falsificarea lucrărilor a constat în întocmirea în numele candidaţilor favorizaţi, de către membrii comisiei, a foilor de concurs, care au fost notate cu note foarte mari (171 de note de 10).

De asemenea, inculpaţii contraamiral ( r) Rusmănică Mircea, fost comandant al Flotei Militare Constanţa şi colonel (r) Romanescu Eugen, fost ofiţer din cadrul Statului Major al Forţelor Terestre Bucureşti, prin intermediul inculpatului Trandafir Petre, au exercitat influenţe şi presiuni asupra membrilor comisiei de corectare în vederea susţinerii a şase candidaţi, cu consecinţa declarării ca admişi a candidaţilor respectivi.
În cauză au fost identificate un număr de 44 de părţi vătămate, din care 37 s-au constituit părţi civile cu suma totală de 1.276.500 RON. În vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au dispus aplicarea sechestrului asigurător.

Deşi părţile vătămate şi civile au obţinut la acel examen nota minimă de admitere (peste 7), aceştia au fost declaraţi respinşi deoarece posturile lor au fost ocupate de candidaţii favorizaţi de inculpaţi.

Faţă de cei 205 candidaţi admişi prin fals şi faţă de alte persoane s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor într-o cauză separată. Cei 192 candidaţi declaraţi admişi prin fals au calitatea de cadre militare active (subofiţeri) la ISU Dobrogea, procurorii solicitând instanţei de judecată anularea documentelor de încadrare”, au conchis procurorii Anticorupţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii