„Mirciştii“ promoţiei 1944 au respectat porunca George Cuşa - „Am datoria, cât încă sunt lucid, să le spun ce am pătimit“

Este finalul lunii mai, este vremea banchetelor „de-a XII-a“, a robelor şi a tocilor aruncate spre cer, în semn de libertate. E vremea când liceul, acest „cimitir al tinereţii mele“, vorba lui Bacovia, le spune „adio“ celor din anii terminali. Moda actuală cere ca finalul celor 12 ani de şcoală să se sărbătorească în goană, pe bulevarde, la volanul unor bolizi de ultimă generaţie. Coloane de mașini, claxoane, țipete, tineri şi tinere atârnate de geamuri, fluturând niște eșarfe. Asta se poartă astăzi.

Ce se purta însă acum mai bine de 70 de ani? 

Se purta pe front cel de-Al Doilea Război Mondial, iar tinerii care aşteptau atunci să dea examenul de Bacalaureat nu îşi doreau decât să termine cu bine liceul, chiar dacă erau sub amenințarea luptelor. Despre diferenţele uriaşe dintre generaţiile de atunci şi cele de acum le-au vorbit, ieri, elevilor Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân“ ultimii supravieţuitori ai promoţiei 1944 a Liceului „Mircea cel Bătrân“, „ultimii mohicani“ dintre cei 42 de tineri care, în anul 1944, au susţinut examenul de Bacalaureat în zgomotul puştilor şi al tunurilor.

Poruncă de la profesorul Dabija - „Să vă întâlniţi în fiecare an!“

Doi dintre ultimii şapte absolvenţi ai promoţiei 1944 a Liceului Teoretic „Mircea cel Bătrân“ (actualul Colegiu Naţional „Mircea cel Bătrân“) din Constanţa au respectat şi în acest an porunca dată de profesorul lor, Alexandru Dabija, şi s-au reîntâlnit la liceul unde au studiat până în anul 1944. „După 35 de ani de la absolvirea liceului, când am reuşit să ne reunim cu toţii pentru prima dată, colegi şi profesori, mai puţin profesorul de latină, care murise pe front, profesorul nostru de Ştiinţe ale naturii ne-a dat următoarea poruncă: «Să vă întâlniţi în fiecare an, la sfârşitul lunii mai, toţi cei care sunteţi încă în ţară şi o dată la cinci ani să vă reuniţi cu toţi cei împrăştiaţi pretutindeni! Aşa că ne vom întâlni, aşa cum i-am făgăduit dascălului nostru, până când vom rămâne doar doi: unul să strige catalogul, iar celălalt să răspundă cu prezent sau plecat“, a spus, emoţionat, George Cuşa. Anul acesta, exact atâţia au mai fost - doi: George Cuşa şi Traian Petcu. „Dintre cei care am fost colegi la «Mircea» toţi anii de liceu, am rămas doar trei: eu, Vasile Papari, care locuieşte la Medgidia şi nu a putut veni astăzi, şi Lucian Păunescu, dar el este imobilizat la pat. Iar dintre ceilalţi care au fost colegi cu noi, dar au terminat în altă parte, sunt încă patru, dar sunt răspândiţi în toată lumea. Singurul din ei este Traian Petcu, care a putut veni aici cu mine“, a explicat George Cuşa. El spune că are o legătură aparte cu acest colegiu. În anul 1979, când a reuşit, după 35 de ani de la terminarea liceului, să se reunească împreună cu foştii colegi şi profesori, fiul său absolvea atunci cursurile aceleiaşi instituţii de învăţământ. Şi nepoata sa este tot mircistă, anul acesta urmând a finaliza cursurile liceale.

Arc peste timp sub aceeaşi cupolă

Ieri, Sala „Coriolan“ a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân“ a fost gazda unei întâlniri între generaţii. Elevii de clasa a XI-a au venit să asculte destăinuirile înaintaşilor lor. „Luaţi ca pe o onoare, ca pe o lecţie de viaţă faptul că aveţi astăzi ocazia de a-i cunoaşte pe aceşti absolvenţi ai colegiului nostru, şi ar fi frumos să rămâneţi cu o lecţie după această discuţie“, le-a transmis directorul colegiului, Vasile Nicoară, elevilor prezenţi la eveniment.
 
Traian Petcu are 91 de ani şi este cel mai în vârstă atlet în activitate din România, şi el fost elev la Mircea. „Am învăţat la «Mircea cel Bătrân» până în clasa a V-a, apoi am făcut liceul la fără frecvenţă. Profesorul meu de sport m-a îndrumat să fac atletism. Alerg de la 12 ani. Şi acum, la 90 de ani, încă mai alerg. Vă doresc şi vouă, dragi elevi, să faceţi cât mai multă mişcare şi să renunţaţi la vicii“, le-a transmis sportivul Traian Petcu, cel care a pus bazele atletismului la Constanţa şi care are un palmares impresionant de trofee. Regimul comunist nu a fost unul blând nici pentru el. A fost târât prin închisori, anchetat de Securitate, dar a continuat să alerge, fiind astăzi una dintre legendele vii ale atletismului din România.

George Cuşa - „Mulţi dintre noi s-au sinucis, alţii au înnebunit“

George Cuşa a fost cel care a dominat întâlnirea, cei tineri ascultând cu uimire povestea sa de viaţă. „Două licee din Constanţa, «Mircea cel Bătrân» şi «Domniţa Ileana», actualul Colegiu «Mihai Eminescu», au susţinut examenele la Murfatlar, în condiţii vitrege. După Bacalaureat, o parte dintre noi au fost înrolaţi în armată şi trimişi la şcoala de ofiţeri rezervişti din Sibiu. Şapte dintre noi au făcut puşcărie. Eu am fost închis 14 ani, din care opt ani i-am petrecut într-o carceră de şase metri pătraţi alături de alţi patru oameni. Nu aveam voie să stăm nici măcar pe acele paturi reci din celulă, nu aveam privilegiul de a vedea lumina soarelui. Mulţi dintre noi s-au sinucis, unii au înnebunit, iar alţii au reuşit să îl aducă pe Dumnezeu în celulă şi să reziste“, le-a mărturisit George Cuşa tinerilor care îl ascultau. „Am reuşit să îmi revin după aceşti ani grei de închisoare abia acum 25 de ani. Dar să ştiţi că, pentru unii, închisoarea de la Aiud a fost ca o universitate. Aţi auzit cu toţii de Codul Morse. Noi, la Aiud, l-am reinventat, şi aşa ne-am putut educa unii pe alţii. Am avut şansa să avem calorifere în celule, chiar dacă erau doar de decor. Dar aceste obiecte ne-au fost de mare ajutor, pentru că aşa puteam să comunicăm între noi de la o celulă la alta, prin Morse. A adaptat cineva acest cod. Linia era din două puncte alăturate, două bătăi rapide. Şi punctul era o bătaie scurtă în ţeava caloriferului. Aşa am învăţat unii de la alţii istorie, geografie şi câte şi mai câte. Eu am avut norocul de a sta în celulă cu oameni învăţaţi. Cu Radu Gyr şi Nichifor Crainic, dar şi cu alţii“, le-a mărturisit el elevilor de astăzi de la „Mircea“.

Despre cum Iisus a coborât în celulă

Pentru a-i face să înţeleagă mai bine ororile prin care au trecut cei din generaţia lui, George Cuşa le-a recitat o poezie a lui Radu Gyr, intitulată „Iisus în celulă“. „Eu eram doar anul patru la Filozofie când m-au dus la puşcărie. Motivul arestării mele a fost lupta de rezistenţă anticomunistă. În timpul încarcerării, comuniştii încercau să creeze «omul nou». Pentru ei, omul nou era cel căruia puteau să îi şteargă memoria, să îi ia demnitatea. Noi, studenţii, eram cei mai mari duşmani ai regimului. Ştiau asta pentru că de la studenţi s-au pornit mereu revolte. În detenţie, nu aveam voie să privim cerul. Nu aveam voie să gândim. Doar Dumnezeu a avut grijă de noi. Şi are grijă în continuare“, le-a transmis George Cuşa absolvenţilor.

„Să perpetuăm acest spirit al mircismului“

„Am ţinut neapărat să le vorbesc acestor tineri, pentru că şi eu am datoria, dacă încă am de la Dumnezeu luciditate şi sănătate, să le spun despre ce am pătimit, pentru că e o istorie vie. Am scris câteva cărţi împreună cu unii colegi de-ai mei, dar e altceva când le vorbesc în mod direct. Trebuie să ştie copiii puţină istorie, pentru că cel care nu cunoaşte istoria trecutului nu poate avea niciun fel de viitor. Şi vrem să facem în aşa fel încât să perpetuăm acest spirit al mircismului, să rămână vii legăturile dintre ei. Noi ne întâlnim în fiecare an, începând din 1979! Şi, de la an la an, am fost tot mai puţini. Eu le spun atât: să aibă un ţel precis în viaţă, să ştie că nu sunt izolaţi, ca au o datorie faţă de sine, faţă de şcoală şi faţă de divinitate“, a precizat George Cuşa, la finalul întâlnirii de ieri.