Moisoiu - membrul fantoma al PD-L
Moisoiu - membrul fantoma al PD-L
Procesul dintre Dănuţ Moisoiu şi fostul său partid a fost suspendat
Instanţele constănţene au decis că, până să se judece cu partidul din care
a fost dat afară, Dănuţ Moisoiu trebuie să-şi regleze conturile cu Ion Popescu,
fostul său şef politic.
Judecătoria Constanţa a decis suspendarea dosarului în care Dănuţ Moisoiu a
dat în judecată Partidul Democrat Liberal, Consiliul de Coordonare Local
Constanţa al PD-L, Biroul Permanent Judeţean Constanţa al PD-L şi Consiliul
Local al Municipiului Constanţa, pentru a i se recunoaşte calitatea de membru
al partidului. Judecătorii au dispus suspendarea cauzei în temeiul
dispoziţiilor articolului 244, alineat 1 din Codul de procedură civilă, care
prevede că „instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă,
în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face
obiectul unei alte judecăţi". În cazul concret dintre Moisoiu şi PD-L,
Judecătoria a decis că procesul va fi reluat după ce se va soluţiona dosarul în
care Ion Popescu, fostul preşedinte PD-L Constanţa, l-a dat în judecată pe
Dănuţ Moisoiu şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa, pentru mandatul de
consilier local. Procesul Popescu vs. Moisoiu şi CLC a fost strămutat la
Tribunalul Mureş, după ce Dănuţ Moisoiu a cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie ca dosarul să nu se judece la Constanţa. Concret, Ion Popescu a atacat
instanţă, în luna iunie, anul trecut, hotărârea prin care Moisoiu a fost
validat în funcţia de consilier local, în cadrul şedinţei de constituire a CLC,
din 18 iunie 2008, şedinţă în care mandatul lui Popescu a fost invalidat.
Din amânare-n amânare
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Secţiei contencios administrativ şi
fiscal a Tribunalului Mureş, pe 13 noiembrie 2008, iar de atunci s-a amânat
încontinuu, fie pentru îndeplinirea procedurii de citare cu părţile, fie pentru
administrarea probelor. Luni, instanţa mureşeană a decis amânarea procesului
pentru data de 27 aprilie, astfel că Moisoiu mai are de aşteptat până să-şi
recapete statutul de membru al PD-L Constanţa, în cazul în care judecătorii
constănţeni s-ar decide să-i admită acţiunea. Conform precizărilor depuse de
avocatul fostului pedelist, Dănuţ Moisoiu a cerut „ca, în principal, să se
constate faptul că subsemnatul îmi păstrez calitatea de membru al PD-L ca efect
al hotărârilor Consiliului de Coordonare Judeţean Constanţa şi a Consiliului de
Coordonare Local Constanţa, prin care au fost anulate sancţiunile de excludere
din partid aplicate de Biroul Permanent Judeţean Constanţa unui număr de
membri, printre care şi subsemnatul". Dănuţ Moisoiu a fost dat afară din PD-L
Constanţa în seara de 5 iunie, în jurul orei 21.30, acuzat fiind de
colaboraţionism cu PSD. Votul Biroului Permanent Judeţean a fost semnificativ:
17 membri s-au pronunţat pentru excluderea lui Moisoiu, patru s-au abţinut, iar
unul a votat împotrivă. La rândul lor, consiliile pe care îşi bazează acţiunea
fostul pedelist au fost considerate nestatutare de PD-L Constanţa. Pe de altă
parte, avocaţii PD-L au arătat că instanţa nu are competenţa legală de a
soluţiona o acţiune precum cea intentată de Moisoiu, respectiva competenţă
revenind organelor cu atribuţii jurisdicţionale înfiinţate la nivelul
formaţiunilor politice. Comisia Naţională pentru Statut, Etică şi Litigii din
cadrul PD-L a soluţionat deja plângerea lui Moisoiu, hotărând că decizia de
excludere rămâne definitivă şi irevocabilă. „Dat fiind faptul că, în cadrul
jurisdicţiei interne a partidului, au fost soluţionate irevocabil toate căile
de atac prevăzute de Statutul PD-L şi exercitate de reclamant împotriva
hotărârii de excludere, apreciem că nu poate fi primită solicitarea sa de
constatare a faptului că îşi păstrează calitatea de membru până la momentul
soluţionării tuturor acestor căi de atac", au încheiat reprezentanţii
partidului. Se pare însă că, cel puţin deocamdată, războiul lui Moisoiu cu PD-L
este departe de a se fi încheiat şi se poartă pe toate fronturile.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- ce frumos si dragalas este 26 Mar, 2009 16:21 ca un micut si pufos porcusor.