Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:52 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Monica Columbeanu, amfitrion al revelionului de la Mangalia in costum de baie (galerie foto)

ro

01 Jan, 2009 18:59 4761 Marime text

deschidere.jpgLocuitorii sudului litoralului au petrecut, la cumpăna dintre ani, fie în restaurantele deschise şi în timpul sezonului rece, fie în sânul familiei. Însă, ca în fiecare an, nu puţini au fost cei ce au ales ca, la ora 0.00, să iasă pe stradă, pentru a fi alături de concitadinii lor la această sărbătoare.

Câteva sute de mangalieni au ajuns, în mod „tradiţional", în locul unde sunt lansate, an de an, cele mai multe jocuri de artificii: pe malul mării. Aici primăria din localitate a pregătit una dintre cele mai inedite modalităţi de trecere în noul an: un Euro-Revelion, intitulat „Iarna e ca vara!". Evenimentul a fost transmis în direct de TVR Internaţional. Cu această ocazie, primarul localităţii Fondi (Italia), Luigi Parisella, alături de omologul său din Mangalia, Mihai Claudiu Tusac, au semnat documentele de înfrăţire între cele două oraşe turistice.

Pentru a marca momentul, „artizanul" înfrăţirii, regizorul Cornel Diaconu, producătorul manifestărilor reunite sub titulatura Festivalului „Callatis", a pregătit un duplex Mangalia-Fondi. Artişti români consacraţi, precum K1 şi Felicia Filip, au concertat în Italia, la Fondi, în timp ce personalităţi din show-biz-ul italian (Bruno Ferrara, RIO) au fost prezente pe scena-scoică din Mangalia. Evenimentul organizat la Mangalia şi Fondi se doreşte, după cum afirmă edilul localităţii din sudul litoralului românesc, un semnal că această zonă este pregătită să devină la fel de atractivă din punct de vedere turistic şi iarna, nu numai vara.

În costume de baie la - 7 grade Celsius

Atracţia serii a fost, după cum au mizat şi organizatorii, Monica Columbeanu. Aceasta a fost însoţită, în spatele scenei, de Irinel Columbeanu, nu însă şi de micuţa Irina, temperatura extrem de rece de la Mangalia făcând aproape imposibilă prezenţa unui copil sub cerul liber. Monica a fost însă atent „supravegheată" de aghiotantul ei, care a sărit chiar şi pe scenă pentru a o ajuta să îşi dezbrace haina şi pentru a-i înmâna desfăşurătorul programului.

Mai multe manechine au intrat în scenă „îmbrăcate" numai în costume de baie, Monica fiind „piesa de rezistenţă": într-un costum dintr-o singură piesă, cu strasuri şi „tăieturi" pe margini, aceasta nu a dat semne că nu ar face cu brio faţă gerului de -7 grade Celsius. Poate şi pentru că, în spatele scenei, au existat mai multe utilaje de suflat aer cald, care le-au creat manechinelor un minimum de confort termic.

Tot Monica, alături de primarul Mangaliei şi de Radu Fornea de la K1, a numărat ultimele secunde ale lui 2008. După focurile de artificii lansate de primărie, dar şi de locuitorii Mangaliei şi turiştii care au ales să petreacă Revelionul la malul mării, cea mai mare parte a mangalienilor au ales să se retragă la casele lor, pentru a continua petrecerea.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii