Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:04 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

"Multe eleve se prostitueaza"

ro

03 Jul, 2007 00:00 4550 Marime text
1183410344.jpg

Mariana Stefanescu, directorul adjunct al Colegiului Comercial Carol I, a facut reporterilor nostri o declaratie socanta * Aceasta spune ca multe dintre elevele sale practica cea mai veche meserie, pe soseaua de centura a orasului

Subiectul violentei in randul elevilor a fost intors pana acum pe toate partile. In ciuda implicarii cel putin declarate a autoritatilor scolare, a parintilor si a psihologilor, evenimentele inregistrate in scoli si licee continua sa mai existe. Se pare insa ca solutiile concrete nu au fost inca identificate sau nu pot fi puse in practica. La Inspectoratul Scolar Judetean Constanta, numai in trei luni, au fost inregistrate 28 de incidente in care au fost implicati elevi, profesori, dar si alte persoane din afara institutiilor scolare. In realitate, cifra este mult mai mare, pentru ca, de multe ori, conducerea unitatilor de invatamant nu sesizeaza inspectoratul de problemele aparute. In general, situatiile semnalate de directori sunt diverse, insa au un numitor comun, agresivitatea greu de stapanit a tinerilor. Un exemplu de scoala care, in opinia ISJ, s-a evidentiat in al doilea semestru prin incidenta cazurilor aparute, este si cel al Colegiului Comercial Economic Carol I. Desi unitatea se afla chiar in centrul orasului si este printre cele "bune", ea nu este scutita de acte de indisciplina. Ploaie de injuraturi Aici, in urma cu trei luni, directorul adjunct, Mariana Stefanescu, s-a confruntat cu o situatie putin neobisnuita, cea in care o eleva a scolii a amenintat si a agresat verbal colegi, dar si cadre didactice. In plus, ea a constatat ca tanara practica camata in incinta scolii, alegandu-si victimele dintre colegii sai. "Madalina G., eleva la a XI-a D SAM a solicitat in timpul orei de economie, o suma de bani unei colege. Pentru ca aceasta a refuzat, incidentul a degenerat. Tanara a inceput sa-si jigneasca colega, dar sa o si ameninte". Carmen Lupei, profesoara de stiinte economice, care era in acel moment in clasa, a incercat sa aplaneze conflictul, insa a avut aceeasi soarta ca si colega sa. Enervata si fara niciun fel de respect pentru cadrul didactic, Madalina a injurat-o si pe aceasta. In urma indisciplinei grave comise de eleva Colegiului Carol, Consiliul profesoral a decis ca fata sa fie mutata la alta institutie scolara. Potrivit directorului adjunct, se pare ca fosta eleva era scapata de sub orice fel de autoritate, deoarece nici cand profesorii au pus problema transferului, parintii sau rude ale acesteia nu au catadicsit sa vina la scoala. Profa, luata peste picior Un alt caz in care victima a fost tot un cadru didactic, s-a petrecut in semestrul al doilea tot la Colegiul Economic. De aceasta data, nervii unei tinere profesoare de istorie, se pare fara experienta, au fost intinsi la maxim de comportamentul indecent al unui elev. Cand a vazut ce nota a obtinut la lucrare, Ionut C. , elev in clasa a X-a E SAM, a fost foarte revoltat si a cerut dascalului sau modificarea rezultatului. Pentru ca aceasta a refuzat, baiatul a incercat sa-si denigreze dascalul. "Profesoara a venit la mine plangand si mi-a povestit ca a fost luata peste picior de elevul care a contestat-o", a precizat directorul Stefanescu. Se pare ca, agresivitatea tinerilor nu are limite, mai ales in limbajul folosit. Daca jignirile si injuraturile sunt la ordinea zilei intre elevi, iata ca, in ultimul timp, acestia nu mai tin cont de respectul pe care ar fi trebuit sa il datoreze educatorilor sai. Un eveniment petrecut tot la Colegiul Economic vine sa demonstreze ca, suparati, sau poate doar ca sa se distreze, unii elevi distrug bunurile realizate de profesorii lor. "La sfarsitul anului trecut, Anca Butiuc, cadru didactic la Carol, realizase mai multe planse didactice pe care vroia sa le expuna in cabinetul de limba si literatura romana. La un moment dat, aceasta a constatat ca plansele expuse in sala de clasa au fost distruse, insa nici la aceasta ora nu am putut gasi vinovatii", a declarat Stefanescu. Tot din cauza violentei, era sa o pateasca urat si Iustin Ilie, elev al colegiului constantean. De ceva timp, acestuia ii "picase cu tronc" colega sa, Mihaela Arsene, insa ea nu raspundea invitatiilor sale. Orgolios, baiatul a inceput sa o sicaneze pe cea care nu catadicsea sa devina iubita sa. Exasperata, fata s-a gandit sa ii dea o lectie amorezului, asa ca l-a chemat pe prietenul ei. Intaratat de Mihaela, acesta l-a asteptat pe Iustin sa iasa de la cursuri, l-a urmarit si, la momentul potrivit, i-a administrat in plina strada o bataie buna, pentru ca acesta sa isi ia gandul de la iubita sa. In cazul acestui incident, conducerea scolii a decis scaderea notei la purtare cu trei puncte elevei vinovate. Conducerea Colegiului Carol I recunoaste ca multe dintre elevele sale pot fi intalnite pe soseaua de centura a orasului, practicand prostitutia. "De cate ori observ ca tinerele noastre urca in masini elegante, le iau numarul si anunt organele de politie", ne-a marturisit directorul adjunct al institutiei, care afirma ca fenomenul prostitutiei nu poate fi inlaturat, atata timp cat familia nu intervine. Copiii de bani gata, victime sigure Potrivit lui Stefanescu, problemele create de elevi in scoala sa au devenit mai numeroase in ultimul timp. Si asta mai ales din cauza lipsei de comunicare dintre familie si scoala si de imposibilitatea de adaptare a unor tineri la cerintele unei educatii centrate pe elev. "Nu se poate vorbi de calitate in invatamant, atata timp cat legea nu ia masuri drastice pentru limitarea absentelor. Sunt foarte multi elevi care au peste 100 si chiar 300 de absente pe an. Ca urmare, nu se pot crea competentele profesionale ale unei educatii formative", a afirmat directorul responsabil cu violenta la Colegiu. In plus, aceasta considera ca familia, care are un rol esential, trebuie responsabilizata, prin introducerea unor amenzi, daca nu se implica in educatie, asa cum se intampla acum in alte tari europene. O alta motivatie a incidentelor si conflictelor aparute in scoala o reprezinta, in opinia lui Stefanescu, si implicatiile psihologice pe care le presupune trecerea de la stadiul de copil la cel de adolescent. In afara agresiunilor provocate mai ales de copii care provin din familii dezorganizate, mai exista si cele destul de numeroase aparute in randul copiilor de bani gata. "Parintii incearca sa suplineasca lipsa de comunicare cu oferirea unor sume de bani. In loc sa acopere golul sufletesc, situatia materiala buna ii face sa devina victime sigure ale unor cercuri vicioase", a declarat responsabilul cu violenta la Colegiul Comercial Carol. Ca urmare, nesupravegheati, adolescentii ajung sa consume droguri sau sunt prinsi in retele de prostitutie.

Scris de: {autor}Gratiela TULCEANU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii