Nemulțumiri! Arhiepiscopia Tomisului obligată să achite, în solidar cu o persoană fizică, sute de mii de lei Ministerului Fondurilor Europene
Nemulțumiri!: Arhiepiscopia Tomisului obligată să achite, în solidar cu o persoană fizică, sute de mii de
02 Mar, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
3997
Marime text
- Tribunalul Constanța a dispus obligarea lui Vasile Rusnac, în solidar cu partea responsabilă civilmente Arhiepiscopia Tomisului, la plata către partea civilă Ministerul Fondurilor Europene a sumei de 346.903,32 lei şi a dobânzii legale până la achitarea integrală a debitului.
- Dosarul a fost instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța.
- Contactat telefonic, Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, a declarat că arhiepiscopia a contestat decizia tribunalului pe latură civilă.
Vasile Rusnac, responsabil tehnic din partea Arhiepiscopiei Tomisului în cadrul unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile, a fost condamnat de Tribunalul Constanța la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare. Tot în prezenta cauză, Ionuț-Cosmin Băcilă, administrator al societății comerciale Sind Tour Operator SRL, a luat tot doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare. Conform anchetatorilor, în perioada august – octombrie 2015, cei doi inculpați ar fi folosit, „cu rea-credință, în cadrul proiectului menționat, declarații și documente false, inexacte sau incomplete prin care se atesta în mod nereal realizarea activităților contractate în proporție de 100%, deși, în realitate, cursurile de pregătire practică, componentă majoră a cursurilor de formare profesională pentru meseriile de patiser-cofetar, nu avuseseră loc în fapt, aspecte pe care cei doi inculpați le cunoșteau“.
Prin decizia de condamnare a celor doi, Tribunalul Constanța a admis acţiunea civilă formulată de Ministerul Fondurilor Europene şi a dispus obligarea lui Vasile Rusnac, în solidar cu partea responsabilă civilmente Arhiepiscopia Tomisului, la plata către partea civilă Ministerul Fondurilor Europene a sumei de 346.903,32 lei şi a dobânzii legale până la achitarea integrală a debitului.
Mai mult, instanța a obligat l-a obligat pe Ionuţ Cosmin Băcilă, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Sind Tour Operator SRL la plata către partea civilă Ministerul Fondurilor Europene, a sumei de 125.640 lei, la care se adaugă dobânda legală până la achitarea integrală a debitului.
Condice de prezenţă, rapoartele de activitate și listele de prezenţă, desfiinţate
„Menţine măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale prin Ordonanţa din 16.07.2018 emisă de către D.N.A. – Serviciul Teritorial Constanţa faţă de inculpaţi şi părţile responsabil civilmente. Desfiinţează înscrisurile menţionate în rechizitoriul întocmit în cauză la filele 4-7 ( fişele de pontaj, condicile zilnice de prezenţă, rapoartele de activitate, listele de prezenţă, cererea de rambursare nr.12 ). Dispune obligarea inculpatului Rusnac Vasile, în solidar cu partea responsabilă civilmente Arhiepiscopia Tomisului la plata sumei de 8.000 lei precum şi a inculpatului Băcilă Ionuţ Cosmin, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Sind Tour Operator SRL la plata sumei de 8.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat“, se mai arată în decizia magistraților de la Tribunalul Constanța.Contestații
Hotărârea instanței a fost contestată atât de către cei doi inculpați, cât și de DNA și de Arhiepiscopia Tomisului.Toate contestațiile vor fi trimise spre soluționare Curții de Apel Constanța, instanță care va lua o decizie definitivă.
Cei doi inculpați au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța.
Ce spun procurorii
Potrivit anchetatorilor, Vasile Rusnac, responsabil tehnic din partea Arhiepiscopiei Tomisului în cadrul unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile, și Ionuț-Cosmin Băcilă, administrator al unei societăți comerciale, sunt acuzați de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.Proiect pilot pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, „în contextul realizării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile (europene și de la bugetul de stat), denumit „Egalitate pe piața muncii - Proiect pilot pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile”, în cursul anului 2014, între beneficiarul proiectului (Agenția Națională Antidrog) și Arhiepiscopia Tomisului Constanța a fost semnat un acord în baza căruia aceasta din urmă trebuia să desfășoare cursuri de formare profesională (operator introducere, validare, prelucrare date - calificare; îngrijire bătrâni la domiciliu; patiser - cofetar) cu un număr de 230 de persoane vulnerabile. Responsabilul tehnic pentru implementarea proiectului din partea Arhiepiscopiei Tomisului a fost inculpatul Rusnac Vasile“.Patiser-cofetar
„În scopul atingerii obiectivului prevăzut în acord, Arhiepiscopia Tomisului a externalizat o parte din cursurile de formare profesională, în meseria de patiser-cofetar, către societatea administrată de inculpatul Băcilă Ionuț-Cosmin.În acest context, în perioada august – octombrie 2015, cei doi inculpați au folosit, cu rea-credință, în cadrul proiectului menționat, declarații și documente false, inexacte sau incomplete prin care se atesta în mod nereal realizarea activităților contractate în proporție de 100%, deși, în realitate, cursurile de pregătire practică, componentă majoră a cursurilor de formare profesională pentru meseriile de patiser-cofetar, nu avuseseră loc în fapt, aspecte pe care cei doi inculpați le cunoșteau.
Ca urmare a acestor demersuri, inculpații Rusnac Vasile și Băcilă Ionuț-Cosmin au obținut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, în sumă totală de 472.543 lei (din care 346.903 lei - Arhiepiscopia Tomisului și 125.640 lei - societatea comercială administrată de inculpatul Băcilă Ionuț-Cosmin)“, potrivit DNA.
„Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor umane Regiunea București Ilfov din cadrul Ministerului Fondurilor Europene a menționat că se va constitui parte civilă în cauză, fără însă a preciza cu ce sumă. Procurorii anticorupție au dispus luarea măsurilor asigurătorii constând în poprirea conturilor bancare deținute de inculpatul Rusnac Vasile și persoana/partea responsabilă civilmente Arhiepiscopia Tomisului, precum și a conturilor bancare deținute de inculpatul Băcilă Ionuț-Cosmin și societatea pe care o administrează, până la concurența prejudiciului“, potrivit anchetatorilor.
Contactat telefonic, Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, a declarat că arhiepiscopia a contestat decizia tribunalului pe latură civilă.
„Așteptăm finalizarea dosarului. Am contestat pentru că juriștilor noștri nu li s-a părut în regulă. Vom aștepta decizia finală“, a conchis Eugen Tănăsescu.
Citește și
Nazarcea Ovidiu SA, în faliment! Ce se va întâmpla azi la Tribunalul Constanța
Desființare lucrări realizate fără autorizație de construire
Tribunalul Constanța ar putea decide azi soarta Bisericii „Izvorul Tămăduirii“ din Tomis Nord!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii